RSS
Index alfabetic
Aceasta pagina este disponibila în 15 limbi
Limbi noi disponibile:  CS - HU - PL - RO

We are migrating the content of this website during the first semester of 2014 into the new EUR-Lex web-portal. We apologise if some content is out of date before the migration. We will publish all updates and corrections in the new version of the portal.

Do you have any questions? Contact us.


Izvoarele nescrise ale dreptului european: legislaţia complementară

Legislaţia complementară reuneşte izvoarele nescrise ale dreptului european de origine jurisprudenţială. Aceste surse sunt utilizate de Curtea de Justiţie ca norme juridice în cazul insuficienţei legislaţiei primare şi/sau a legislaţiei secundare. Ele cuprind principiile generale ale dreptului şi normele dreptului internaţional public. În ceea ce priveşte drepturile fundamentale, considerate mult timp de Curtea de Justiţie drept principii generale ale dreptului, ele tind să devină treptat elemente ale legislaţiei primare.

În jurisprudenţa sa, Curtea de Justiţie face apel la o serie întreagă de norme juridice menite să acopere lacunele lăsate de legislaţia primară şi/sau de legislaţia secundară. Este vorba în principal de dreptul internaţional public şi de principiile generale ale dreptului. Aceste două categorii se suprapun, Curtea de Justiţie elaborând principiile generale ale dreptului inspirate din dreptul internaţional public.

Drepturile fundamentale constituie o categorie aparte de norme, întrucât ele pot face parte din legislaţia primară sau din legislaţia complementară a Uniunii Europene (UE), în funcţie de izvorul lor. De altfel, începând din anii '70, are loc o modificare, în măsura în care acestea tind să devină mai degrabă un izvor al legislaţiei primare decât al celei complementare.

Dreptul internaţional

Dreptul internaţional este o sursă de inspiraţie pentru Curtea de Justiţie în elaborarea jurisprudenţei sale. Curtea se referă la acesta făcând trimitere la dreptul scris, la cutumă şi la uzanţe.

Curtea de Justiţie consideră şi că UE se supune normelor dreptului internaţional. De exemplu, aceasta consideră că UE este un subiect de drept susceptibil de a-şi angaja răspunderea internaţională faţă de o ţară terţă, dacă provoacă daune.

Dreptul internaţional constituie, de asemenea, o sursă de inspiraţie pentru Curtea de Justiţie pentru elaborarea principiilor sale generale ale dreptului. De exemplu, astfel este cazul principiului:

  • obligaţiei de bună credinţă;
  • pacta sunt servanda (convenţiile îi angajează din punct de vedere juridic pe autorii lor);
  • teritorialităţii;
  • caducităţii tratatelor din cauza unei schimbări fundamentale a circumstanţelor.

Cu toate acestea, Curtea de Justiţie a exclus anumite principii ale dreptului internaţional pe care le considera incompatibile cu structura Uniunii, de pildă principiul reciprocităţii în îndeplinirea obligaţiilor de stat.

Principiile generale ale dreptului

Principiile generale ale dreptului sunt izvoare nescrise elaborate din jurisprudenţa Curţii de Justiţie. Aceste principii i-au permis Curţii de Justiţie să creeze norme în diferite domenii care nu sunt menţionate în tratate, de exemplu în materie de răspundere extracontractuală a UE. Principiile generale ale dreptului pot fi:

  • comune sistemelor de drept naţionale: Curtea de Justiţie a identificat principiile comune tuturor sistemelor juridice naţionale şi compatibile cu obiectivele UE. Este cazul, de exemplu, al securităţii juridice şi al încrederii legitime care protejează o persoană fizică împotriva modificărilor imprevizibile ale dreptului;
  • rezultate din anumite sisteme de drept naţionale: Curtea de Justiţie s-a inspirat din principiile consacrate numai în anumite sisteme de drept naţionale. Astfel este cazul principiilor pe baza cărora Curtea trebuie să desemneze instituţia răspunzătoare pentru o daună provocată de UE şi de a aprecia amploarea prejudiciului;
  • specifice UE: Curtea de Justiţie a identificat principii specifice UE, chiar dacă acestea îşi au sursa de inspiraţie în dreptul naţional. Este cazul solidarităţii între statele membre, al echilibrului instituţional şi al preferinţei comunitare.

Cazul specific al drepturilor fundamentale

Există trei izvoare ale drepturilor fundamentale în UE:

Anterior intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Carta drepturilor fundamentale, CEDO şi tradiţiile constituţionale ale statelor membre făceau parte din dreptul UE ca principii generale ale dreptului.

Ulterior, Tratatul de la Lisabona a consacrat în tratatele fondatoare caracterul obligatoriu al Cartei drepturilor fundamentale. Astfel, articolul 6 din Tratatul privind UE îi atribuie acesteia aceeaşi valoare juridică cu cea a tratatelor. Carta drepturilor fundamentale a devenit astfel un izvor al legislaţiei primare a UE.

În plus, articolul 6 din Tratatul privind UE menţine CEDO şi tradiţiile constituţionale ale statelor membre ca izvor al principiilor generale ale dreptului. Dacă este necesar, Curtea de Justiţie va fi aşadar în măsură să facă trimitere la aceste principii pentru a completa drepturile fundamentale protejate prin Cartă.

În cele din urmă, articolul 6 din Tratatul privind UE prevede şi posibilitatea ca UE să adere la CEDO. Acordul cu privire la o astfel de aderare va trebui să fie adoptat în unanimitate de Consiliu şi să fie ratificat de toate statele membre. În plus, a fost anexat la tratate un protocol privind aderarea UE la Convenţia europeană a drepturilor omului. Acest protocol precizează în special că eventuala aderare a UE nu va trebui să îi modifice competenţele şi să afecteze atribuţiile instituţiilor sale.

Ultima actualizare: 20.08.2010
Aviz juridic | Despre site | Căutare | Contact | Începutul paginii