RSS
Index alfabetic
Aceasta pagina este disponibila în 15 limbi
Limbi noi disponibile:  CS - HU - PL - RO

We are migrating the content of this website during the first semester of 2014 into the new EUR-Lex web-portal. We apologise if some content is out of date before the migration. We will publish all updates and corrections in the new version of the portal.

Do you have any questions? Contact us.


Măsuri antidumping

Acest regulament transpune în dreptul Uniunii Europene (UE) normele antidumping prevăzute în articolul VI din Acordul General pentru Tarife şi Comerţ din 1994. Acesta conţine normele referitoare inclusiv la calcularea marjei de dumping, la procedurile de deschidere şi de desfăşurare a anchetei, la instituirea de măsuri provizorii şi definitive, la durata şi reexaminarea măsurilor antidumping.

ACT

Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind protecţia împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea ţărilor care nu sunt membre ale Comunităţii Europene.

SINTEZĂ

Trebuie să se facă deosebire între dumping şi simplele practici de vânzare la preţuri mici care rezultă din costuri reduse sau productivitate mai mare. Criteriul esenţial în această privinţă nu este, de fapt, raportul dintre preţul produsului exportat şi cel de pe piaţa ţării importatoare, ci relaţia dintre preţul produsului exportat şi valoarea sa normală. Se consideră, aşadar, că un produs face obiectul unui dumping atunci când preţul său de export către Uniunea Europeană (UE) este mai mic decât preţul comparabil, practicat în cadrul operaţiunilor comerciale normale, pentru un produs similar în ţara exportatoare.

Valoarea normală se stabileşte pe baza preţurilor plătite sau care urmează să fie plătite, în cadrul operaţiunilor comerciale normale, de către cumpărători independenţi din ţara exportatoare.

Cu toate acestea, în cazul în care exportatorul din ţara exportatoare nu produce sau nu vinde un produs similar, valoarea normală se stabileşte pe baza preţurilor altor comercianţi sau producători. În plus, în cazul în care nu se efectuează nicio vânzare a produsului similar în cadrul operaţiunilor comerciale normale sau în cazul în care aceste vânzări sunt insuficiente (de exemplu, vânzare efectuată de o companie care deţine monopol) sau în cazul în care, din cauza unei situaţii speciale a pieţei, aceste vânzări nu permit efectuarea unei comparaţii valabile, valoarea normală a produsului similar se calculează pe baza costului de producţie din ţara de origine.

În cazul importurilor care provin din ţări care nu au economie de piaţă, valoarea normală se stabileşte pe baza preţului sau a valorii construite într-o ţară terţă care are economie de piaţă sau pe baza preţului dintr-o astfel de ţară terţă către alte ţări, sau, în cazul în care aceste lucruri nu sunt posibile, în orice alt mod rezonabil.

Al doilea element de comparaţie, al cărui raport cu valoarea normală în ţara de origine stabileşte marja de dumping, este preţul de export. Acesta este preţul efectiv plătit sau care urmează să fie plătit pentru produsul vândut la export către Uniunea Europeană.

Atunci când nu există un preţ de export stabilit sau când preţul de export este stabilit în baza unei asocieri sau a unui acord de compensare între exportator şi importator sau un terţ, orice referire la preţul de export devine imposibilă. Atunci preţul de export poate fi construit pe baza preţului cu care produsele importate sunt revândute pentru prima oară unui cumpărător independent sau, în cazul în care produsele nu sunt revândute unui cumpărător independent sau nu sunt revândute în starea în care erau când au fost importate, prin orice altă modalitate rezonabilă. În astfel de cazuri, se operează ajustări pentru a se ţine seama de toate cheltuielile care survin între import şi revânzare, precum şi de o marjă de profit.

Marja de dumping

Marja de dumping reprezintă suma cu care valoarea normală depăşeşte preţul de export. Se face comparaţia între vânzările efectuate în aceeaşi etapă comercială şi la date cât mai apropiate posibil una de cealaltă. Se operează ajustările necesare pentru a ţine seama de diferenţele între condiţiile de vânzare, de impozitare şi de alte diferenţe care afectează comparabilitatea preţurilor.

Prejudiciul

Aplicarea unei taxe antidumping presupune prezenţa unui al doilea element-cheie: un prejudiciu material important adus unei industrii a UE, fie că este vorba despre un prejudiciu cauzat unei industrii stabilite în UE, ameninţarea cu un prejudiciu sau o întârziere semnificativă în crearea unei astfel de industrii.

Stabilirea existenţei unui prejudiciu se bazează pe probe pozitive şi implică o examinare obiectivă a următoarelor elemente:

  • volumul importurilor care fac obiectul unui dumping, în special al celor care au crescut substanţial, în cantităţi absolute, fie în raport cu producţia, fie cu consumul în UE;
  • preţul importurilor care fac obiectul unui dumping, în special pentru a stabili dacă a avut loc o subcotare semnificativă a preţului în raport cu preţul unui produs similar din industria UE, sau dacă aceste importuri au ca efect diminuarea semnificativă a preţurilor sau împiedicarea creşterii preţurilor;
  • impactul acestor importuri asupra industriei UE în cauză, în special în raport cu producţia şi utilizarea capacităţilor, cu stocurile, cu vânzările, cu cota de piaţă, cu evoluţia preţurilor, cu profiturile, cu rentabilitatea investiţiilor, cu fluxul de lichidităţi şi cu ocuparea forţei de muncă.

