RSS
Index alfabetic
Aceasta pagina este disponibila în 23 limbi
Limbi noi disponibile:  BG - CS - ET - GA - LV - LT - HU - MT - PL - RO - SK - SL

We are migrating the content of this website during the first semester of 2014 into the new EUR-Lex web-portal. We apologise if some content is out of date before the migration. We will publish all updates and corrections in the new version of the portal.

Do you have any questions? Contact us.


Procesul de aderare a unui nou stat membru

Procesul de extindere a Uniunii Europene (UE) are o funcţie istorică: aceea de a face din continentul european un spaţiu de pace, stabilitate şi prosperitate. UE a pus în aplicare treptat un proces de ghidare şi sprijinire a ţărilor candidate la aderare, pentru ca acestea să fie pregătite să îşi asume obligaţiile de state membre, în special în procesul de tranziţie, reforme şi punere în aplicare a acquis-ului şi a politicilor UE.

SINTEZĂ

Orice stat european care doreşte să adere la Uniunea Europeană (UE) trebuie să respecte valorile comune ale UE definite la articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE): respectarea demnităţii umane, a libertăţii, democraţiei, egalităţii, statului de drept, drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparţin minorităţilor. În plus, acestea se angajează să respecte valorile UE în cadrul Uniunii Europene şi în relaţia cu ţările terţe.

Paşii de aderare la UE sunt prevăzuţi la articolul 49 din TUE. Iniţial, statul care doreşte să adere la UE adresează cererea sa de aderare Consiliului. Parlamentul European şi parlamentele naţionale sunt informate cu privire la această cerere. Consiliul consultă apoi Comisia şi solicită aprobarea Parlamentului European, care se pronunţă cu majoritatea membrilor care îl compun. În cazul unui aviz favorabil, Consiliul se pronunţă în unanimitate cu privire la cererea de aderare.

Condiţiile de aderare şi adaptările impuse de aceasta tratatelor şi instituţiilor fac obiectul unui acord între statele membre şi statul solicitant. Acest acord (sau tratat de aderare) se supune ratificării de către toate statele contractante.

Procesul de aderare

Orice cerere de aderare face obiectul unui aviz al Comisiei şi al unei decizii a Consiliului, care îi atribuie ţării solicitante statutul de ţară candidată. Acest statut nu înseamnă neapărat iniţierea imediată a negocierilor în vederea aderării. Ţara candidată trebuie, mai întâi, să îndeplinească o serie de condiţii.

Aceasta trebuie să îndeplinească criteriile de eligibilitate definite de Consiliul European de la Copenhaga din 1993 şi completate de Consiliul European de la Madrid din 1995. Acestea sunt:

  • criterii politice: instituţii stabile care să garanteze democraţia, statul de drept, drepturile omului, precum şi respectarea şi protecţia minorităţilor;
  • criterii economice: o economie de piaţă funcţională, precum şi capacitatea de a face faţă presiunii concurenţiale şi forţelor pieţei din cadrul UE;
  • capacitatea de a-şi asuma obligaţiile de stat membru care decurg din dreptul şi politicile UE (sau acquis-ul comunitar), inclusiv adeziunea la obiectivele uniunii politice, economice şi monetare.

De asemenea, ţara candidată trebuie să dispună de condiţiile necesare pentru integrarea sa, prin adaptarea structurilor sale administrative.

Ţările din Balcanii de Vest trebuie să obţină rezultate satisfăcătoare în cadrul procesului de stabilizare şi de asociere (în special, în domeniul comerţului) înainte ca UE să poată examina eventualele lor cereri de aderare.

Capacitatea de absorbţie a UE (sau capacitatea de integrare) reprezintă un alt element fundamental. UE trebuie să fie în măsură să accepte noi membri, în paralel cu consolidarea integrării şi garantarea funcţionării instituţiilor şi politicilor sale. La rândul lor, noile state membre trebuie să fie bine pregătite pentru a-şi asuma statutul de stat membru. De asemenea, extinderea trebuie să beneficieze de sprijinul opiniei publice în statele membre şi în ţările candidate.

Dacă o ţară candidată îndeplineşte aceste criterii, negocierile de aderare pot fi lansate. Consiliul European decide cu privire la oportunitatea deschiderii negocierilor, pe baza avizului Comisiei.

Negocierile de aderare reprezintă fundamentul procesului de aderare. Acestea se referă la adoptarea, implementarea şi aplicarea acquis-ului comunitar de către ţările candidate. Obiectivul negocierilor este de a sprijini ţările candidate să se pregătească pentru asumarea obligaţiilor de state membre după momentul aderării. Negocierile se bazează pe meritele proprii ale fiecărei ţări candidate şi se desfăşoară în mod individual; gradul de pregătire pentru aderare poate varia de la o ţară candidată la alta.

