RSS
Index alfabetic
Aceasta pagina este disponibila în 15 limbi
Limbi noi disponibile:  CS - HU - PL - RO

We are migrating the content of this website during the first semester of 2014 into the new EUR-Lex web-portal. We apologise if some content is out of date before the migration. We will publish all updates and corrections in the new version of the portal.

Do you have any questions? Contact us.


Procedura întrebărilor preliminare

Procedura întrebărilor preliminare este procedura care îi permite unei instanţe naţionale să consulte Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la interpretarea sau valabilitatea dreptului comunitar într-un litigiu în care aceasta este sesizată. Astfel, procedura întrebărilor preliminare oferă un mijloc de a garanta siguranţa juridică, printr-o aplicare uniformă a dreptului comunitar în întreaga Uniune Europeană.

Procedura întrebărilor preliminare face parte din procedurile care pot fi exercitate în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE). Această procedură este deschisă judecătorilor naţionali ai statelor membre. Aceştia din urmă pot adresa Curţii întrebări cu privire la interpretarea sau valabilitatea dreptului european într-o cauză pendinte.

Spre deosebire de alte proceduri judiciare, procedura întrebărilor preliminare nu este o acţiune împotriva unui act european sau naţional, ci o întrebare adresată privind aplicarea dreptului european.

Procedura întrebărilor preliminare favorizează astfel cooperarea activă între instanţele naţionale şi Curtea de Justiţie şi aplicarea uniformă a dreptului european în întreaga UE.

Caracterul procedurii întrebărilor preliminare

Orice instanţă naţională sesizată cu privire la un litigiu în care aplicarea unei norme de drept european ridică întrebări (litigiu principal) poate decide să consulte Curtea de Justiţie pentru a le soluţiona. Există în acest caz două tipuri de procedură a întrebărilor preliminare:

  • trimiterea în vederea interpretării normei europene: judecătorul naţional îi solicită Curţii de Justiţie să precizeze un punct de interpretare a dreptului european, pentru a putea să-l aplice în mod corect;
  • trimiterea în vederea aprecierii validităţii normei europene: judecătorul naţional îi solicită Curţii de Justiţie să controleze validitatea unui act al dreptului european.

Procedura întrebărilor preliminare reprezintă aşadar o trimitere „de la judecător la judecător”. Deşi aceasta poate fi solicitată de una dintre părţile la litigiu, instanţa naţională este cea care ia decizia de a o trimite în faţa Curţii de Justiţie. În acest sens, articolul 267 din Tratatul privind funcţionarea UE precizează că instanţele naţionale care se pronunţă în ultimă instanţă, şi anume ale căror decizii nu pot face obiectul unei căi de atac, au obligaţia de a exercita procedura întrebărilor preliminare dacă una dintre părţi solicită acest lucru. În schimb, instanţele naţionale care nu se pronunţă în ultimă instanţă nu au obligaţia de a exercita această trimitere, chiar dacă una dintre părţi solicită acest lucru. În orice caz, toate instanţele naţionale pot să sesizeze spontan Curtea în cazul în care există îndoieli cu privire la o dispoziţie europeană.

Curtea de Justiţie se pronunţă apoi numai cu privire la elementele constitutive ale procedurii întrebărilor preliminare pentru care este sesizată. Instanţa naţională îşi menţine aşadar competenţe depline privind litigiul principal.

În principiu, Curtea de Justiţie trebuie să răspundă la întrebarea ridicată. Ea nu poate refuza să răspundă la aceasta pe motiv că răspunsul nu ar fi nici pertinent, nici oportun în ceea ce priveşte litigiul principal. În schimb, ea poate să refuze răspunsul, dacă întrebarea nu intră în domeniul său de competenţă.

Domeniul de aplicare al hotărârilor preliminare

Hotărârea Curţii de Justiţie are autoritatea de lucru judecat. Mai mult, ea este obligatorie nu numai pentru instanţa naţională care a iniţiat procedura întrebărilor preliminare, ci şi pentru toate instanţele naţionale din statele membre.

În cadrul unei proceduri a întrebărilor preliminare privind validitatea, dacă actul european este declarat nul, atunci la fel vor fi şi toate actele adoptate în temeiul acestuia. Instituţiile europene competente vor fi apoi cele care vor trebui să adopte un nou act pentru a remedia situaţia.

Ultima actualizare: 20.02.2013

Consultaţi şi

Aviz juridic | Despre site | Căutare | Contact | Începutul paginii