RSS
Index alfabetic
Aceasta pagina este disponibila în 15 limbi
Limbi noi disponibile:  CS - HU - PL - RO

We are migrating the content of this website during the first semester of 2014 into the new EUR-Lex web-portal. We apologise if some content is out of date before the migration. We will publish all updates and corrections in the new version of the portal.

Do you have any questions? Contact us.


Regulamentul financiar

Bugetul permite Uniunii Europene (UE) să facă faţă nevoilor de finanţare ale programelor şi proiectelor pe care le derulează în diferite domenii politice. Pentru a-şi finanţa cheltuielile, UE dispune de resurse proprii [taxe vamale, taxe agricole, taxa pe valoare adăugată (TVA), resurse bazate pe venitul intern brut (VIB)]. În acest regulament sunt definite normele aplicabile întocmirii şi execuţiei bugetului general al Comunităţii.

ACT

Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităţilor Europene [A se vedea actele de modificare].

SINTEZĂ

Acest regulament înlocuieşte Regulamentul financiar din 1977, pentru a satisface cerinţele de simplificare legislativă şi administrativă şi de rigoare în gestionarea finanţelor europene. Acest nou regulament financiar se limitează la a preciza principiile directoare şi normele de bază care reglementează bugetul european. Dispoziţiile tehnice şi detaliile sunt prevăzute în regulamentul de stabilire a normelor de aplicare a regulamentului financiar adoptat de Comisie.

Pe lângă normele de bază ale gestiunii bugetare şi financiare, acest regulament stabileşte normele privind ţinerea contabilităţii şi prezentarea conturilor, achiziţiile publice şi acordarea subvenţiilor. Regulamentul stabileşte totodată normele privind responsabilitatea ordonatorilor de credite, a contabililor şi auditorilor interni. Actul legislativ stabileşte modalităţile de control extern şi ale procedurii de descărcare de gestiune. În fine, regulamentul stabileşte dispoziţiile specifice aplicabile Fondului european de garantare agricolă, fondurilor structurale, cercetării şi acţiunii externe.

PRINCIPIILE BUGETARE

Regulamentul financiar reafirmă principiile de drept bugetar înscrise în Tratatul privind funcţionarea UE şi limitează excepţiile la strictul necesar, într-o încadrare riguroasă.

Principiile unităţii şi exactităţii bugetare

Principiile unităţii şi exactităţii bugetare implică ca toate veniturile şi cheltuielile UE să fie înscrise în buget.

Acestea includ veniturile şi cheltuielile UE, inclusiv cheltuielile administrative ale instituţiilor legate de punerea în aplicare a Tratatului UE în domeniul politicii externe şi de securitate comună (PESC). Cheltuielile de funcţionare ale PESC trebuie, de asemenea, să fie înscrise atunci când sunt efectuate de la bugetul UE.

Principiul anualităţii

Conform acestui principiu, cheltuielile înregistrate în buget sunt autorizate pentru un singur exerciţiu financiar de douăsprezece luni, care începe la 1 ianuarie şi se încheie la 31 decembrie. Această regulă este atenuată prin menţinerea distincţiei între creditele diferenţiate şi creditele nediferenţiate. Necesitatea de a întreprinde acţiuni multianuale face obligatorie utilizarea noţiunii de credite diferenţiate care, spre deosebire de creditele nediferenţiate, dau naştere creditelor de angajament şi creditelor de plată. Creditele de angajament sunt credite care acoperă, în timpul exerciţiului în curs, costul total al angajamentelor juridice asumate pentru acţiuni a căror realizare se derulează pe o perioadă care depăşeşte un exerciţiu financiar. Creditele de plată acoperă cheltuielile care decurg din execuţia acestor angajamente pe perioada exerciţiului în curs sau a exerciţiilor anterioare.

În principiu, creditele neutilizate la sfârşitul exerciţiului bugetar pentru care au fost înregistrate sunt anulate. Cu toate acestea, reportarea lor în bugetul exerciţiului următor este posibilă. Regulamentul stabileşte condiţiile acestui report şi limitele sale. Acestea se referă la creditele de angajament ale creditelor diferenţiate şi nediferenţiate care nu au fost încă angajate la închiderea exerciţiului şi pentru care majoritatea etapelor pregătitoare din procedura de angajare sunt finalizate la 31 decembrie sau al căror act de bază a fost adoptat în cursul ultimului trimestru al exerciţiului. Creditele de plată pot, de asemenea, să fie reportate pentru a acoperi angajamente anterioare sau angajamente legate de credite de angajament reportate. Creditele nediferenţiate care corespund unor obligaţii contractate în mod corespunzător la închiderea exerciţiului financiar beneficiază de un report automat doar pentru exerciţiul următor.

