RSS
Index alfabetic
Aceasta pagina este disponibila în 15 limbi
Limbi noi disponibile:  CS - HU - PL - RO

We are migrating the content of this website during the first semester of 2014 into the new EUR-Lex web-portal. We apologise if some content is out of date before the migration. We will publish all updates and corrections in the new version of the portal.

Do you have any questions? Contact us.


Principiul subsidiarităţii

INTRODUCERE

Principiul subsidiarităţii este fundamental pentru funcţionarea Uniunii Europene (UE), mai precis pentru luarea deciziilor la nivel european. Acesta permite în special să se stabilească în ce situaţii UE are competenţa de a legifera şi de a contribui la luarea deciziilor cât mai aproape posibil de cetăţeni.

Principiul subsidiarităţii este consacrat prin articolul 5 din Tratatul privind UE. Acesta este menţionat alături de alte două principii, considerate de asemenea esenţiale pentru luarea deciziilor la nivel european: principiul atribuirii şi principiul proporţionalităţii.

În plus, Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi al proporţionalităţii defineşte punerea în aplicare a principiului subsidiarităţii. În afară de aceasta, Tratatul de la Lisabona a consolidat mult principiul subsidiarităţii, prin instituirea mai multor mecanisme de control, în scopul de a verifica aplicarea sa optimă.

DEFINIŢIE

Principiul subsidiarităţii are ca scop stabilirea nivelului de intervenţie cel mai potrivit în domeniile competenţelor partajate între UE şi statele membre. Poate fi vorba despre o acţiune la nivel european, naţional sau local. În toate cazurile, UE poate interveni numai dacă este în măsură să acţioneze în mod mai eficace decât statele membre. Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii menţionează trei criterii menite să confirme sau nu oportunitatea unei intervenţii la nivel european:

  • are acţiunea aspecte transnaţionale care nu pot fi soluţionate de către statele membre?
  • o acţiune naţională sau lipsa oricărei acţiuni ar contraveni cerinţelor din tratat?
  • acţiunea la nivel european prezintă avantaje evidente?

Principiul subsidiarităţii are, deopotrivă, ca scop să apropie UE de cetăţenii săi, garantând întreprinderea unei acţiuni la nivel local, atunci când aceasta se dovedeşte necesară. Totuşi, principiul subsidiarităţii nu înseamnă că o acţiune trebuie întreprinsă întotdeauna la nivelul cel mai apropiat de cetăţean.

COMPLEMENTARITATEA CU PRINCIPIILE ATRIBUIRII ŞI PROPORŢIONALITĂŢII

Articolul 5 din Tratatul privind UE delimitează competenţele partajate între Uniune şi statele membre. În primul rând, acesta face referire la principiul atribuirii, conform căruia Uniunea dispune numai de competenţele care îi sunt atribuite prin tratate.

Subsidiaritatea şi proporţionalitatea sunt principii conexe principiului atribuirii. Ele stabilesc în ce măsură UE îşi poate exercita competenţele care îi sunt atribuite prin intermediul tratatelor. În temeiul principiului proporţionalităţii, mijloacele la care recurge UE pentru a realiza obiectivele stabilite prin tratate nu pot depăşi strictul necesar.

Astfel, Uniunea nu va putea acţiona într-un domeniu politic decât dacă:

  • această acţiune face parte din competenţele care sunt conferite UE prin intermediul tratatelor (principiul atribuirii);
  • în cadrul competenţelor partajate cu statele membre, nivelul european este cel mai adecvat pentru realizarea obiectivelor tratatelor (principiul subsidiarităţii);
  • conţinutul şi forma acţiunii nu depăşesc strictul necesar pentru realizarea obiectivelor tratatelor (principiul proporţionalităţii).

CONTROLUL RESPECTĂRII PRINCIPIULUI SUBSIDIARITĂŢII

Mecanismele de control al principiului subsidiarităţii sunt stabilite prin Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii. Tratatul de la Lisabona a reformat acest protocol, pentru a îmbunătăţi şi a consolida acest control.

Protocolul, introdus prin Tratatul de la Amsterdam, prevede deja respectarea anumitor obligaţii, chiar pe parcursul elaborării proiectelor legislative. Astfel, înainte de a propune un act legislativ, Comisia trebuie să elaboreze o carte verde. Cărţile verzi constau în consultări publice. Acestea permit Comisiei să obţină avizul instituţiilor naţionale şi locale şi ale societăţii civile privind oportunitatea unei propuneri legislative, în special în privinţa principiului subsidiarităţii.

În plus, protocolul adaugă obligaţia Comisiei de a însoţi proiectele de acte legislative de o fişă prin care să se demonstreze respectarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii.

Tratatul de la Lisabona aduce ca noutate participarea deplină a parlamentelor naţionale la controlul principiului subsidiarităţii. Într-adevăr, parlamentele naţionale exercită acum un dublu control:

  • ele dispun de un drept de opoziţie în cursul elaborării proiectelor legislative. Astfel, ele sunt în măsură să trimită o propunere legislativă înapoi la Comisie, în cazul în care consideră că principiul subsidiarităţii nu se respectă (a se vedea fişa „parlamente naţionale”);
  • prin intermediul unui stat membru, ele pot contesta un act legislativ în faţa Curţii de Justiţie a UE, în cazul în care consideră că principiul subsidiarităţii nu se respectă.

Tratatul de la Lisabona permite totodată participarea Comitetului Regiunilor la controlul principiului subsidiarităţii. La fel ca şi parlamentele naţionale, Comitetul poate, de asemenea, să conteste în faţa Curţii de Justiţie a UE un act legislativ care nu ar respecta principiul subsidiarităţii.

Această fişă de sinteză are doar un caracter informativ şi nu urmăreşte să interpreteze sau să înlocuiască documentul de referinţă, care rămâne singurul temei juridic.

Ultima actualizare: 04.03.2010
Aviz juridic | Despre site | Căutare | Contact | Începutul paginii