RSS
Index alfabetic
Aceasta pagina este disponibila în 15 limbi
Limbi noi disponibile:  CS - HU - PL - RO

We are migrating the content of this website during the first semester of 2014 into the new EUR-Lex web-portal. We apologise if some content is out of date before the migration. We will publish all updates and corrections in the new version of the portal.

Do you have any questions? Contact us.


Aspecte juridice ale comerţului electronic („directiva privind comerţul electronic”)

Directiva privind comerţul electronic îşi propune să întărească securitatea juridică a comerţului electronic pentru a spori încrederea utilizatorilor de internet. În acest scop, ea stabileşte un cadru juridic stabil prin aplicarea la serviciile societăţii informaţionale a principiilor pieţei interne (libera circulaţie şi libertatea de stabilire) şi prin introducerea unui număr limitat de măsuri armonizate.

ACT

Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale comerţului electronic pe piaţa internă („directiva privind comerţul electronic”).

SINTEZĂ

Această directivă se bazează pe orientările din comunicare a Comisiei [COM(97) 157 final] privind comerţul electronic al cărei obiectiv este crearea unui cadru juridic coerent la nivel european pentru comerţul electronic. Abordarea urmăreşte, în special, evitarea suprareglementării, bazându-se pe libertăţile pieţei interne, ţinând seama de realităţile comerciale şi asigurând o protecţie eficientă a obiectivelor de interes general. Această directivă se bazează şi pe voinţa de a elimina disparităţile existente în jurisprudenţa statelor membre, astfel încât să se introducă un nivel de siguranţă care să promoveze încrederea consumatorilor şi întreprinderilor.

Domeniu de aplicare

Directiva reglementează toate serviciile societăţii informaţionale *: serviciile între întreprinderi, serviciile între întreprinderi şi consumatori, serviciile furnizate gratuit beneficiarului care sunt finanţate, de pildă, prin contracte de publicitate sau de sponsorizare şi serviciile care permit efectuarea de tranzacţii electronice online (în special teleshopping interactiv al mărfurilor şi serviciilor şi centrele de cumpărături online).

Ea reglementează, în special, sectoarele şi activităţile următoare: ziarele online, bazele de date online, serviciile financiare online, serviciile profesionale online (avocaţi, medici, contabili, agenţi imobiliari), serviciile de divertisment online (video la cerere, de exemplu), marketingul şi publicitatea directe online şi serviciile de acces la internet.

Directiva se aplică exclusiv furnizorilor de servicii * stabiliţi în Uniunea Europeană (UE). Cu toate acestea, pentru a nu împiedica desfăşurarea comerţului electronic la nivel mondial, ea se asigură de evitarea incompatibilităţilor cu evoluţiile juridice din alte regiuni ale lumii.

Aplicarea legislaţiei statului în care este stabilit furnizorul

Articolul 3 prevede că furnizorii de servicii ale societăţii informaţionale (de exemplu, operatori de site-uri de internet) trebuie să respecte legislaţia statului membru în care sunt stabiliţi (regula ţării de origine sau „clauza pieţei interne”). Directiva defineşte sediul furnizorului ca fiind locul în care furnizorul desfăşoară efectiv o activitate economică prin instalarea în mod stabil şi pentru o perioadă nedeterminată. Această regulă a ţării de origine constituie elementul fundamental al directivei, întrucât ea creează siguranţa şi claritatea juridice necesare pentru a permite furnizorilor să propună propriile servicii în întreaga Uniune.