În cazul în care bugetul nu este adoptat în forma sa finală la deschiderea exerciţiului financiar, adică la 1 ianuarie, regulamentul prevede posibilitatea de a apela la sistemul denumit „sistemul celor douăsprezecimi provizorii”: În acest caz, cheltuielile pot fi efectuate lunar, pe capitole, până la cel mult o douăsprezecime din creditele existente în bugetul exerciţiului financiar anterior.

Principiul echilibrului

Conform acestui principiu, veniturile şi cheltuielile din buget trebuie să se afle în echilibru, UE nefiind autorizată să recurgă la împrumuturi pentru a-şi acoperi cheltuielile. Această dispoziţie nu aduce atingere operaţiunilor de împrumut şi de creditare.

Principiul unităţii de cont

În principiu, euro este unitatea de cont utilizată la întocmirea, execuţia şi prezentarea conturilor din bugetul european. Cu toate acestea, unele operaţiuni pot fi efectuate în monedele naţionale, în conformitate cu condiţiile prevăzute în normele de aplicare a regulamentului financiar.

Principiul universalităţii

Conform principiului universalităţii, veniturile totale din buget acoperă cheltuielile totale. Acest principiu implică două reguli importante: nealocarea şi neregularizarea.

Regula nealocării nu permite ca un venit specific să finanţeze o cheltuială specifică. Regulamentul financiar prevede derogări de la acest principiu. Este cazul, în principal, pentru contribuţia financiară a statelor membre la unele programe de cercetare, sau pentru participarea ţărilor terţe la activităţile UE, în cadrul Spaţiului Economic European de exemplu.

Regula neregularizării prevede că nu poate exista o regularizare între venituri şi cheltuieli pentru a asigura o prezentare exhaustivă şi completă a bugetului. Astfel, veniturile şi cheltuielile sunt înscrise în buget la valoarea lor integrală. Se admit doar excepţiile autorizate de regulamentul financiar sau de normele sale de aplicare.

Principiul specialităţii

Pentru a se evita orice confuzie între diferitele credite, fiecare credit trebuie să aibă o destinaţie bine stabilită şi să fie alocat unei cheltuieli specifice. Bugetul este structurat în secţiuni, titluri, capitole, articole şi rubrici. Cu toate acestea, un oarecare grad de flexibilitate în gestiune fiind indispensabil instituţiilor, regulamentul financiar prevede normele de transfer al creditelor. Transferurile pot fi efectuate în temeiul dreptului autonom al instituţiei sau pot fi supuse unei informări prealabile sau deciziei autorităţii bugetare (Consiliul şi Parlamentul).

Principiul bunei gestiuni financiare

Acest principiu este definit în conformitate cu principiile economiei, eficienţei şi eficacităţii. Punerea în aplicare a principiului bunei gestiuni financiare implică definirea unor obiective verificabile care sunt urmărite prin intermediul unor indicatori de performanţă măsurabili, pentru a se trece de la o gestiune axată pe mijloace la o gestiune orientată înspre rezultate. Instituţiile trebuie să efectueze evaluări ex ante şi ex post, în conformitate cu orientările definite de Comisie.

Principiul transparenţei

Este vorba despre a asigura transparenţa la întocmirea şi execuţia bugetului, precum şi la prezentarea conturilor. Această transparenţă se traduce, între altele, prin publicarea bugetului şi a bugetelor rectificative în Jurnalul Oficial al UE. Publicarea se realizează în termen de două luni de la data adoptării definitive a bugetului de către Parlamentul European.

ÎNTOCMIREA ŞI STRUCTURA BUGETULUI

Întocmirea bugetului

Instituţiile trebuie să întocmească estimările de cheltuieli şi venituri şi să le transmită Comisiei până la data de 1 iulie a fiecărui an. Aceste estimări sunt, de asemenea, transmise autorităţii bugetare spre informare.

