RSS
Index alfabetic
Aceasta pagina este disponibila în 15 limbi
Limbi noi disponibile:  CS - HU - PL - RO

We are migrating the content of this website during the first semester of 2014 into the new EUR-Lex web-portal. We apologise if some content is out of date before the migration. We will publish all updates and corrections in the new version of the portal.

Do you have any questions? Contact us.


Procedura UE de administrare a contingentelor cantitative

Acest regulament instituie un sistem de administrare a contingentelor cantitative fondat pe principiul unei politici comerciale comune şi uniforme şi pe respectarea liberei circulaţii a mărfurilor.

ACT

Regulamentul (CE) nr. 717/2008 al Consiliului din 15 iulie 2008 privind instituirea unei proceduri comunitare de administrare a contingentelor cantitative.

SINTEZĂ

Acest regulament se aplică atunci când Uniunea Europeană (UE) instituie, în mod autonom sau convenţional, contingente cantitative la import şi export.

Acest regulament nu se aplică contingentelor pentru produsele agricole enumerate în anexa I din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, nici altor produse care intră sub incidenţa unor regimuri speciale la import sau export care conţin dispoziţii specifice privind administrarea contingentelor.

Reguli de bază privind administrarea contingentelor UE

Comisia publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene un aviz de deschidere a contingentelor, precizând metoda aleasă pentru distribuire, condiţiile de admisibilitate a cererilor de licenţă, termenele limită de prezentare a acestora şi lista autorităţilor naţionale competente cărora acestea trebuie să le fie adresate.

Contingentele sunt distribuite între solicitanţi, în cel mai scurt termen, după ce au fost deschise. Acestea pot fi distribuite în mai multe tranşe.

Cantităţile care nu sunt distribuite, atribuite sau utilizate vor fi redistribuite. Cantităţile care trebuie redistribuite vor fi determinate de Comisie pe baza informaţiilor comunicate de către statele membre ale UE.

Diferitele metode de administrare a contingentelor cantitative

Contingentele se pot administra printr-una dintre cele trei metode precizate în regulament, printr-o combinaţie a acestor metode sau prin orice altă metodă adecvată.

Metoda bazată pe fluxurile comerciale tradiţionale: această metodă de distribuire rezervă cu prioritate importatorilor sau exportatorilor tradiţionali o parte a contingentului. Partea rămasă le revine celorlalţi importatori sau exportatori. Sunt consideraţi importatori sau exportatori tradiţionali aceia care pot demonstra că au efectuat importuri sau exporturi, respectiv în sau din UE, ale unui produs sau ale unor produse care fac obiectul contingentului, în cursul unei perioade anterioare, denumită perioadă de referinţă.

După ce examinează informaţiile furnizate de statele membre cu privire la numărul şi volumul global al cererilor de import sau de export, Comisia stabileşte criteriile în conformitate cu care trebuie satisfăcute cererile importatorilor sau exportatorilor tradiţionali. Atunci când totalul acestor cereri se referă la o cantitate egală sau mai mică decât cantitatea care este destinată importatorilor sau exportatorilor tradiţionali, aceste cereri sunt satisfăcute integral. Atunci când totalul cererilor se referă la o cantitate care depăşeşte cantitatea destinată lor, aceste cereri sunt satisfăcute în mod proporţional cu partea fiecărui solicitant din totalul importurilor sau exporturilor de referinţă.

Distribuirea părţii din contingent care le revine importatorilor sau exportatorilor netradiţionali se efectuează în conformitate cu metoda bazată pe ordinea cronologică de depunere a cererilor.

Metoda bazată pe ordinea cronologică de depunere a cererilor: această metodă funcţionează după principiul „primul venit, primul servit”. Comisia stabileşte cantitatea pe care orice operator o poate primi până la epuizarea contingentului. Această cantitate, egală pentru toţi, se stabileşte ţinându-se seama de necesitatea atribuirii de cantităţi apreciabile din punct de vedere economic, în funcţie de natura produsului respectiv. În cazul în care beneficiarii unei licenţe de import sau de export şi-au utilizat contingentul distribuit, ei pot prezenta o nouă cerere de licenţă.

Metoda de distribuire proporţional cu cantităţile solicitate: autorităţile competente ale statelor membre comunică Comisiei informaţiile referitoare la cererile de licenţă pe care le-au primit. Aceste informaţii trebuie să conţină numărul de cereri şi volumul global al cantităţilor cerute. După ce examinează aceste informaţii, Comisia stabileşte cantitatea contingentului sau a tranşelor sale, pentru care aceste autorităţi naţionale trebuie să emită licenţele de import sau de export.

Atunci când volumul total al cererilor de licenţă nu depăşeşte volumul contingentului, cererile sunt satisfăcute integral. Atunci când cererile depăşesc acest volum, ele sunt satisfăcute proporţional cu cantităţile cerute.

Norme privind licenţele de import sau de export

Licenţele de import sau de export autorizează importul sau exportul produselor care fac obiectul contingentelor. Licenţele sunt emise imediat de statele membre atunci când se utilizează principiul „primul venit, primul servit”. În alte cazuri, ele sunt emise în termen de zece zile de la notificarea deciziei UE care precizează cantităţile care trebuie distribuite.

Acestea sunt valabile pe întreg teritoriul Uniunii Europene, exceptând situaţiile în care un contingent este limitat la una sau mai multe regiuni ale Uniunii Europene; în acest caz, aceste licenţe sunt valabile numai în statul membru sau în statele membre din regiunea sau regiunile respective. Durata de valabilitate a acestor licenţe este de patru luni.

REFERINŢE

ActIntrarea în vigoareTermen de transpunere în legislaţia statelor membreJurnalul Oficial

Regulamentul (CE) nr. 717/2008

15.8.2008

JO L 198, 26.7.2008

Ultima actualizare: 14.02.2011
Aviz juridic | Despre site | Căutare | Contact | Începutul paginii