Principiul de excludere a autorizării prealabile

Directiva interzice statelor membre să impună serviciilor societăţii informaţionale regimuri speciale de autorizare care nu s-ar aplica serviciilor similare furnizate prin alte mijloace. Astfel, ar fi contrar directivei ca deschiderea unui site web să se supună unei proceduri de autorizare. Cu toate acestea, un site va putea fi supus autorizării dacă activitatea avută în vedere este reglementată (de exemplu, servicii bancare şi financiare online)

Transparenţa

Statele membre trebuie să prevadă în legislaţia lor că furnizorii de servicii ale societăţii informaţionale pot facilita, pentru destinatarii lor * şi pentru autorităţile competente, un acces simplu, direct şi permanent la informaţiile de bază referitoare la activităţile lor: numele, adresa, adresa de poştă electronică, numărul de înregistrare la Registrul Comerţului, titlul profesional şi afilierea la organisme profesionale, codul de înregistrare în scopuri de TVA.

Comunicări comerciale şi spamming *

Comunicările comerciale * trebuie să poată fi identificate în mod clar şi neechivoc (articolul 6), astfel încât să se sporească încrederea consumatorului şi să se garanteze practici comerciale loiale. În plus, comunicările comerciale prin poştă electronică trebuie să poată fi identificate în mod clar, imediat ce sunt primite de destinatar. Mai mult, statele trebuie să ia măsuri prin care să garanteze că furnizorii care trimit prin poştă electronică comunicări comerciale nesolicitate consultă în mod regulat registrele „opt-out* în care se pot înscrie persoanele care nu doresc să primească acest tip de corespondenţă şi respectă alegerea acestora din urmă. Totuşi, directiva nu interzice statelor membre să aleagă sistemul denumit „opt-in*.

Contractele online

Directiva obligă statele membre să elimine orice interdicţie sau restricţie referitoare la folosirea contractelor electronice. De asemenea, ea asigură o certitudine juridică prin impunerea anumitor obligaţii de informare pentru încheierea de contracte electronice. Aceste prevederi completează directiva din 1999 privind semnăturile electronice.

Răspunderea intermediarilor

Chestiunea răspunderii intermediarilor, în special a furnizorilor de servicii de găzduire web, este una dintre cele mai delicate. Este vorba despre a stabili în ce măsură aceşti intermediari tehnici pot fi consideraţi răspunzători în ceea ce priveşte conţinutul ilegal şi dăunător publicat pe reţeaua sau pe serverul lor.

Pentru a înlătura incertitudinile juridice existente, directiva exonerează de orice răspundere intermediarii care joacă un rol pasiv, care asigură simplul „transport” al informaţiilor provenite de la terţi. Ea limitează şi răspunderea furnizorilor de servicii în ceea priveşte alte activităţi intermediare, cum ar fi stocarea informaţiilor. Altfel spus, furnizorii de infrastructură şi furnizorii de acces nu vor putea fi consideraţi răspunzători pentru informaţiile transmise, cu condiţia ca aceştia să nu iniţieze transmiterea şi să nu selecteze destinatarul transmiterii sau informaţiile care fac obiectul transmiterii.

Cu toate acestea, directiva precizează că statele pot impune obligaţia ca operatorii de site-uri web să informeze autorităţile publice competente, de îndată ce este posibil, despre presupuse activităţi ilicite pe care le-ar desfăşura utilizatorii de internet. În acelaşi mod, statele membre pot prevedea obligaţia ca furnizorii de servicii de găzduire web să comunice autorităţilor competente informaţii care să permită identificarea proprietarilor paginilor găzduite.

Punerea în aplicare a directivei

Statele membre şi Comisia încurajează elaborarea, de către asociaţiile sau organizaţiile profesionale, a unor coduri de conduită la nivel comunitar, menite să asigure buna aplicare a directivei. Cu toate acestea, Comisia va veghea ca aceste coduri să respecte principiile dreptului comunitar şi transparenţa lor la nivel comunitar. Asociaţiile consumatorilor trebuie să se implice în procesul de elaborare şi de punere în aplicare a codurilor de conduită (articolul 16).

În cazul unei neînţelegeri între un furnizor de servicii ale societăţii informaţionale şi destinatarul serviciilor, statele membre veghează ca legislaţia lor să permită utilizarea eficace a mecanismelor de soluţionare extrajudiciară a litigiilor, inclusiv prin mijloace electronice corespunzătoare. Statele membre trebuie să se asigure că organismele de soluţionare extrajudiciară a litigiilor aplică principiile independenţei, transparenţei, contradictoriului, eficacităţii procedurii, legalităţii deciziei, libertăţii părţilor şi reprezentării (articolul 17).

