RSS
Index alfabetic
Aceasta pagina este disponibila în 15 limbi
Limbi noi disponibile:  CS - HU - PL - RO

We are migrating the content of this website during the first semester of 2014 into the new EUR-Lex web-portal. We apologise if some content is out of date before the migration. We will publish all updates and corrections in the new version of the portal.

Do you have any questions? Contact us.


Aspecte privind comerţul cu mărfuri

Comunitatea Europeană se angajează să liberalizeze comerţul cu bunuri industriale şi agricole în condiţii de concurenţă loială şi să reducă obstacolele tarifare şi netarifare în calea schimburilor de mărfuri.

ACT

Decizia 94/800/CE a Consiliului din 22 decembrie 1994 privind încheierea, în numele Comunităţii Europene, referitor la domeniile de competenţa sa, a acordurilor obţinute în cadrul negocierilor comerciale multilaterale din Runda Uruguay (1986-1994) [Jurnalul Oficial L 336 din 23.12.1994].

SINTEZĂ

ACCESUL LA PIEŢE

Acordul General pentru Tarife şi Comerţ (GATT 1994)

Acesta este textul de bază care conţine normele generale care trebuie să reglementeze comerţul cu mărfuri, normele specifice fiind stabilite în acordurile sectoriale instituite prin Actul final. GATT din 1994 a înglobat GATT din 1947 şi toate instrumentele juridice adoptate înaintea Acordului privind Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC).

Acordul general introduce anumite principii fundamentale derivate din GATT din 1947, în special:

  • principiul general al clauzei naţiunii celei mai favorizate: conform acestui principiu, fiecare membru al OMC acordă produselor altui membru un tratament nu mai puţin favorabil decât tratamentul pe care îl acordă produselor similare provenite din orice altă ţară (conceptul de nediscriminare);
  • principiul tratamentului naţional în materie de impozitare şi reglementări interne: potrivit acestui principiu, fiecare membru al OMC acordă produselor altui membru un tratament de reglementare şi fiscal nu mai puţin favorabil decât tratamentul acordat produselor naţionale.

De asemenea, acordul prevede reducerea şi consolidarea taxelor vamale, interzicerea restricţiilor cantitative la import şi la export şi obligaţia de notificare din partea întreprinderilor comerciale de stat. Acordul tratează problema taxelor antidumping şi reglementează subvenţiile şi măsurile de salvgardare. Dispoziţiile privind consultările şi soluţionarea litigiilor sunt explicitate în normele OMC referitoare la soluţionarea litigiilor.

În plus, acesta stabileşte un număr de criterii privind zonele de liber schimb şi uniunile vamale, precum şi obligaţiile care revin membrilor acestor zone sau uniuni. Dispoziţiile adăugate în 1965 prevăd norme şi avantaje speciale pentru ţările în curs de dezvoltare.

Protocolul de la Marrakech

Protocolul de la Marrakech anexat la GATT din 1994 este instrumentul juridic care integrează în GATT din 1994 listele de concesii şi angajamente privind mărfurile negociate în cursul Rundei Uruguay şi stabileşte autenticitatea lor şi modalităţile de punere în aplicare a acestora. De fapt, fiecare membru al OMC întocmeşte o listă a concesiilor privind mărfurile. Această listă face parte din GATT din 1994. Fiecare listă reia toate concesiile oferite de membrul în cauză pe parcursul Rundei Uruguay sau a negocierilor anterioare. În temeiul articolului II din GATT din 1994, fiecare membru este obligat să acorde celorlalţi membri, din punct de vedere comercial, un tratament nu mai puţin favorabil decât cel prevăzut în partea corespunzătoare a listei în cauză.

Produse industriale

În ceea ce priveşte produsele industriale, obiectivul Rundei Uruguay era de a reduce barierele tarifare cu cel puţin o treime în cinci ani şi de a creşte numărul taxelor vamale consolidate (guvernele angajându-se să nu crească nivelul acestor taxe). Astfel, reducerile tarifare convenite de fiecare membru sunt puse în aplicare în cinci tranşe egale, începând cu 1 ianuarie 1995, dacă nu există alte specificaţii în listele de concesii.