Mai mult, este necesar să se evalueze efectul cauzat de dumping în raport cu fabricarea produsului similar de către industria UE, ţinând seama de cel mai restrâns domeniu de producţie.

Termenul „industrie a UE” se referă la totalitatea producătorilor din UE sau la aceia dintre ei ale căror producţii comune constituie un procent semnificativ din producţia totală la nivelul UE: Cu toate acestea, în cazul în care producătorii sunt ei înşişi importatori ai produsului care face obiectul unui dumping, expresia „industrie a UE” poate fi interpretată ca desemnând restul producătorilor din acest sector.

Iniţierea procedurii

Se iniţiază o procedură în urma înaintării în scris a unei plângeri de către orice persoană fizică sau juridică sau de către orice asociaţie care nu are personalitate juridică, care acţionează în numele unei industrii a Uniunii Europene. În cazul în care, în absenţa unei plângeri, un stat membru este în posesia unor elemente de probă suficiente referitoare la un dumping şi la un prejudiciu pentru industria Uniunii Europene care rezultă din acesta, le comunică de îndată Comisiei.

Plângerea trebuie să conţină elemente de probă privind existenţa unui dumping, a unui prejudiciu şi a unei legături de cauzalitate între aceste două elemente. Plângerea trebuie să conţină informaţii despre următoarele puncte:

  • identitatea reclamantului şi o descriere a volumului şi a valorii producţiei UE în cauză;
  • o descriere completă a produsului care se presupune că face obiectul unui dumping, numele ţării de origine, identitatea fiecărui exportator/producător şi importator cunoscut;
  • informaţii privind preţurile la care este vândut produsul în cauză dacă este destinat consumului pe piaţa internă a ţării de origine sau exportatoare, preţul de export al produsului;
  • informaţii privind evoluţia volumului importurilor produsului respectiv şi efectul acestor importuri asupra preţurilor produsului similar pe piaţa Uniunii Europene.

Se consideră că plângerea a fost depusă de industria UE sau în numele acesteia în cazul în care ea este susţinută de producătorii din Uniunea Europeană ale căror producţii comune reprezintă în total mai mult de 50 % din producţia totală a UE.

Plângerea este examinată de un comitet consultativ, compus din reprezentanţi ai fiecărui stat membru şi prezidat de către un reprezentant al Comisiei. Dacă din această consultare reiese că plângerea nu conţine suficiente dovezi pentru a justifica iniţierea unei proceduri, plângerea este respinsă, iar reclamantul este înştiinţat în mod corespunzător.

În cazul în care, după consultarea în cadrul comitetului, par să existe dovezi suficiente pentru a justifica declanşarea unei proceduri, Comisia trebuie să iniţieze această procedură în termen de 45 de zile de la data depunerii plângerii. Comisia publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene un aviz de deschidere a anchetei, în care se indică produsul şi ţările în cauză, se prezintă un rezumat al informaţiilor primite şi se stabileşte termenul în care părţile interesate se pot face cunoscute şi îşi pot prezenta punctul de vedere.

Plângerea poate fi retrasă înainte de deschiderea anchetei.

Anchete

Ancheta realizată de Comisie, în cooperare cu statele membre, vizează simultan atât dumpingul, cât şi prejudiciul. Se alege o perioadă de anchetă care acoperă, în mod normal, o perioadă de minimum şase luni imediat anterioară iniţierii procedurii. Comisia trimite chestionare părţilor implicate, care au la dispoziţie cel puţin 30 de zile pentru a răspunde.

Comisia poate cere statelor membre să furnizeze informaţii, să efectueze verificări şi controale, mai ales în rândul importatorilor, al operatorilor comerciali şi al producătorilor din UE, şi să efectueze anchete în ţările terţe (sub rezerva acordului întreprinderilor în cauză şi a lipsei opoziţiei din partea guvernului ţării în cauză). Oficiali ai Comisiei pot fi autorizaţi să-i asiste pe oficialii statelor membre în exerciţiul funcţiunii. Cel mai frecvent, Comisia poate efectua vizite pentru a examina registrele părţilor implicate; ea poate derula şi anchete în ţările terţe implicate.

Comisia se poate întâlni cu părţile interesate care solicită o astfel de întâlnire. De asemenea, ea poate organiza întâlniri între aceste părţi pentru a permite confruntarea tezelor opuse. Părţile interesate pot examina toate informaţiile puse la dispoziţie de Comisie, cu excepţia documentelor confidenţiale.

