Acorduri și convenții internaționale ale UE

 

SINTEZĂ PRIVIND:

Articolul 216 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene

Articolul 207 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene

CE SPUN TRATATELE UE DESPRE CONVENȚIILE ȘI ACORDURILE UE?

• Acestea sunt tratate de drept public internațional și generează drepturi și obligații între părțile contractante, potrivit celor negociate între acestea.
• Spre deosebire de actele unilaterale, acordurile nu sunt rezultatul unei proceduri legislative sau al voinței unice a unei instituții.

ASPECTE-CHEIE

Acorduri internaționale (convenții, tratate)

Acordurile internaționale sunt încheiate între UE, pe de-o parte, și o altă entitate, aparținând dreptului public internațional, adică un stat sau o organizație internațională, pe de altă parte. Articolul 216 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) invocă cazurile în care UE este autorizată să încheie astfel de acorduri. În urma negocierii și semnării și potrivit subiectului în cauză, acestea pot necesita a fi ratificate de un act de legislație secundară.

Mai mult, acordurile internaționale cu țări din afara UE sau cu organizații internaționale constituie, de asemenea, parte integrantă a legislației UE. Aceste acorduri sunt separate de dreptul primar și legislația secundară și formează o categorie sui generis. În conformitate cu unele hotărâri ale CJEU, uneori acestea pot avea efect direct, iar efectul lor juridic este superior legislației secundare, care trebuie astfel să se conformeze acestora.

În plus, articolul 207 al Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene guvernează politica comercială a UE – o competență-cheie externă a UE și un element central al relațiilor sale cu restul lumii.

Exemple de acorduri internaționale includ:

• Protocolul de la Nagoya: acces la resurse generice și împărtășirea beneficiilor care rezultă din utilizarea acestora;
• Acordul comercial al UE cu Columbia, Peru și Ecuador.

Dacă obiectul unui acord nu intră în competența exclusivă a UE, atunci și țările UE trebuie să semneze acordul. Acestea sunt cunoscute sub denumirea de acorduri mixte. Acest lucru înseamnă că, în plus față de UE, țările UE devin părți contractante în relația cu părțile contractante din afara UE. Acordurile mixte pot necesita, de asemenea, ca un act intern al UE să fie adoptat pentru a împărți obligațiile dintre țările UE și UE.

DOCUMENTELE PRINCIPALE

Versiune consolidată a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene – Partea a cincea: Acțiunea externă a Uniunii – Titlul V: Acordurile internaționale – Articolul 216 (JO C 202, 7.6.2016, p. 144)

Versiune consolidată a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene – Partea a cincea: Acțiunea externă a Uniunii – Titlul II: Politica comercială comună – Articolul 207 (ex-articolul 133 TCE) (JO C 202, 7.6.2016, pp. 140-141)

Data ultimei actualizări: 13.03.2020