Datorită acestor angajamente, taxele vamale percepute de ţările dezvoltate asupra produselor industriale importate din toate regiunile din lume au fost reduse, în medie, cu 40 %, de la 6,3 % la 3,8 %.

În ceea ce priveşte Comunitatea Europeană, aproape 40 % din importurile sale industriale sunt scutite de taxe vamale. De fapt, taxele vamale aplicate de CE asupra produselor industriale sunt printre cele mai scăzute din lume şi marea lor majoritate vor fi fost eliminate până în 2004, conform angajamentelor luate de către Comunitate în cadrul Rundei Uruguay.

Produse agricole

Conform Acordului privind agricultura, accesul pe pieţele produselor agricole va face obiectul unui regim bazat numai pe taxe vamale. Măsurile netarifare la frontieră se înlocuiesc cu taxe vamale care asigură o protecţie echivalentă. Noile taxe vamale care rezultă din procesul de „tarifare”, precum şi alte taxe care se aplică produselor agricole, ar trebui reduse, în medie, cu 36 % în şase ani în cazul ţărilor dezvoltate şi cu 24 % în zece ani în cazul ţărilor în curs de dezvoltare. Ţările mai puţin dezvoltate nu au obligaţia de a-şi reduce taxele vamale.

Membrii OMC au obligaţia de a reduce atât cheltuielile pentru subvenţii la export, cât şi cantităţile de exporturi subvenţionate pentru anumite produse. Pentru produsele care nu fac obiectul angajamentelor de reducere a subvenţiilor la export, Acordul privind agricultura precizează că, pe viitor, nu se va putea utiliza nicio subvenţie de acest tip. Ţările dezvoltate sunt obligate să reducă valoarea acestor subvenţii directe la export cu 36 % în raport cu nivelul din perioada de bază 1986-1990 pe o perioadă de punere în aplicare de şase ani şi să scadă cantitatea de exporturi subvenţionate cu 21 % pe aceeaşi perioadă. Ţările în curs de dezvoltare trebuie să efectueze reduceri echivalente cu două treimi din reducerile efectuate de ţările dezvoltate, pe o perioadă de şase ani (reducere nulă pentru ţările mai puţin dezvoltate).

În ceea ce priveşte măsurile interne de sprijin pentru agricultori (susţinere a preţurilor), acestea sunt reglementate printr-o reducere a măsurii agregate de sprijin total (MAS total). Ţările dezvoltate s-au angajat să reducă MAS-ul lor total cu 20 % în şase ani (1986-1988 fiind perioada de bază utilizată pentru calcularea reducerilor). Ţările în curs de dezvoltare trebuie să îşi reducă MAS-ul total cu 13 % în zece ani. Aceste angajamente nu se aplică măsurilor care au un efect de denaturare a comerţului nul sau minim (aşa-numitele măsuri de „categorie verde”, cum sunt cercetarea sau formarea agricolă furnizate în cadrul programelor publice).

Acest set de măsuri este conceput ca un proces continuu, al cărui obiectiv pe termen lung constă în reducerea substanţială şi progresivă a sprijinului şi a protecţiei în domeniul agricol.

Textile şi confecţii

Acordul multifibre (AMF) din 1973, care se referă la fibrele naturale şi sintetice şi la produsele conexe, a exclus comerţul cu produse textile din regimul comun al GATT. De fapt, acest acord a instituit un regim derogatoriu prin legalizarea acordurilor bilaterale de autolimitare între state, altfel spus, a restricţiilor cantitative, interzise de GATT.

