RSS
Index alfabetic
Aceasta pagina este disponibila în 15 limbi
Limbi noi disponibile:  CS - HU - PL - RO

We are migrating the content of this website during the first semester of 2014 into the new EUR-Lex web-portal. We apologise if some content is out of date before the migration. We will publish all updates and corrections in the new version of the portal.

Do you have any questions? Contact us.


Competenţe informatice pentru secolul XXI: promovarea competitivităţii, creşterii economice şi locurilor de muncă

Prin această comunicare, Comisia Europeană intenţionează să promoveze linii de acţiune pe termen lung în favoarea tehnologiilor informaţiei şi comunicării (TIC). Într-adevăr, acestea constituie o prioritate majoră pentru competitivitatea Uniunii Europene (UE) în contextul globalizării, iar eforturile în ceea ce priveşte cercetarea şi investiţiile se dovedesc esenţiale.

ACT

Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, către Consiliu, către Comitetul Economic şi Social European şi către Comitetul Regiunilor din 7 septembrie 2007 intitulată „Competenţe informatice pentru secolul XXI: promovarea competitivităţii, creşterii economice şi locurilor de muncă” [COM(2007) 496 final – Nepublicată în Jurnalul Oficial].

SINTEZĂ

Tehnologiile informaţiei şi comunicării (TIC) constituie o prioritate majoră în ceea ce priveşte productivitatea, creşterea economică şi locurile de muncă. UE şi statele membre trebuie să profite rapid de oportunităţile oferite de TIC - care evoluează foarte repede - pentru a diminua deficitul de competenţe informatice şi a fi în măsură să realizeze o adevărată economie bazată pe cunoaştere.

Constatările Comisiei sunt următoarele:

  • competenţele informatice nu sunt cu adevărat privite ca o prioritate politică majoră;
  • nu există o strategie globală privind competenţele informatice la nivelul UE, în care reglementările încă diferă de la un stat la altul;
  • trebuie să se remedieze problema de imagine şi diminuarea numărului practicienilor cu nivel înalt de competenţe TIC, care creează un deficit de forţă de muncă în acest domeniu;
  • se creează lacune din ce în ce mai mari între cererea şi oferta de anumite competenţe informatice, în timp ce persistă lipsa alfabetizării digitale.

Prin urmare, Comisia insistă asupra necesităţii de a stabili un program de acţiune pe termen lung pentru competenţele informatice. Punerea în aplicare a acestor măsuri este responsabilitatea statelor membre, însă acestea trebuie să aibă o reală valoare adăugată la nivel european.

Comisia propune să sprijine iniţiativele prin definirea elementelor-cheie ale programului şi prin prezentarea liniilor de acţiune care vor fi realizate la nivel european.

Elementele-cheie ale programului sunt următoarele:

  • stabilirea unei cooperări pe termen lung între diferitele părţi implicate (autorităţi publice, sectorul privat, universităţi, asociaţii etc.);
  • investiţiile în resursele umane;
  • promovarea ştiinţelor, matematicii, competenţelor informatice şi TIC şi punerea în valoare a carierelor în acest domeniu, în special în rândul tinerilor şi al fetelor;
  • dezvoltarea cunoştinţelor informatice în special prin favorizarea categoriilor de populaţie cum sunt persoanele fără loc de muncă, persoanele în vârstă sau persoanele cu un nivel scăzut de educaţie, pentru a promova ocuparea profesională şi integrarea socială prin TIC;
  • facilitarea acumulării de competenţe informatice pe toată durata vieţii, în special prin actualizarea cunoştinţelor şi prin dezvoltarea e-learning-ului.

Linii de acţiune la nivel european

Comisia propune cinci linii de acţiune, ale căror activităţi trebuie să înceapă în 2007 şi să se finalizeze până în 2010. Punerea în aplicare a acestora va fi asigurată prin programe europene, cum ar fi Programul de acţiune în domeniul învăţării continue, al şaptelea Program-cadru de cercetare şi dezvoltare tehnologică (PC7), Programul pentru competitivitate şi inovaţie (CIP), precum şi fondurile structurale pentru promovarea ocupării forţei de muncă şi coeziunii regionale.

Aceste linii de acţiune includ:

  • promovarea cooperării pe termen lung şi monitorizarea progreselor realizate: Comisia va încuraja un dialog periodic între toate părţile implicate (statele membre, întreprinderi, asociaţii etc.). De asemenea, Comisia va publica un raport anual privind dobândirea competenţelor informatice;
  • dezvoltarea de acţiuni şi instrumente de sprijin. Este vorba în special de: sprijinirea creării unui cadru european privind competenţele informatice, promovarea pe mai departe a iniţiativei Europass, realizarea unui manual european cu privire la parteneriatul dintre mai multe părţi interesate, permiterea admiterii rapide în UE a practicienilor TIC din ţări terţe, încurajarea femeilor de a alege cariere în domeniul TIC (programul IT girls (EN)) şi promovarea formării profesionale online în domeniul agriculturii şi în mediul rural;
  • sensibilizarea publicului, în special prin promovarea schimbului de informaţii şi de bune practici între statele membre şi prin susţinerea campaniilor de sensibilizare şi de informare la nivel european şi naţional;
  • stimularea ocupării profesionale şi integrării sociale: în legătură cu iniţiativa privind e-incluziunea (EN), Comisia intenţionează să încurajeze iniţiativele şi parteneriatele între furnizorii de formare profesională şi beneficiari şi să analizeze oportunitatea finanţărilor publice şi private ale iniţiativelor mai multor părţi interesate;
  • promovarea unei mai bune şi mai largi utilizări a platformelor de e-learning: în 2008, Comisia a publicat un raport care conţine recomandări referitoare la iniţiative de e-learning precise. Comisia a promovat şi crearea de activităţi de formare online şi de mecanisme de schimb de resurse de formare profesională până în 2009. Comisia va sprijini şi stabilirea de reţele între centrele de formare profesională şi cele de cercetare, menite să asigure o mai bună înţelegere a nevoilor viitoare în domeniul competenţelor informatice.
Ultima actualizare: 29.02.2008
Aviz juridic | Despre site | Căutare | Contact | Începutul paginii