Comisia sesizează apoi Consiliul cu privire la un proiect preliminar de buget până la data de 1 septembrie a fiecărui an cel târziu. Acest proiect preliminar regrupează estimările tuturor instituţiilor şi prezintă o sinteză generală a cheltuielilor şi veniturilor UE. Consiliul poate fi sesizat cu o scrisoare rectificativă de modificare a proiectului preliminar de buget.

Consiliul şi Parlamentul European adoptă apoi bugetul UE în conformitate cu procedura din articolul 314 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. După încheierea acestei proceduri, preşedintele Parlamentului European declară adoptarea definitivă a bugetului. Începând de la data acestei declaraţii, statele membre datorează sumele pe care trebuie să le pună la dispoziţia Comisiei în condiţiile prevăzute în cadrul sistemului de resurse proprii.

Regulamentul financiar prevede, în anumite circumstanţe excepţionale, posibilitatea întocmirii unor bugete rectificative. Distincţia între bugetele suplimentare şi bugetele rectificative a fost suprimată.

Structura şi prezentarea bugetului

Bugetul cuprinde:

  • o situaţie generală a veniturilor şi cheltuielilor;
  • secţiuni subdivizate în situaţii de venituri şi cheltuieli pentru fiecare instituţie.

Veniturile Comisiei, precum şi veniturile şi cheltuielile celorlalte instituţii sunt clasificate, în funcţie de natura sau destinaţia lor, în titluri, capitole, articole şi rubrici. Situaţia cheltuielilor din secţiunea aferentă Comisiei se prezintă pe baza unei clasificări în funcţie de destinaţia creditelor. Fiecare titlu corespunde unui domeniu de politici, iar fiecare capitol corespunde unei activităţi. Regulamentul introduce aşadar o metodă de întocmire a bugetului pe activităţi, sau „activity-based budgeting”. Bugetul nu poate conţine venituri negative. Secţiunea Comisiei din buget poate conţine o „rezervă negativă” limitată la o sumă maximă de 200 milioane EUR, care poate fi destinată unor credite de angajament şi de plată.

Secţiunea Comisiei cuprinde:

  • o rezervă pentru ajutoarele de urgenţă în favoarea ţărilor terţe;
  • o rezervă pentru Fondul european de ajustare la globalizare.

Bugetul prezintă în situaţia generală a veniturilor şi cheltuielilor:

  • veniturile estimate pentru exerciţiul financiar în cauză;
  • veniturile estimate pentru exerciţiul financiar anterior şi veniturile exerciţiului n — 2;
  • creditele de angajament şi creditele de plată pentru exerciţiul financiar în cauză şi pentru exerciţiul financiar anterior;
  • cheltuielile angajate şi cheltuielile plătite în exerciţiul n — 2;
  • o situaţie rezumativă a scadenţarului plăţilor (de efectuat în exerciţiile financiare ulterioare);
  • comentariile adecvate pentru fiecare subdiviziune.

În buget apar, de asemenea:

  • o schemă de personal pentru fiecare secţiune din buget;
  • operaţiunile de împrumut şi de credit;
  • liniile bugetare de venituri şi cheltuieli necesare aplicării Fondului de garantare pentru acţiunile externe.

EXECUŢIA BUGETULUI

Comisia execută veniturile şi cheltuielile bugetului, pe propria răspundere şi în limita creditelor autorizate. Execuţia creditelor înscrise în buget pentru orice acţiune UE necesită adoptarea prealabilă a unui act de bază (act de legislaţie secundară). Cu toate acestea, pot fi executate fără act de bază:

  • creditele pentru proiectele-pilot de natură experimentală destinate evaluării fezabilităţii unei acţiuni şi a utilităţii sale;
  • creditele pentru acţiuni pregătitoare, destinate să pregătească propuneri în vederea adoptării unor acţiuni viitoare;
  • creditele pentru acţiuni unice, sau chiar permanente, întreprinse de Comisie în virtutea sarcinilor care decurg din prerogativele sale la nivel instituţional în temeiul Tratatului UE şi al Tratatului privind funcţionarea UE altele decât dreptul său de iniţiativă legislativă, precum şi în virtutea atribuţiilor sale specifice care îi sunt conferite de aceste tratate;
  • creditele destinate funcţionării fiecărei instituţii în temeiul autonomiei sale administrative.