Negocierile din Runda Uruguay aveau ca obiectiv asigurarea unei integrări fără obstacole a sectorului textilelor şi confecţiilor în cadrul GATT din 1994. Astfel, Acordul privind textilele şi confecţiile (ATC) prevede eliminarea în etape a Acordului multifibre (AMF) înainte de 1 ianuarie 2005. Este vorba despre eliminarea progresivă a restricţiilor cantitative, în special a contingentelor bilaterale negociate în cadrul AMF. Integrarea înseamnă că, odată ce produsul este integrat, comerţul cu acest produs este reglementat de normele generale din GATT din 1994. Programul de integrare cuprinde patru etape şi toate produsele trebuie integrate cel târziu până la 1 ianuarie 2005. Acordul prevede şi că toate restricţiile la importul textilelor şi confecţiilor care nu sunt prevăzute în AMF trebuie notificate şi trebuie să se conformeze cu GATT în termen de un an începând de la data intrării în vigoare a ATC sau trebuie eliminate progresiv, într-un interval de timp care să nu depăşească durata acordului (până în 2005).

Se vor putea adopta măsuri de salvgardare pentru ţările ale căror industrii locale vor avea dificultăţi de adaptare. Aceste măsuri cu o durată de maximum trei ani vor face obiectul unei supravegheri stricte din partea Comitetului de supraveghere textilă.

NORME PRIVIND MĂSURILE NETARIFARE

Bariere tehnice în calea comerţului

Acordul privind barierele tehnice în calea comerţului (BTC) are ca obiectiv garantarea că regulamentele tehnice şi normele, precum şi procedurile de evaluare a conformităţii, nu creează bariere inutile în calea comerţului internaţional. Acordul recunoaşte dreptul ţărilor de a adopta astfel de măsuri atunci când contribuie la realizarea unui obiectiv legitim, cum ar fi protecţia sănătăţii şi securităţii persoanelor sau protecţia mediului înconjurător. Regulamentele tehnice şi normele nu trebuie să aibă ca efect discriminarea între produsele naţionale şi produsele similare importate. În paralel, acordul încurajează aplicarea normelor internaţionale şi armonizarea şi recunoaşterea reciprocă a regulamentelor tehnice, a normelor şi a procedurilor de evaluare a conformităţii.

Acordul conţine un cod de practică pentru elaborarea, adoptarea şi aplicarea normelor de către instituţiile guvernamentale centrale, precum şi dispoziţiile referitoare la elaborarea şi aplicarea regulamentelor tehnice pentru instituţiile publice locale şi organismele neguvernamentale. Acordul prevede că procedurile de evaluare a conformităţii produselor cu normele naţionale nu trebuie să aibă un efect discriminatoriu asupra produselor importate. De asemenea, acordul prevede instituirea unor puncte naţionale de informare, pentru a facilita accesul la informaţii privind regulamentele tehnice, normele şi procedurile de evaluare a conformităţii în fiecare stat membru.

Măsuri sanitare şi fitosanitare

Acordul privind aplicarea măsurilor sanitare şi fitosanitare (SPS) se referă la toate măsurile SPS care pot afecta, direct sau indirect, comerţul internaţional. Măsurile SPS sunt definite ca fiind măsurile aplicate pentru protejarea vieţii persoanelor şi a animalelor sau pentru protejarea plantelor de riscurile generate de aditivi, contaminanţi, toxine sau organisme patogene prezente în produsele alimentare; sau pentru a proteja o ţară de daunele provocate de pătrunderea, instalarea sau răspândirea paraziţilor.

Acordul recunoaşte dreptul ţărilor membre de a lua măsuri SPS fondate pe principii ştiinţifice, însă acestea trebuie să se asigure că aceste măsuri nu au un efect discriminatoriu asupra altor ţări. În plus, măsurile SPS nu trebuie să fie utilizate în scopuri protecţioniste. Ţările membre sunt încurajate să îşi stabilească măsurile pe baza normelor, directivelor sau recomandărilor internaţionale, ori de câte ori acest lucru este posibil. Aplicarea normelor se poate contesta şi se instituie o procedură de soluţionare a litigiilor.

