RSS
Index alfabetic
Aceasta pagina este disponibila în 15 limbi
Limbi noi disponibile:  CS - HU - PL - RO

We are migrating the content of this website during the first semester of 2014 into the new EUR-Lex web-portal. We apologise if some content is out of date before the migration. We will publish all updates and corrections in the new version of the portal.

Do you have any questions? Contact us.


Procedura de adoptare a acordurilor internaţionale

Procedura de adoptare a acordurilor internaţionale se desfăşoară în mai multe etape: Consiliul adoptă recomandările care definesc mandatul de negociere al Comisiei. În continuare, Comisia negociază acordul, apoi îl semnează împreună cu Consiliul. Parlamentul este în permanenţă consultat şi trebuie să dea aprobări în anumite cazuri. În final, Consiliul încheie acordul. Eventual, Curtea de Justiţie poate interveni pentru a controla valabilitatea acestuia.

Procedura de adoptare a acordurilor internaţionale încheiate între Uniunea Europeană (UE), pe de o parte, şi o ţară sau o organizaţie terţă, pe de altă parte, este definită în articolul 218 din Tratatul privind funcţionarea UE. Aceasta se desfăşoară în mai multe etape.

Iniţiativa

Iniţiativa îi revine Comisiei, în virtutea puterii sale generale de reprezentare a UE. Comisia prezintă recomandări către Consiliu, în scopul de a iniţia negocieri. Conform procedurilor comitetelor, recomandările sunt elaborate de serviciile competente ale Comisiei, prin consultare cu experţii naţionali.

În plus, în cazul în care acordul vizează în mod exclusiv politica externă şi de securitate comună, recomandările sunt elaborate de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate.

Negocierea

Comisia conduce negocierile, însă acţionează pe baza mandatului Consiliului. Astfel, Consiliul adoptă o decizie prin care autorizează deschiderea negocierilor. De asemenea, acesta poate să adreseze Comisiei directivele pentru a stabili cadrul în care trebuie să se desfăşoare negocierile.

Comisia conduce apoi negocierile, în cooperare cu statele membre. Implicarea acestora în proces depinde de domeniul la care se referă acordul:

  • în cazul în care acordul se referă la un domeniu în care UE are competenţă exclusivă, Comisia negociază singură acordul, însă experţii naţionali se implică îndeaproape în lucrările Comisiei, în cadrul unor comitete speciale şi în conformitate cu regulile stabilite prin procedura comitetelor;
  • în cazul în care acordul se referă la un domeniu de competenţă partajată, negocierea este realizată de Comisie împreună cu experţii naţionali.

Aprobarea sau consultarea Parlamentului European

Tratatul de la Lisabona a consolidat semnificativ rolul Parlamentului European în procedura de adoptare a acordurilor internaţionale. Astfel, este necesară aprobarea din partea Parlamentului pentru:

  • toate acordurile referitoare la domenii cărora li se aplică procedura legislativă ordinară sau o procedură legislativă specială în care este necesară aprobarea din partea Parlamentului European;
  • acordurile de asociere între UE şi ţările terţe;
  • acordurile de creare a unui cadru instituţional specific prin organizarea unor proceduri de cooperare (de exemplu, dacă acordul în cauză creează un comitet mixt care are putere de decizie);
  • acordurile care au implicaţii bugetare notabile pentru UE;
  • acordul privind aderarea UE la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale;
  • acordurile privind aderarea unui stat la UE.

Pentru toate celelalte acorduri, nu este obligatorie aprobarea din partea Parlamentului, însă acesta trebuie consultat pe parcursul procedurii.

Încheierea

Această procedură se desfăşoară în trei etape:

  • Comisia îşi depune semnătura pe textul acordului, sub rezerva unei decizii ulterioare a Consiliului. Ea prezintă Consiliului două propuneri de acte, una privind semnarea acordului şi alta privind încheierea acestuia.
  • Consiliul adoptă o decizie (uneori un regulament) cu privire la semnarea acordului. În plus, aplicarea provizorie, menită să asigure aplicarea rapidă a acordului, poate rezulta: fie dintr-o dispoziţie a deciziei privind semnarea; fie dintr-un acord interimar semnat în paralel.
  • Consiliul adoptă o decizie privind încheierea propriu-zisă a acordului, care echivalează cu ratificarea acordului. În ceea ce priveşte acordurile mixte, adoptarea este însoţită de o procedură de ratificare a acordului în cadrul fiecărui stat membru, conform normelor constituţionale respective.

În principiu, Consiliul adoptă decizia privind încheierea acordului, cu majoritate calificată de voturi. Cu toate acestea, Consiliul trebuie să ia hotărâri cu unanimitate de voturi pentru:

  • acordurile de asociere între UE şi ţările terţe;
  • acordurile referitoare la domenii care sunt supuse votului în unanimitate.

Mai mult, articolul 207 din Tratatul privind funcţionarea UE adaugă alte două cazuri concrete în care Consiliul poate lua hotărâri în unanimitate:

  • acordurile în domeniul comerţului cu servicii culturale şi audiovizuale;
  • acordurile în domeniul comerţului cu servicii sociale, de educaţie şi sănătate.

Consultarea Curţii de Justiţie

Curtea poate fi sesizată de Consiliu, de Comisie, de Parlamentul European sau de un stat membru, pentru a verifica valabilitatea acordului. Controlul vizează valabilitatea formală (respectarea procedurii de adoptare) şi de fond (respectarea conformităţii acordului cu dreptul primar european). În cazul în care avizul este negativ, este necesară revizuirea acordului pentru ca acesta să poată intra în vigoare.

Ultima actualizare: 20.08.2010
Aviz juridic | Despre site | Căutare | Contact | Începutul paginii