Modalităţi de execuţie

Comisia execută bugetul:

  • în mod centralizat
    Sarcinile de execuţie sunt efectuate fie direct de serviciile Comisiei, fie indirect de agenţii executive create de aceasta, sau de organisme create de UE, cu condiţia ca misiunea lor să fie compatibilă cu cea definită în actul de bază, sau, în anumite condiţii, de organisme naţionale publice sau entităţi de drept privat cărora li s-a conferit o misiune în serviciul public.
  • prin gestiune repartizată sau descentralizată
    Unele sarcini de execuţie sunt delegate statelor membre (gestiune repartizată) sau ţărilor terţe (gestiune descentralizată). Comisia aplică proceduri de închidere a conturilor sau mecanisme de corecţie financiară care îi permit să îşi asume răspunderea finală pentru execuţia bugetară.
  • prin gestiune în comun cu organizaţiile internaţionale
    Unele sarcini de execuţie sunt încredinţate organizaţiilor internaţionale.

În plus, răspunderea Comisiei pentru execuţia bugetară îi interzice să delege sarcini de autoritate publică presupunând o putere discreţionară de decizie care ar putea implica alegeri de natură politică. Astfel, organismele de drept privat, cu excepţia celor investite cu o misiune în serviciul public, pot să ofere doar servicii de expertiză tehnică şi să îndeplinească sarcini pregătitoare sau accesorii.

Actorii financiari

Există un principiu al separării sarcinilor. Astfel, sarcinile ordonatorului de credite şi cele ale contabilului sunt separate şi incompatibile între ele.

Ordonatorul de credite este însărcinat cu execuţia veniturilor şi cheltuielilor în conformitate cu principiile bunei gestionări financiare şi trebuie să asigure îndeplinirea cerinţelor de legalitate şi regularitate. Această funcţie este îndeplinită de instituţia însăşi. Instituţia stabileşte, în cadrul normelor sale administrative interne, personalul de un nivel adecvat căruia îi deleagă această funcţie (ordonatori de credite delegaţi). Ordonatorul de credite pune în aplicare structura organizaţională, precum şi sistemele şi procedurile interne de gestiune şi de control adaptate pentru îndeplinirea sarcinilor sale.

Fiecare instituţie numeşte un contabil care este însărcinat:

  • cu executarea corectă a plăţilor, încasarea veniturilor şi recuperarea creanţelor constatate;
  • cu pregătirea şi prezentarea conturilor;
  • cu conducerea contabilităţii;
  • cu stabilirea normelor şi metodelor contabile şi a planului de conturi;
  • cu definirea şi validarea sistemelor contabile şi, dacă este cazul, validarea sistemelor instituite de ordonatorul de credite pentru furnizarea sau justificarea informaţiilor contabile;
  • cu gestiunea trezoreriei.

În plus, pot fi create conturi de avans pentru colectarea anumitor venituri şi pentru plata sumelor mici. Administratorii conturilor de avans sunt numiţi de contabilul instituţiei.

Răspunderea actorilor financiari

Fără a aduce atingere eventualelor măsuri disciplinare, ordonatorii de credit, contabilii sau administratorii conturilor de avans pot fi în orice moment suspendaţi din funcţie, temporar sau definitiv. Ordonatorii de credit, contabilii sau administratorii conturilor de avans răspund disciplinar şi pecuniar, în condiţiile prevăzute de statut. Pentru a stabili existenţa unei nereguli financiare şi eventualele consecinţe ale acesteia, fiecare instituţie înfiinţează o instanţă specializată.

Operaţiunile de venituri

Estimarea veniturilor alcătuite din resursele proprii se înregistrează în buget, în euro. Punerea lor la dispoziţie se efectuează în conformitate cu un regulament specific.

Orice măsură sau situaţie care ar putea da naştere sau modifica o creanţă a UE face în prealabil obiectul unei estimări a creanţelor din partea ordonatorului de credite competent. Prin derogare, resursele proprii plătite la termene fixe de statele membre nu fac obiectul unei estimări prealabile a creanţelor. Acestea fac obiectul unui ordin de recuperare emis de ordonatorul de credite competent.

Ordonatorul de credite face apoi o constatare a creanţelor prin:

  • verificarea existenţei datoriilor;
  • stabilirea şi verificarea realităţii şi a cuantumului datoriei;
  • verificarea condiţiilor de exigibilitate a datoriei.