ADMINISTRAREA VAMALĂ ŞI COMERCIALĂ

Evaluarea în vamă

În cazul în care taxele vamale se aplică ad valorem, este important să se stabilească o procedură clară pentru determinarea valorii în vamă a mărfurilor importate. De fapt, atunci când se efectuează conform unor reguli inechitabile, evaluarea în vamă poate avea efectul unei măsuri de protecţie netarifară şi poate fi mai restrictivă decât taxa vamală propriu-zisă.

Acordul privind valoarea în vamă recunoaşte că, în principiu, această valoare ar trebui să se bazeze pe valoarea de tranzacţie, şi anume preţul real al mărfurilor. În cazurile foarte precise în care valoarea de tranzacţie nu poate servi drept bază de determinare a valorii în vamă, acordul prevede alte cinci metode de evaluare în vamă, care trebuie aplicate într-o anumită ordine ierarhică.

Control înainte de expediere

Pentru prevenirea fraudelor şi compensarea deficienţelor structurilor lor administrative, un număr de ţări în curs de dezvoltare au recurs la servicii ale societăţilor private pentru verificarea calităţii, a cantităţii, preţului şi/sau a clasificării vamale a mărfurilor importate înainte ca acestea să fie exportate din ţara furnizoare. Acordul privind controlul înainte de expediere enunţă obligaţiile care revin ţărilor utilizatoare, în principal în materie de nediscriminare, de transparenţă, de protecţia informaţiilor comerciale confidenţiale şi de verificare a preţurilor.

Regulile de origine

Regulile de origine, fiind criteriile necesare pentru a stabili ţara de origine a unui produs, nu trebuie să constituie bariere inutile în calea comerţului internaţional. Acordul privind regulile de origine instituie discipline în aplicarea acestor reguli. Acesta se referă la regulile utilizate în instrumentele nepreferenţiale de politică comercială. Principalul obiectiv al acestui acord este armonizarea regulilor de origine nepreferenţiale astfel încât să se aplice aceleaşi criterii pentru toţi membrii OMC, oricare ar fi scopul aplicării lor.

În aşteptarea armonizării şi pe o perioadă de tranziţie, membrii OMC trebuie să vegheze la definirea clară a condiţiilor necesare pentru stabilirea originii şi pentru ca regulile de origine să nu aibă efect de restrângere, de denaturare sau de dezorganizare a comerţului internaţional. Aceste reguli nu trebuie să impună nici cerinţe stricte nejustificate, nici să ceară drept condiţie prealabilă pentru stabilirea ţării de origine respectarea unei anumite condiţii care nu are legătură cu fabricarea sau cu prelucrarea.

După perioada de tranziţie, în termen de trei ani, membrii trebuie să stabilească reguli de origine armonizate. Aceste reguli trebuie aplicate în mod egal şi trebuie să fie obiective, inteligibile şi previzibile. Această activitate de armonizare se realizează în cadrul Comitetului regulilor de origine al OMC şi al unui Comitet tehnic aflat sub auspiciile Organizaţiei Mondiale a Vămilor.

Anexa 2 a acordului conţine o declaraţie comună referitoare la regulile de origine preferenţiale.

Procedurile în materie de licenţe de import

Licenţele de import pot fi definite ca proceduri administrative care impun, ca o condiţie prealabilă la importul pe teritoriul vamal al unei ţări importatoare, prezentarea unei cereri sau a altor documente către organul administrativ competent. Principalele obiective ale acordului privind procedurile în materie de licenţe de import sunt simplificarea acestor proceduri şi asigurarea transparenţei şi previzibilităţii lor, astfel încât acestea să poată fi aplicate şi administrate just şi echitabil.

MĂSURI DE APĂRARE COMERCIALĂ

Măsuri antidumping

Articolul VI din GATT din 1994 autorizează membrii să aplice măsuri antidumping. Aceste măsuri nu pot fi însă impuse decât dacă sunt îndeplinite trei condiţii:

  • produsul se vinde la un preţ de export mai mic decât valoarea sa normală, şi anume la un preţ inferior preţului comparabil practicat pentru un produs similar pe piaţa ţării exportatoare;
  • importurile care fac obiectul dumpingului trebuie să provoace sau să ameninţe să provoace prejudicii ramurii de producţie internă din ţara importatoare;
  • trebuie să se stabilească în mod clar existenţa unei legături de cauzalitate între importurile care fac obiectul unui dumping şi prejudiciul important cauzat ramurii de producţie.