O anchetă se finalizează prin închiderea procedurii sau prin adoptarea unei măsuri definitive. Ancheta ar trebui, în mod normal, să se încheie în termen de 15 luni de la iniţierea procedurii.

Încheierea procedurii fără instituirea de măsuri

Rezultatul final al procedurii poate fi negativ. În cazul în care, după consultări, reiese că nu este necesară nicio măsură de protecţie şi în cazul în care nu a fost exprimată nicio obiecţie în cadrul comitetului consultativ, procedura este încheiată. Dacă nu există obiecţii, Comisia prezintă de îndată Consiliului un raport privind rezultatele consultărilor, însoţit de o propunere de încheiere a procedurii. Procedura este considerată încheiată în cazul în care, în termen de o lună, Consiliul nu a decis altfel.

O procedură se încheie atunci când dumpingul şi prejudiciul sunt considerate neglijabile. O procedură poate fi închisă şi fără a impune taxe provizorii sau definitive atunci când se oferă angajamente şi acestea sunt considerate acceptabile de către Comisie. Aceste angajamente pot lua forma unei revizuiri a preţurilor sau a unei îngheţări a exporturilor în măsura necesară pentru eliminarea efectelor prejudiciabile ale dumpingului.

Impunerea de taxe antidumping provizorii

Se pot impune taxe provizorii în cazul în care o examinare preliminară pozitivă a stabilit existenţa unui dumping şi a unui prejudiciu şi în cazul în care interesul UE necesită o acţiune imediată pentru a împiedica producerea unui astfel de prejudiciu. Valoarea taxei nu trebuie să depăşească marja de dumping şi trebuie să fie mai mică decât această marjă, în cazul în care această taxă mai mică este suficientă pentru a elimina prejudiciul adus industriei UE.

Taxele trebuie impuse cel târziu în termen de nouă luni de la declanşarea procedurii. Aceste taxe sunt impuse de Comisie, după consultări cu comitetul sau, în caz de extremă urgenţă, după ce a informat statele membre. Comisia informează Consiliul şi statele membre cu privire la aceste măsuri provizorii. Cu toate acestea, Consiliul poate lua o decizie diferită.

Impunerea de taxe antidumping definitive

În cazul în care din constatarea definitivă a faptelor reiese că există dumping şi un prejudiciu care rezultă din acesta şi că interesul Uniunii Europene necesită o acţiune, Consiliul impune o taxă antidumping definitivă. La fel ca şi în cazul măsurilor provizorii, taxa definitivă nu poate să depăşească valoarea marjei în cazul în care aceasta este suficientă pentru a elimina prejudiciul adus.

Taxa trebuie impusă în mod nediscriminatoriu la importurile unor produse, despre care s-a constatat că fac obiectul unui dumping sau produc un prejudiciu. Regulamentul prin care se impune taxa indică valoarea taxei impuse fiecărui furnizor sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil, ţării furnizoare în cauză.

Taxele provizorii sau definitive nu se pot aplica retroactiv. Cu toate acestea, poate fi percepută o taxă antidumping definitivă pentru produsele puse în consum cu cel mult 90 de zile înainte de data aplicării măsurilor provizorii.

Interesul Uniunii Europene

Nu se aplică măsuri antidumping atunci când se concluzionează că nu este în interesul Uniunii Europene să se aplice astfel de măsuri. În acest scop, se ţine seama în ansamblu de toate interesele diverse, inclusiv de interesele industriei UE şi ale utilizatorilor şi consumatorilor. Toate părţile implicate au posibilitatea de a-şi expune punctele de vedere.

Durata şi reexaminarea

O măsură antidumping nu rămâne în vigoare decât pe perioada necesară pentru a contrabalansa un dumping care cauzează un prejudiciu. Taxele expiră la cinci ani de la instituirea lor sau la cinci ani de la data încheierii reexaminării celei mai recente a măsurilor în cauză. Reexaminarea are loc la iniţiativa Comisiei sau la cererea producătorilor din UE. Taxele rămân în vigoare pe toată durata perioadei de reexaminare.

Restituirea taxelor

Taxele colectate se pot restitui în cazul în care importatorul poate dovedi că marja de dumping a fost eliminată sau redusă la un nivel inferior taxei antidumping. Importatorul trebuie să solicite o restituire în termen de şase luni de la data la care valoarea taxelor definitive care urmează a fi percepute a fost stabilită de către autorităţile competente sau de la data la care a fost decisă perceperea definitivă a taxelor provizorii. Cererea trebuie înaintată prin intermediul statului membru pe teritoriul căruia au fost puse în liberă circulaţie produsele. Statul membru transmite cererea Comisiei, care adoptă o decizie în urma consultării Comitetului.

REFERINŢE

ActIntrarea în vigoareTermen de transpunere în legislaţia statelor membreJurnalul Oficial

Regulamentul (CE) nr. 1225/2009

11.1.2010

-

JO L 343, 22.12.2009

Ultima actualizare: 17.02.2011
Aviz juridic | Despre site | Căutare | Contact | Începutul paginii