RSS
Index alfabetic
Aceasta pagina este disponibila în 15 limbi
Limbi noi disponibile:  CS - HU - PL - RO

We are migrating the content of this website during the first semester of 2014 into the new EUR-Lex web-portal. We apologise if some content is out of date before the migration. We will publish all updates and corrections in the new version of the portal.

Do you have any questions? Contact us.


Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei

Această decizie autorizează preşedintele Consiliului să desemneze persoanele împuternicite a semna Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei în numele Comunităţii Europene. Convenţia urmăreşte sporirea eficacităţii luptei împotriva corupţiei, promovarea gestionării adecvate a afacerilor publice şi încurajarea cooperării internaţionale şi a asistenţei tehnice.

ACT

Decizia Consiliului privind semnarea, în numele Comunităţii Europene, a Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei.

SINTEZĂ

La conferinţa desfăşurată la Merida (Mexic) între 9-11 decembrie 2003, a fost deschisă pentru semnare Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei. La şedinţa cu numărul 2658 din 10 mai 2005, Consiliul a adoptat Propunerea Comisiei privind semnarea Convenţiei (DE) (EN) (FR).

Decizia autorizează preşedintele Consiliului să desemneze persoanele împuternicite a semna Convenţia Naţiunilor Unite în numele Comunităţii Europene. În data de 15 septembrie 2005, Comisia Europeană şi preşedinţia Consiliului au semnat Convenţia în numele Comunităţii Europene. Convenţia, cunoscută acum sub numele de Convenţia de la Merida, a fost adoptată de Adunarea Generală ONU în data de 31 octombrie 2003 (Rezoluţia 58/4) şi a fost deschisă pentru semnare până în data de 9 decembrie 2005.

Crearea unui instrument eficace împotriva corupţiei

În decembrie 2000, Adunarea Generală ONU a decis instituirea unui comitet special, deschis tuturor statelor, pentru conceperea unui instrument juridic internaţional eficace împotriva corupţiei (Rezoluţia 55/61). Comitetul a purtat negocieri privind Convenţia din ianuarie 2002 până în octombrie 2003. Comisia a reprezentat interesele Comunităţii Europene.

Comisia consideră că au fost realizate obiectivele stabilite de Consiliu în directivele sale de negociere. Convenţia prevede un standard ridicat de măsuri de asistenţă tehnică şi măsuri preventive privind aspecte incluse în competenţele Comunităţii, în special cu privire la piaţa internă. Printre acestea se numără măsuri de prevenire şi combatere a spălării banilor, precum şi standarde privind contabilitatea în sectorul privat şi privind transparenţa şi accesul egal al tuturor candidaţilor la furnizarea de lucrări publice şi la contracte de servicii.

Având în vedere faptul că statele membre au declarat că vor semna Convenţia de îndată ce aceasta va fi deschisă pentru semnare la Merida, în Mexic (Spania fiind singurul stat din UE-15 care nu a declarat acest lucru), Comisia afirmă că şi Comunitatea Europeană ar trebui să facă acest lucru. În acest scop, Comisia a propus ca preşedinţia Consiliului să desemneze persoanele împuternicite a semna Convenţia în numele Comunităţii Europene. Consiliul a adoptat propunerea Comisiei fără dezbatere.

Combaterea corupţiei: Convenţia ONU

Convenţia are următoarele scopuri:

  • promovarea şi consolidarea măsurilor pentru sporirea eficacităţii şi a eficienţei prevenirii şi combaterii corupţiei;
  • promovarea, facilitarea şi sprijinirea cooperării internaţionale şi a asistenţei tehnice;
  • promovarea integrităţii, a responsabilităţii şi a gestionării adecvate a afacerilor publice şi a proprietăţii publice.

Convenţia vizează prevenirea, investigarea şi urmărirea penală a actelor de corupţie, precum şi îngheţarea, sechestrarea, confiscarea şi returnarea produselor infracţiunilor.

Convenţia enumeră în detaliu măsurile de prevenire a corupţiei, inclusiv aplicarea politicilor şi a practicilor de prevenţie, instituirea unor organisme în acest scop, aplicarea codurilor de conduită pentru funcţionarii publici şi a criteriilor obiective pentru recrutarea şi evoluţia profesională a acestora, precum şi pentru achiziţiile publice. Convenţia recomandă promovarea transparenţei şi a responsabilităţii în gestionarea finanţelor publice şi în sectorul privat, în condiţiile unor standarde mai stricte privind contabilitatea şi auditul. Sunt prevăzute, de asemenea, măsuri de prevenire a spălării banilor, precum şi măsuri de asigurare a independenţei sistemului judiciar. Raportarea publică şi participarea societăţii sunt încurajate ca măsuri de prevenţie.

În ceea ce priveşte criminalizarea, identificarea şi reprimarea, Convenţia recomandă statelor semnatare să adopte măsurile legislative şi de altă natură care sunt necesare pentru definirea unei serii întregi de infracţiuni. Acestea sunt:

  • coruperea funcţionarilor publici naţionali sau străini şi a funcţionarilor din cadrul organizaţiilor publice internaţionale;
  • delapidarea, însuşirea pe nedrept sau alte tipuri de deturnare a vreunui bun public sau privat de către un funcţionar public;
  • traficul de influenţă;
  • abuzul de funcţii şi îmbogăţirea ilicită.

În toate privinţele, Convenţia consideră drept corupţie oferirea sau acceptarea de avantaje necuvenite pentru propria persoană sau pentru o altă persoană sau entitate.