Statele membre veghează ca activităţile serviciilor societăţii informaţionale să poată face obiectul unor acţiuni în justiţie eficiente. Aceste acţiuni trebuie să permită adoptarea de măsuri menite să remedieze încălcările presupuse şi să prevină cauzarea altor prejudicii intereselor respective (articolul 18).

Statele membre veghează ca autorităţile lor competente să dispună de puterile de control şi de investigaţie necesare pentru punerea în aplicare eficientă a directivei. De asemenea, ele se asigură că autorităţile cooperează cu autorităţile naţionale ale celorlalte state membre şi desemnează în acest scop o persoană de contact ale cărei coordonate le comunică celorlalte state membre şi Comisiei (articolul 19).

Derogări

Directiva prevede trei tipuri de derogări:

  • anumite activităţi sunt excluse din câmpul de aplicare (anexa 1), cum sunt activităţile notarilor sau de apărare în justiţie;
  • articolul 3 (clauza „ţării de origine”) nu se aplică anumitor domenii specifice (de exemplu, drepturilor de autor sau obligaţiilor contractuale din contractele încheiate cu consumatorii);
  • statele membre pot lua măsuri menite să limiteze libera circulaţie a serviciilor care provin dintr-un alt stat membru (derogări, de la caz la caz) din motive care ţin, de pildă, de protecţia minorilor, de sănătatea sau protecţia consumatorilor.
Termeni-cheie ai actului
  • servicii ale societăţii informaţionale: orice serviciu furnizat în mod obişnuit contra unei remuneraţii, la distanţă, pe cale electronică şi la cererea individuală a unui destinatar al serviciilor;
  • furnizor de servicii: orice persoană fizică sau juridică furnizoare de servicii ale societăţii informaţionale;
  • furnizor de servicii stabilit: furnizor de servicii care desfăşoară efectiv o activitate economică utilizând un sediu stabil pe o perioadă nedeterminată. Prezenţa şi folosirea mijloacelor tehnice şi a tehnologiilor necesare furnizării serviciului nu constituie sediu al furnizorului;
  • destinatarul serviciilor: orice persoană fizică sau juridică ce utilizează, în scopuri profesionale sau de altă natură, un serviciu al societăţii informaţionale, în special în scopul căutării de informaţii sau al furnizării accesului la acestea;
  • comunicări comerciale: orice formă de comunicare destinată să promoveze, direct sau indirect, bunurile, serviciile sau imaginea unei întreprinderi, organizaţii sau persoane care efectuează o activitate comercială, industrială, meşteşugărească sau exercită una dintre profesiile reglementate.
  • opt-out: trimitere neautorizată de mesaje comerciale către o listă de adrese de e-mail, constituită din utilizatori de internet care nu şi-au dat acordul explicit pentru a primi mesaje comerciale, dar care au posibilitatea să se retragă de pe listă. În acest sistem, acordul utilizatorului de internet este implicit.
  • opt-in: trimitere autorizată de mesaje comerciale către o listă de adrese de e-mail, constituită din utilizatori de internet care şi-au dat acordul prealabil pentru a primi mesaje comerciale. În acest caz, acordul utilizatorului de internet este explicit.
  • „spamming” (sau trimiterea abuzivă de mesaje electronice în masă): spam este un cuvânt care aparţine argoului american şi se foloseşte pentru a desemna poşta electronică (corespondenţă şi trimiteri) nedorită. „Spamming-ul” constă în difuzarea generalizată a unui singur mesaj către un număr mare de utilizatori de internet. De asemenea, este o tehnică de marketing primară şi neselectivă care utilizează adrese electronice pentru a trimite mesaje publicitare care poluează căsuţele poştale electronice ale utilizatorilor de internet.