Ordonanţarea recuperărilor este actul prin care ordonatorul de credite competent dă dispoziţie contabilului, prin emiterea unui ordin de recuperare, să recupereze o creanţă pe care a constatat-o.

Contabilul se ocupă de ordinele de recuperare a creanţelor constatate în mod corespunzător de ordonatorul de credite competent. Contabilul recuperează sumele prin compensarea lor cu creanţele echivalente ale UE asupra oricărui debitor care are, la rândul lui, o creanţă certă asupra UE, în sumă fixă şi exigibilă. Dacă intenţionează să renunţe la recuperarea unei creanţe constatate, ordonatorul de credite competent delegat se asigură că renunţarea este corectă şi respectă principiul bunei gestiuni financiare şi al proporţionalităţii.

Operaţiunile de cheltuieli

Fiecare cheltuială este angajată, lichidată, ordonanţată şi plătită. Cu excepţia creditelor care pot fi executate fără un act de bază, angajarea cheltuielilor este precedată de o decizie de finanţare adoptată de instituţie sau de autorităţile delegate de către aceasta.

Angajamentul bugetar este operaţiunea de rezervare a creditului necesar pentru acoperirea plăţilor ulterioare de onorare a unui angajament juridic. Angajamentul juridic este actul prin care ordonatorul de credite creează sau constată o obligaţie care determină o cheltuială. Angajamentele bugetare şi cele juridice sunt adoptate de acelaşi ordonator de credite, cu excepţia unor cazuri bine întemeiate, prevăzute în normele de aplicare.

Lichidarea cheltuielilor este actul prin care ordonatorul de credite competent:

  • verifică existenţa dreptului creditorului;
  • determină sau verifică realitatea şi cuantumul creanţei;
  • verifică condiţiile de exigibilitate a creanţei.

Ordonanţarea cheltuielilor este actul prin care ordonatorul de credite competent, după verificarea disponibilităţii creditelor şi prin emiterea unui ordin de plată, dă dispoziţie contabilului să plătească suma unei cheltuieli pe care acesta a lichidat-o.

Plata cheltuielilor trebuie să se bazeze pe dovada faptului că acţiunea corespunzătoare este conformă cu dispoziţiile actului de bază sau ale contractului şi acoperă una sau mai multe din următoarele operaţiuni:

  • plata întregii sume datorate;
  • plata sumei datorate în unul dintre modurile următoare: o prefinanţare, eventual împărţită în mai multe plăţi; una sau mai multe plăţi intermediare; plata soldului sumelor datorate.

Termenele pentru operaţiunile de cheltuieli sunt stabilite în normele de aplicare, care precizează, de asemenea, condiţiile în care creditorii plătiţi cu întârziere sunt îndreptăţiţi să primească o dobândă de întârziere contabilizată la linia din care s-a efectuat plata principală.

Auditorul intern

Fiecare instituţie dispune crearea unei funcţii de audit intern care trebuie îndeplinită cu respectarea standardelor internaţionale relevante. Auditorul intern nu poate fi nici ordonator de credite, nici contabil. Auditorul intern, desemnat de instituţie, răspunde în faţa acesteia de verificarea bunei funcţionări a sistemelor şi procedurilor de execuţie bugetară. Auditorului intern nu îi revine funcţia de control al acestor operaţiuni, prealabil deciziilor ordonatorilor, funcţie care le revine de acum încolo exclusiv ordonatorilor de credite.

Auditorul intern îşi sfătuieşte instituţia în domeniul gestiunii riscurilor, prin emiterea de avize independente privind calitatea sistemelor de gestiune şi de control. Acesta poate, de asemenea, să facă recomandări pentru îmbunătăţirea condiţiilor de aplicare a operaţiunilor şi pentru promovarea bunei gestiuni financiare.

CONTRACTELE DE ACHIZIŢII PUBLICE

Contractele de achiziţii publice sunt contracte cu titlu oneros încheiate între o instituţie europeană şi un operator economic. Instituţia europeană este în acest caz desemnată ca fiind autoritatea contractantă. În domeniul acţiunilor externe şi în anumite condiţii, titlul de autoritate contractantă poate, de asemenea, să fie extins la organisme de drept public naţional sau internaţional.