Derularea negocierilor de aderare are loc într-un cadru de negociere stabilit de Consiliu, la propunerea Comisiei. Acesta oferă o perspectivă a negocierilor care trebuie derulate şi ţine seama de situaţia şi caracteristicile fiecărei ţări candidate. Cadrul de negociere se referă la:

  • principiile şi procedurile negocierii;
  • punctele susceptibile de a fi negociate, cum ar fi aspectele financiare, derogările temporare sau măsurile de salvgardare în domenii specifice ale acquis-ului (de exemplu, libera circulaţie a persoanelor, politicile structurale sau agricultura);
  • reformele politice şi economice;
  • rezultatul negocierilor, care rămâne deschis;
  • obiectivul negocierilor, care este aderarea.

Negocierile privesc adoptarea acquis-ului comunitar. Acestea debutează cu o fază pregătitoare sau examinarea analitică a acquis-ului („screening”), efectuată de Comisie. Scopul screeningului este de a evalua gradul de pregătire a ţării candidate, familiarizarea acesteia cu acquis-ul şi identificarea capitolelor care urmează să fie deschise pe baza criteriilor de referinţă („benchmarks”). Aceste criterii de referinţă se referă la etapele pregătitoare esenţiale pentru viitoarea aliniere şi respectarea obligaţiilor contractuale în temeiul acordurilor de asociere conexe acquis-ului. Consiliul decide în unanimitate eventualele criterii de referinţă sau deschiderea unui capitol de negociere pe baza recomandărilor Comisiei.

Negocierile au loc în cadrul conferinţelor interguvernamentale bilaterale care reunesc statele membre ale UE şi ţara candidată.

Negocierile aferente unui anumit capitol se închid atunci când ţara candidată îndeplineşte criteriile de referinţă („benchmarks”) definite în acest sens (de exemplu, măsuri legislative, instanţe administrative sau judiciare, componente ale acquis-ului puse efectiv în aplicare, o economie de piaţă funcţională pentru capitolele economice). Ţara candidată trebuie, de asemenea, să accepte proiectul de poziţie comună a UE elaborat de Comisie şi adoptat în unanimitate de Consiliu. Totuşi, capitolele închise pot fi redeschise dacă ţara candidată nu mai îndeplineşte condiţiile cerute.

Negocierile de aderare pot fi suspendate în cazul unor încălcări grave şi persistente ale principiilor pe care se fondează UE. În această situaţie, Comisia poate recomanda, din proprie iniţiativă sau la solicitarea unei treimi din statele membre, suspendarea negocierilor şi condiţiile de reluare a acestora. Consiliul adoptă recomandarea cu majoritate calificată, după ce a ascultat punctul de vedere al ţării candidate în cauză.

Odată ce s-au încheiat negocierile pentru toate capitolele, procesul de aderare ajunge la final. Aderarea poate fi lansată prin încheierea unui acord, tratatul de aderare, între statele membre şi ţara candidată. Consiliul decide în unanimitate încheierea procesului de aderare, în urma avizului Comisiei şi a avizului conform al Parlamentului European. Tratatul de aderare se referă la:

  • rezultatul negocierilor de aderare, condiţiile de aderare şi măsurile de salvgardare sau tranzitorii pentru domeniile care necesită o mai mare aprofundare;
  • adaptarea instituţiilor şi a tratatelor, repartizarea voturilor în Consiliu şi în Parlamentul European, numărul deputaţilor europeni, numărul membrilor Comitetului Regiunilor etc.;
  • data aderării.

Tratatul de aderare este supus ratificării de către toate statele membre şi de către viitorul stat membru. Ţara candidată devine ţară aderentă şi continuă procesul de aderare, prin adaptarea domeniilor în care trebuie încă realizate progrese, sub supravegherea atentă a Comisiei.

Instrumente ale procesului de aderare

Se defineşte o strategie de preaderare pentru fiecare proces de aderare şi pentru fiecare ţară candidată în parte. Această strategie prevede instrumente (enumerate în continuare) menite să sprijine ţările candidate în pregătirile lor.

Acordurile bilaterale încheiate între UE şi fiecare ţară candidată servesc drept cadru pentru dialog şi negocieri. Este vorba, de exemplu, de acordul de asociere şi de acordul privind uniunea vamală încheiate cu Turcia, precum şi de acordurile de stabilizare şi de asociere cu ţările din Balcanii de Vest.

Dialogul politic şi dialogul economic au loc între UE şi fiecare ţară candidată în scopul consolidării procesului de aderare. Rezultatele acestora sunt integrate în negocierile de aderare.