REFERINŢE

ActIntrarea în vigoareTermen de transpunere în legislaţia statelor membreJurnalul Oficial
Directiva 2000/31/CE [adoptare: codecizie COD/1998/0325]

17.7.2000

-

JO L 178 din 17.7.2000

ACTE CONEXE

Raport al Comisiei din 21 noiembrie 2003: primul raport privind aplicarea Directivei 2000/31/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societăţii informaţionale, în special ale comerţului electronic, pe piaţa internă („directiva privind comerţul electronic”).

Acest raport oferă prima evaluare a transpunerii, aplicării şi impactului directivei asupra comerţului electronic. El arată că directiva a avut un efect pozitiv asupra comerţului electronic în Europa, care înregistrează o creştere constantă.

Transpunerea directivei în statele membre este, în general, satisfăcătoare. Cu excepţia Ţărilor de Jos, statele membre au decis să transpună directiva prin adoptarea unei legi orizontale privind comerţul electronic, pentru a crea un cadru naţional cât mai clar posibil. Pe durata fazei de transpunere, atenţia s-a concentrat mai ales pe clauza pieţei interne şi pe dispoziţiile referitoare la răspunderea furnizorilor intermediari. Anumite state membre au decis să includă în legislaţia lor naţională elemente suplimentare care nu erau reglementate de directivă, cum ar fi: responsabilitatea furnizorilor de hyperlinkuri şi de motoare de căutare, proceduri de notificare şi de retragere în cazul în care există conţinut ilegal, cerinţe în materie de înregistrare a furnizorilor de servicii, filtrarea, criptarea şi reţinerea datelor. Raportul subliniază şi faptul că directiva pare să fi redus numărul acţiunilor în instanţă şi, prin urmare, incertitudinile juridice, în special în ceea ce priveşte răspunderea furnizorilor de servicii de internet. Acest lucru sugerează că directiva a reuşit să asigure un cadru juridic adecvat pentru serviciile societăţii informaţionale.

În ceea ce priveşte monitorizarea punerii în aplicare a directivei, Comisia se va concentra pe:

  • garantarea unei aplicări corecte a directivei;
  • încurajarea cooperării administrative şi a schimbului de informaţii între statele membre;
  • îmbunătăţirea informării şi sensibilizării întreprinderilor şi cetăţenilor;
  • continuarea evoluţiilor politice şi identificarea viitoarelor domenii de acţiune;
  • consolidarea cooperării internaţionale şi a dialogului de reglementare.

Commission Communication to the Council, the European Parliament and the European Central Bank of 14 May 2003 on the application to financial services of Article 3(4) to (6) of the Electronic Commerce Directive [COM(2003) 259 – Not published in the Official Journal] (Comunicare a Comisiei către Consiliu, către Parlamentul European şi către Banca Centrală Europeană din 14 mai 2003 intitulată „Aplicarea la serviciile financiare a articolului 3 alineatul 4 la alineatul 6 din directiva privind comerţul electronic [COM(2003) 259 – Nepublicată în Jurnalul Oficial]).

Această comunicare îşi propune să asigure că mecanismele prezentate în articolul 3 de la alineatul 4 la alineatul 6 din directiva privind comerţul electronic, care permite statelor membre să impună restricţii bazate pe interesul general, de la caz la caz, serviciilor societăţii informaţionale dintr-un alt stat membru, sunt aplicate în mod strict. Ea oferă un sprijin statelor membre care doresc să se folosească de aceste mecanisme, deşi nu este un document interpretativ. Analiza cuprinsă în comunicare se bazează pe jurisprudenţa Curţii de Justiţie. Ea nu încearcă să acopere în mod sistematic toate aspectele articolelor în cauză, însă abordează numai cele pentru care Comisia a constatat că sunt necesare explicaţii şi asistenţă.

Ultima actualizare: 05.01.2005
Aviz juridic | Despre site | Căutare | Contact | Începutul paginii