Regulamentul stabileşte astfel domeniul de aplicare şi principiile fundamentale care reglementează atribuirea contractelor de achiziţii publice. Regulamentul determină obligaţiile legate de publicitate, precum şi procedurile de încheiere a contractelor de achiziţii publice. Toate achiziţiile publice trebuie să facă obiectul unui contract scris şi sunt încheiate de autoritatea contractantă în nume propriu sau în numele unei părţi terţe beneficiare, fie de către aceasta sau de către un terţ mandatat de aceasta, în sectorul acţiunilor externe.

În vederea asigurării transparenţei, Comisia are obligaţia de a informa toţi candidaţii şi ofertanţii cu privire la alegerea sa. Persoanele care au furnizat informaţii false sau frauduloase, sau care se găsesc în situaţie de conflict de interese, vor putea fi de acum încolo excluse de la atribuire. Informaţiile privind aceste persoane sunt introduse într-o bază de date la care au acces şi celelalte instituţii europene.

SUBVENŢII

Regulamentul stabileşte domeniul de aplicare al subvenţiilor, procedura de acordare, plata şi controlul acestora. Subvenţiile sunt contribuţii financiare directe, acordate ca donaţii din buget pentru a finanţa:

  • fie o acţiune destinată să promoveze realizarea unui obiectiv care se înscrie în cadrul unei politici a UE;
  • fie funcţionarea unui organism care urmăreşte un obiectiv de interes general european sau un obiectiv care se înscrie în cadrul unei politici a UE.

Acordarea subvenţiilor se supune principiilor transparenţei şi tratamentului egal; subvenţiile nu pot fi cumulative, nu se pot acorda retroactiv şi presupun cofinanţarea. În plus, subvenţia nu poate produce profit beneficiarului. Toate subvenţiile acordate fac obiectul unei publicări anuale care respectă cerinţele legate de confidenţialitate şi de securitate.

PREZENTAREA CONTURILOR ŞI CONTABILITATEA

Conturile UE conţin:

  • situaţiile financiare ale instituţiilor;
  • situaţiile financiare consolidate care prezintă într-o formă agregată informaţiile financiare din situaţiile financiare ale instituţiilor;
  • rapoarte privind execuţia bugetului instituţiilor şi a bugetelor organismelor create de UE;
  • rapoarte consolidate privind execuţia bugetară.

Până la data de 15 iunie, Curtea de Conturi formulează observaţii cu privire la conturile provizorii ale fiecărei instituţii şi ale fiecărui organism. Fiecare instituţie şi fiecare organism îşi întocmeşte conturile finale pe propria răspundere şi le transmite contabilului Comisiei şi Curţii de Conturi, până la data de 1 iulie a exerciţiului următor, în vederea întocmirii conturilor consolidate finale.

Comisia aprobă conturile consolidate finale şi le trimite Parlamentului European, Consiliului şi Curţii de Conturi, până la data de 31 iulie a exerciţiului financiar următor. Conturile consolidate finale se publică în Jurnalul Oficial, împreună cu declaraţia de asigurare furnizată de Curtea de Conturi, până la data de 15 noiembrie a exerciţiului financiar următor. Comisia comunică în mod regulat cu Parlamentul European şi Consiliul cu privire la informaţiile bugetare în curs de execuţie.

Sistemul contabil al instituţiei este sistemul utilizat pentru organizarea informaţiilor bugetare şi financiare astfel încât cifrele să poată fi introduse, clasate şi înregistrate. Contabilitatea este formată din contabilitatea generală şi contabilitatea bugetară. Aceste contabilităţi sunt conduse în euro pe baza anului calendaristic.

Contabilul Comisiei, după consultarea contabililor-şefi ai celorlalte instituţii şi organisme create de UE, adoptă normele şi metodele contabile, precum şi planul de conturi armonizat care urmează să fie aplicat de toate instituţiile, oficiile şi organismele europene. Contabilul Comisiei adoptă aceste norme şi metode pe baza standardelor contabile acceptate la nivel internaţional pentru sectorul public, de care se poate însă îndepărta în cazul în care acest lucru se justifică prin natura specifică a activităţilor UE.

AUDITUL EXTERN ŞI DESCĂRCAREA DE GESTIUNE

Curtea de Conturi este responsabilă cu auditul extern, iar Parlamentul European, Consiliul şi Comisia o informează în cel mai scurt timp posibil cu privire la deciziile şi actele pe care le adoptă în materie de gestiune financiară. Curtea de Conturi examinează legalitatea şi corectitudinea veniturilor şi cheltuielilor în ceea ce priveşte dispoziţiile din tratat, bugetul, regulamentul financiar, normele de aplicare, precum şi orice act adoptat pentru punerea în aplicare a tratatelor.