Acordul privind punerea în aplicare a măsurilor antidumping se bazează pe acordul negociat în Runda Tokyo, însă introduce reguli mai precise şi mai clare în ceea ce priveşte metoda de determinare a dumpingului şi procedurile de urmat pentru efectuarea anchetelor. Acordul aduce mai multă transparenţă, prin prevederile conform cărora deciziile antidumping trebuie notificate fără întârziere Comitetului pentru practici antidumping instituit prin acord. De asemenea, acordul prevede o procedură de soluţionare a litigiilor.

Subvenţii şi măsuri compensatorii

Noul acord privind subvenţiile şi măsurile compensatorii, spre deosebire de cel adoptat în urma Rundei Tokyo, defineşte termenul „subvenţie” şi precizează că doar subvenţiile specifice fac obiectul prevederilor sale. Acesta indică criteriile pe baza cărora se poate stabili dacă o subvenţie este specifică unei întreprinderi sau unei ramuri de producţie sau unui grup de întreprinderi sau de ramuri de producţie. Acordul clasifică subvenţiile într-una dintre următoarele trei categorii: cele care sunt interzise, cele care pot fi supuse unei acţiuni şi cele care nu pot fi supuse unei acţiuni. Acordul prevede măsuri corective diferite pentru fiecare categorie de subvenţii.

Acordul conţine şi dispoziţii referitoare la utilizarea măsurilor compensatorii, şi anume taxele impuse de ţara importatoare pentru a compensa efectul subvenţiei. Este vorba despre norme similare cu cele care se aplică în cazul acţiunilor antidumping.

Măsuri de salvgardare

Acordul privind măsurile de salvgardare stabileşte norme pentru aplicarea măsurilor de salvgardare prevăzute în articolul XIX din GATT din 1994. Articolul permite membrilor OMC să ia măsuri de salvgardare pe o bază nediscriminatorie pentru limitarea importurilor atunci când sunt întrunite anumite condiţii, pentru protejarea unei ramuri de producţie internă de un prejudiciu grav sau de o ameninţare de prejudiciu grav provocată de o creştere a importurilor.

Acordul interzice aşa-numitele măsuri de „zonă gri”, cum sunt măsurile de autolimitare a exporturilor sau celelalte înţelegeri de împărţire a pieţei. Acordul prevede şi o clauză de caducitate pentru toate măsurile de salvgardare existente. În plus, acesta face precizări privind procedurile şi normele care trebuie urmate pentru luarea măsurilor de salvgardare.

ALTE NORME PRIVIND MĂRFURILE

Măsuri privind investiţiile şi legate de comerţ (MIC)

Acordul referitor la măsurile privind investiţiile şi legate de comerţul cu mărfuri (MIC) recunoaşte că anumite măsuri privind investiţiile pot avea un efect de restricţionare şi de denaturare a comerţului. Membrii OMC se angajează să nu aplice MIC care sunt incompatibile cu principiul tratamentului naţional stabilit prin GATT sau cu interdicţia restricţiilor cantitative. Anexa la acord cuprinde o listă exemplificatoare a MIC incompatibile cu aceste dispoziţii (obligaţia de a achiziţiona o cantitate determinată de produse de origine internă, etc.)

Toate MIC trebuie să fie notificate şi eliminate în termen de doi ani pentru ţările dezvoltate, în termen de cinci ani pentru ţările în curs de dezvoltare şi în termen de şapte ani pentru ţările cel mai puţin dezvoltate. Supravegherea acestor angajamente este asigurată de un Comitet pentru măsurile privind investiţiile.

