RSS
Index alfabetic
Aceasta pagina este disponibila în 15 limbi
Limbi noi disponibile:  CS - HU - PL - RO

We are migrating the content of this website during the first semester of 2014 into the new EUR-Lex web-portal. We apologise if some content is out of date before the migration. We will publish all updates and corrections in the new version of the portal.

Do you have any questions? Contact us.


Directiva

Directiva face parte din instrumentele juridice de care dispun instituţiile europene pentru punerea în aplicare a politicilor europene. Este un instrument utilizat în principal în cadrul operaţiunilor de armonizare a legislaţiilor naţionale. Directiva se caracterizează prin flexibilitatea utilizării sale: ea introduce o obligaţie cu privire la rezultatul care trebuie atins, însă lasă libertate statelor membre în ceea ce priveşte mijloacele utilizate în acest sens.

Directiva face parte din legislaţia secundară a Uniunii Europene (UE). Ea este aşadar adoptată de instituţiile europene pe baza tratatelor fondatoare. După ce directiva este adoptată la nivel european, statele membre trebuie să o transpună apoi în legislaţia lor internă.

Un act obligatoriu care are un domeniu general de aplicare

Articolul 288 din Tratatul privind funcţionarea UE prevede că directiva are caracter obligatoriu. La fel ca regulamentul european şi decizia, ea este obligatorie pentru fiecare stat membru destinatar. Aceasta este obligatorie în toate elementele sale şi, prin urmare, nu poate să se aplice incomplet, selectiv sau parţial.

Cu toate acestea, directiva se diferenţiază de decizie şi regulament. În timp ce regulamentul se aplică în legislaţia internă a statelor membre imediat după intrarea sa în vigoare, directiva trebuie să fie mai întâi transpusă de statele membre. Astfel, directiva nu conţine modalităţi de aplicare; ea doar impune statelor membre o obligaţie de a atinge un rezultat. Acestea din urmă au apoi libertatea de a alege forma şi mijloacele pentru a aplica această directivă.

Mai mult, directiva se diferenţiază şi de decizie, întrucât este un text care are un domeniu general de aplicare, destinat tuturor statelor membre.

În plus, articolul 289 din Tratatul privind funcţionarea UE precizează că directiva este un act legislativ în cazul în care este adoptată în urma unei proceduri legislative. În principiu, directiva face obiectul unei propuneri din partea Comisiei. Apoi este adoptată de Consiliu şi de Parlamentul European, în conformitate cu procedura legislativă ordinară sau cu o procedură legislativă specială.

Directiva intră în vigoare imediat ce este notificată statelor membre sau ce este publicată în Jurnalul Oficial.

Un act juridic care trebuie transpus

Este vorba despre un act juridic pe două niveluri, care cuprinde:

  • directiva propriu-zisă, care este adoptată de instituţiile europene;
  • măsurile naţionale de punere în aplicare, care sunt adoptate de statele membre.

În principiu, intrarea în vigoare nu produce efecte directe în legislaţiile naţionale. În acest scop, este necesară o a doua operaţiune: transpunerea. Transpunerea este un act adoptat de statele membre care constă în aprobarea unor măsuri naţionale menite să le permită să se conformeze rezultatelor stabilite prin directivă. Autorităţile naţionale trebuie să comunice Comisiei aceste măsuri.

Soluţii concepute pentru combaterea transpunerii incorecte a directivelor

În principiu, directiva trebuie să fie transpusă într-un interval de timp stabilit de instituţii (între 6 luni şi 2 ani). La încheierea acestui termen:

  • Comisia poate solicita Curţii de Justiţie să condamne statele (neexecutarea hotărârii pronunţate cu această ocazie poate conduce la o nouă condamnare care se poate solda cu amenzi);
  • Curtea de Justiţie a acceptat, de asemenea, să acorde persoanelor fizice, în anumite condiţii, posibilitatea de a obţine despăgubiri pentru daunele cauzate de directivele transpuse incorect sau cu întârziere (hotărârea Francovich şi Bonifaci din data de 19 noiembrie 1991).
  • Curtea de Justiţie consideră că directiva are un efect direct (adică persoanele fizice o pot invoca în faţa judecătorului).

Directiva are efect direct vertical la expirarea termenului de transpunere. Aceasta înseamnă că persoanele fizice pot invoca textul acesteia în faţa tribunalelor, împotriva statelor membre. În schimb, directiva nu are efect direct orizontal (persoanele fizice nu pot invoca textul acesteia în faţa tribunalelor împotriva altor persoane fizice).

Cu toate acestea, Curtea de Justiţie a stabilit mai multe condiţii astfel încât o persoană fizică să poată invoca o directivă în faţa tribunalelor:

  • dispoziţiile directivei trebuie să fie necondiţionate şi suficient de precise;
  • directiva nu trebuie să fi fost corect transpusă printr-o măsură naţională până la termenul prevăzut.
Ultima actualizare: 01.09.2010
Aviz juridic | Despre site | Căutare | Contact | Începutul paginii