Instituţiile europene, organismele care gestionează venituri sau cheltuieli în numele UE, precum şi beneficiarii finali ai plăţilor efectuate de la buget menţin la dispoziţia Curţii de Conturi:

  • toate documentele privind adjudecarea şi executarea contractelor finanţate din bugetul european şi toate conturile de numerar sau de materiale;
  • toate registrele contabile şi toate documentele justificative şi, de asemenea, documentele administrative relevante;
  • toate documentele privind veniturile şi cheltuielile UE;
  • toate inventarele, toate organigramele pe care Curtea de Conturi le consideră necesare pentru a verifica, pe bază de documente sau la faţa locului, raportul privind rezultatul bugetar şi financiar;
  • toate documentele şi datele create sau păstrate pe suport magnetic.

În urma unui dialog cu celelalte instituţii, Curtea de Conturi întocmeşte un raport anual, apoi un raport special care conţine o evaluare a gestiunii financiare.

La recomandarea Consiliului care hotărăşte cu majoritate calificată, Parlamentul European aprobă Comisiei, înainte de data de 15 mai a exerciţiului n + 2, descărcarea de gestiune pentru execuţia bugetară a exerciţiului n. Decizia de descărcare de gestiune vizează conturile tuturor veniturilor şi cheltuielilor UE, precum şi soldul rezultat şi activele şi pasivele UE prezentate în bilanţ.

DISPOZIŢII SPECIALE

Regulamentul stabileşte o serie de dispoziţii derogatorii aplicabile gestiunii financiare:

  • a Fondului european de orientare şi garantare agricolă (FEOGA);
  • a Fondului social european (FSE), a Fondului european de dezvoltare regională (FEDER), a Fondului de coeziune, a Fondului european pentru pescuit şi a Fondului agricol european pentru dezvoltare rurală (FEADR);
  • a creditelor de cercetare şi dezvoltare tehnologică;
  • a acţiunilor externe finanţate de la buget;
  • a oficiilor europene (structuri administrative create de una sau mai multe instituţii pentru execuţia unor sarcini orizontale specifice);
  • a creditelor administrative.

DISPOZIŢII FINALE

Dispoziţiile finale prevăd în principal:

  • că normele de aplicare a acestui regulament sunt adoptate de Comisie;
  • că o dată la trei ani şi ori de câte ori este necesar, regulamentul financiar este supus unei reexaminări;
  • că, pentru organismele înfiinţate de UE care au personalitate juridică şi beneficiază în mod efectiv de subvenţii din buget, Comisia adoptă un regulament financiar-cadru.

REFERINŢE

Act Intrarea în vigoare Termen de transpunere în legislaţia statelor membre Jurnalul Oficial
Regulamentul (CE, EURATOM) nr. 1605/2002 1.1.2003 - JO L 248 din 16.9.2002
Act(e) de modificare Intrarea în vigoare Termen de transpunere în legislaţia statelor membre Jurnalul Oficial
Regulamentul (CE, EURATOM) nr. 1995/2006 19.1.2007 - JO L 390 din 30.12.2006
Regulamentul (CE) nr. 1525/2007 27.12.2007 - JO L 343 din 27.12.2007
Regulamentul (UE, EURATOM) nr. 1081/2010 29.11.2010 - JO L 311 din 26.11.2010

ACTE CONEXE

Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2342/2002 al Comisiei din 23 decembrie 2002 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităţilor Europene [Jurnalul Oficial L 357 din 31.12.2002].
Obiectivul acestui regulament este să completeze noul regulament financiar şi să transpună principiile şi definiţiile acestuia în norme concrete. Actul legislativ stabileşte prin urmare adevăratele norme de gestiune financiară, deoarece noul regulament financiar a fost simplificat faţă de regulamentul financiar din 1977, iar toate dispoziţiile legate de detalii se regăsesc acum în normele de aplicare.

Ultima actualizare: 08.04.2011

Consultaţi şi

  • Pentru mai multe informaţii, vizitaţi site-ul Direcţiei Generale Buget (DE) (EN) (FR)
Aviz juridic | Despre site | Căutare | Contact | Începutul paginii