Parteneriatele de aderare formează un cadru individual pentru fiecare ţară candidată. Acestea stabilesc detalii privind:

  • priorităţile de reformă pe termen scurt şi mediu, pe baza criteriilor de la Copenhaga;
  • priorităţile de consolidare a instituţiilor şi a infrastructurilor;
  • cadrul de referinţă pentru asistenţa financiară asigurată din fonduri europene.

Programele naţionale pentru adoptarea acquis-ului (PNAA) sunt prevăzute de parteneriatele de aderare şi se stabilesc pentru fiecare ţară candidată. Acestea prevăd un calendar pentru punerea în aplicare a priorităţilor definite de parteneriatul de aderare, precum şi resursele umane şi financiare alocate în acest sens.

Participarea la programele, agenţiile şi comitele UE este deschisă ţărilor candidate. Ţările candidate aduc o contribuţie financiară în acest sens; asistenţa financiară pentru preaderare poate acoperi o parte a acestei finanţări. Cu toate acestea, ţările candidate au doar un statut de observator în cadrul programelor la care participă şi nu asistă la reuniunile comitetelor de monitorizare a programelor, decât atunci când acestea le privesc în mod direct (educaţie, formare, tineret, mediu, sănătate etc.). Participarea ţărilor candidate în cadrul agenţiilor variază de la o agenţie la alta, mergând de la o participare parţială până la o participare integrală.

Monitorizarea Comisiei („ monitoring”) începe de la momentul prezentării cererii de aderare şi continuă până când ţara candidată aderă efectiv la UE.

Această monitorizare face obiectul unor rapoarte anuale în care Comisia evaluează capacitatea ţărilor candidate de a-şi asuma obligaţiile de stat membru. Rapoartele includ o evaluare detaliată a criteriilor de la Copenhaga, inclusiv o evaluare pentru fiecare capitol în parte referitoare la adoptarea şi punerea în aplicare a acquis-ului.

Sub o formă mai periodică şi în completarea evaluării sale anuale, Comisia a instituit o procedură de monitorizare a derulării negocierilor de aderare. Procedura se bazează pe cadrul de negociere şi este menită să evalueze alinierea legislaţiei ţărilor candidate la acquis şi punerea în aplicare a acestuia. Evaluarea este publicată în mod regulat în rapoartele de monitorizare.

Dialogul cu societatea civilă are ca obiectiv implicarea societăţii civile din UE şi din ţările candidate în procesul de aderare, cu scopul de a consolida înţelegerea şi cunoaşterea reciprocă.

Asistenţa financiară pentru preaderare sprijină:

  • reformele instituţiilor şi crearea infrastructurilor necesare pentru alinierea la acquis-ul comunitar şi punerea în aplicare a acestuia;
  • cooperarea regională şi transfrontalieră;
  • dezvoltarea regională;
  • pregătirile pentru participarea la fondurile structurale ale UE.

Asistenţa pentru preaderare şi procesul de preaderare sunt interdependente. De aceea, asistenţa trebuie adaptată în funcţie de progresele realizate de ţările candidate şi de noile priorităţi identificate.

Pentru perioada 2007-2013, Instrumentul de asistenţă pentru preaderare (IPA) oferă asistenţă financiară pentru ţările candidate, precum şi pentru ţările potenţial candidate din Balcanii de Vest.

În plus, ţările candidate pot beneficia de cofinanţare din partea instituţiilor financiare internaţionale (IFI) cu care Comisia a semnat acorduri. Aceste acorduri permit nu doar consolidarea cooperării între instituţii, ci şi o mai bună canalizare a împrumuturilor şi a fondurilor puse la dispoziţia procesului de preaderare. Banca Europeană de Investiţii (BEI) (DE) (EN) (FR), ca instituţie financiară acreditată a UE, deţine, de asemenea, un rol important în acest sens.

Context

UE a trecut prin cinci extinderi succesive, de la crearea sa în 1957. Compusă iniţial din şase state membre la fondarea sa, aceasta numără, în prezent, douăzeci şi şapte de state membre.

Extinderile din 2004 şi 2007 au fost fără precedent, atât datorită numărului de ţări care au aderat, cât şi datorită provocărilor reprezentate de aderarea acestora. Situaţia politică şi economică din majoritatea acestor ţări necesita pregătiri mai temeinice. În plus, UE însăşi trebuia să se pregătească pentru a le primi. De aceea, procesul de extindere a fost aprofundat.

Ultima actualizare: 16.03.2010
Aviz juridic | Despre site | Căutare | Contact | Începutul paginii