Între altele, membrii au decis să stabilească ulterior dacă va fi oportună completarea acordului cu dispoziţii referitoare la politica în materie de investiţii şi la politica în materie de concurenţă.

Dispoziţii referitoare la balanţa de plăţi

GATT din 1994 autorizează membrii OMC să impună restricţii comerciale din motive legate de balanţa de plăţi. Memorandumul din Acordul privind dispoziţiile referitoare la balanţa de plăţi clarifică dispoziţiile GATT din 1994 şi consolidează procedurile de consultare şi de notificare a măsurilor restrictive. Acesta confirmă angajamentul asumat de membri cu ocazia Rundei Tokyo de a favoriza mai degrabă măsurile bazate pe preţuri, cum sunt suprataxele la import şi garanţiile la import, decât restricţiile cantitative aplicate din motive legate de balanţa de plăţi.

Întreprinderile comerciale de stat

Articolul XVII din GATT din 1994 reglementează activităţile întreprinderilor comerciale de stat (guvernamentale şi neguvernamentale), în scopul garantării că statele nu folosesc întreprinderile lor ca un mecanism pentru a eluda obligaţiile de fond care le revin în temeiul GATT. Memorandumul din Acordul privind interpretarea articolului XVII conţine o definiţie exactă a întreprinderilor comerciale de stat şi urmăreşte să sporească supravegherea activităţilor lor prin intermediul unor proceduri de notificare şi de examinare consolidate.

Achiziţii publice

Acordul privind achiziţiile publice este unul dintre cele patru acorduri multilaterale din anexa 4 la Acordul de la Marrakech (În decembrie 1997, au încetat două dintre acestea, al căror obiect a fost carnea de vită şi produsele lactate; celălalt acord rămas în vigoare se referă la comerţul cu aeronave civile). Aceste acorduri nu sunt aplicabile decât pentru membrii OMC care le-au acceptat în mod expres. Comunitatea Europeană este unul dintre cei aproximativ douăzeci de membri ai OMC care au semnat şi au adoptat aceste acorduri.

Acordul privind achiziţiile publice, care înlocuieşte vechiul acord rezultat în urma Rundei Tokyo, are ca obiect deschiderea unei părţi cât mai mari posibil din achiziţiile publice către concurenţa internaţională, într-un cadru care să asigure transparenţa şi nediscriminarea faţă de produsele străine şi furnizorii străini. Acest acord se aplică pentru achiziţiile care implică administraţiile care nu sunt centrale (state într-un ansamblu federal, provincii, cantoane, mari aglomerări urbane). De asemenea, el vizează atât mărfurile, cât şi lucrările şi serviciile. Cadrul juridic instituit prin acest acord reflectă, în linii mari, normele comunitare în materie de achiziţii publice.

Acordul reglementează achiziţiile publice a căror valoare depăşeşte o anumită sumă: 130 000 DTS (Drepturi speciale de tragere, unitate de contabilitate a FMI) pentru achiziţia de mărfuri şi servicii de către entităţile guvernamentale centrale, 200 000 DTS pentru guvernele subcentrale, 400 000 DTS pentru întreprinderile din sectorul serviciilor de utilităţi publice şi 5 000 000 DTS pentru contractele de construcţii.

Acordul se referă la cinci sectoare de activitate: porturile, aeroporturile, apa, electricitatea şi transporturile urbane. Acesta se bazează pe principiul reciprocităţii: ţările nu trebuie să deschidă licitaţiile lor publice în sectoarele indicate decât ţărilor semnatare ale acordului care sunt implicate în acelaşi sector.

REFERINŢE

ActIntrarea în vigoareTermen de transpunere în legislaţia statelor membreJurnalul Oficial
Decizia 94/800/CE

1.1.1995

-

JO L 336 din 23.12.1994

Ultima actualizare: 10.04.2006

Consultaţi şi

  • Site-ul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) – Să înţelegem OMC: acordurile (EN) (ES) (FR)
Aviz juridic | Despre site | Căutare | Contact | Începutul paginii