În sectorul privat, Convenţia solicită definirea unor infracţiuni de delapidare şi corupţie. De asemenea, ar exista şi infracţiuni de spălare a produselor infracţiunilor, de comerţ cu bunuri furate, de împiedicare a aplicării justiţiei, de participare la acţiuni de delapidare sau corupţie şi de încercare de comitere a unor asemenea acţiuni.

Statelor semnatare li se recomandă să ia măsurile necesare pentru:

  • a prevedea răspunderea persoanelor juridice;
  • a permite îngheţarea, sechestrarea şi confiscarea;
  • a proteja martorii, experţii şi victimele;
  • a proteja persoanele care înaintează rapoarte;
  • a aborda consecinţele actelor de corupţie;
  • a asigura dreptul entităţilor sau al persoanelor care au suferit daune ca urmare a unui act de corupţie de a iniţia demersuri juridice pentru obţinerea de despăgubiri;
  • a institui unul sau mai multe organisme sau a numi persoane specializate în combaterea corupţiei prin impunerea legii;
  • a încuraja cooperarea cu autorităţile de impunere a legii;
  • a încuraja cooperarea dintre autorităţile naţionale şi cooperarea cu sectorul privat;
  • a depăşi obstacolele care pot decurge din aplicarea legilor privind secretul bancar;
  • a ţine cont, în scopul procedurilor penale, de condamnările anterioare ale unui presupus infractor într-un alt stat;
  • a-şi defini competenţa jurisdicţională cu privire la infracţiunile comise pe teritoriul lor sau împotriva lor sau de către un resortisant al lor etc.

Statele semnatare trebuie, de asemenea, să ia măsurile necesare privind procedurile şi sancţiunile împotriva funcţionarilor publici, pentru a ajunge la un echilibru între imunitatea de care beneficiază aceştia şi infracţiunile pe care le-au comis, inclusiv consecinţele respectivelor infracţiuni.

Convenţia dedică un capitol cooperării internaţionale. Statele semnatare trebuie să coopereze în materie penală şi în ceea ce priveşte extrădarea şi transferul persoanelor condamnate, în diferite situaţii descrise de Convenţie. Asistenţa juridică reciprocă este un aspect important în cadrul acestui capitol, iar Convenţia ia în calcul diferite scenarii pentru a prevedea o gamă cât mai largă de posibilităţi de asistenţă.

De asemenea, statele semnatare pot să transfere procedurile penale dacă este necesar, să desfăşoare investigaţii comune şi să facă uz de tehnici de investigaţie speciale, cum ar fi monitorizarea electronică. Autorităţilor de impunere a legii li se solicită să coopereze unele cu celelalte prin canale de comunicare şi de cooperare mai eficace atunci când desfăşoară investigaţii.

Capitolul al V-lea se referă la recuperarea activelor. Returnarea activelor conform acestui articol este un principiu fundamental al Convenţiei. Instituţiile financiare sunt încurajate să verifice identitatea clienţilor şi a deţinătorilor de conturi de mare valoare şi să evite băncile care nu au o prezenţă fizică şi nu sunt afiliate unui grup financiar reglementat. Capitolul specifică, de asemenea, măsurile care trebuie luate pentru recuperarea directă a activelor şi mecanismul de realizare a acestui lucru prin cooperare internaţională în ceea ce priveşte confiscarea. Activele respective trebuie returnate în conformitate cu regulile stabilite de Convenţie. Se solicită, de asemenea, instituirea unei unităţi de informaţii financiare şi semnarea unor acorduri bilaterale sau multilaterale sau luarea unor măsuri pentru sporirea eficacităţii cooperării internaţionale.

Statele semnatare trebuie să dezvolte programe de formare specifice şi să îşi acorde reciproc cea mai amplă asistenţă tehnică. Sunt prevăzute culegerea, schimbul şi analiza de informaţii privind corupţia; de asemenea, sunt stabilite măsuri practice de sporire a cooperării la diferite niveluri, precum şi sprijinul financiar şi material acordat eforturilor ţărilor în curs de dezvoltare şi ale ţărilor cu economie de tranziţie pentru prevenirea şi combaterea în mod eficace a corupţiei.

Este stabilită o conferinţă a statelor semnatare pentru sporirea capacităţii acestora şi a cooperării, în vederea realizării obiectivelor prevăzute în Convenţie şi în scopul promovării şi al analizării implementării acesteia.

Convenţia este deschisă pentru semnarea de către organizaţiile regionale de integrare economică, cu condiţia ca cel puţin un stat membru al unei asemenea organizaţii să o fi semnat. Intrarea în vigoare este stabilită pentru a nouăzecea zi după data depunerii celui de al treizecilea instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare.

ACTE CONEXE

Decizia 2008/801/CE a Consiliului din 25 septembrie 2008 privind încheierea, în numele Comunităţii Europene, a Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei [Jurnalul Oficial L 287 din 29.10.2008].
Prin această decizie, Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei a fost aprobată în numele Comunităţii Europene. Decizia autorizează preşedintele Consiliului să desemneze persoana/persoanele împuternicită/împuternicite să depună instrumentul de confirmare oficială al Comunităţii. Acest instrument are un caracter obligatoriu pentru Comunitate. Instrumentul constă dintr-o declaraţie de competenţă a Comunităţii cu privire la aspecte reglementate de Convenţie (anexa a II-a) şi dintr-o declaraţie privind soluţionarea diferendelor referitoare la interpretarea sau aplicarea Convenţiei (anexa a III-a).

Ultima actualizare: 12.12.2008

Consultaţi şi

Pentru informaţii suplimentare, accesaţi site-urile următoare:

Aviz juridic | Despre site | Căutare | Contact | Începutul paginii