RSS
Index alfabetic
Aceasta pagina este disponibila în 15 limbi
Limbi noi disponibile:  CS - HU - PL - RO

We are migrating the content of this website during the first semester of 2014 into the new EUR-Lex web-portal. We apologise if some content is out of date before the migration. We will publish all updates and corrections in the new version of the portal.

Do you have any questions? Contact us.


Asigurarea creditului la export

Uniunea Europeană (UE) doreşte să reducă denaturările concurenţei între firme, care sunt cauzate de diferenţele dintre sistemele publice de asigurare a creditului la export pe termen mediu şi lung, şi să stabilească o anumită transparenţă în acest sector.

ACT

Directiva 98/29/CEa Consiliului din 7 mai 1998 privind armonizarea principalelor dispoziţii aplicabile asigurării creditului la export pentru operaţiunile care beneficiază de acoperire pe termen mediu şi lung [A se vedea actele de modificare].

SINTEZĂ

Fiecare ţară a Uniunii Europene (UE) are propriul sistem public de asigurare a creditului la export, cu diferenţe semnificative în ceea ce priveşte mecanismele de garantare, ratele de primă şi politicile de acoperire, care pot genera denaturări majore ale concurenţei între societăţile din UE. Prezenta directivă vizează atenuarea riscurilor respective prin armonizarea diferitelor norme ale ţărilor UE cu privire la asigurarea creditului la export.

Directiva se aplică acoperirii operaţiunilor legate de exportul de bunuri şi/sau servicii originare dintr-o ţară UE, cu condiţia ca această acoperire să fie acordată direct sau indirect, în numele sau cu sprijinul uneia sau mai multor ţări UE, cu o durată totală de risc de cel puţin doi ani (durata de rambursare să includă durata de fabricaţie).

Ţările UE trebuie să vegheze ca orice instituţie care acordă, direct sau indirect, o acoperire sub formă de asigurare, de garanţii sau de refinanţare a creditului la export, în numele sau cu sprijinul ţării UE, denumită în continuare „asigurătorul”, să acopere, în conformitate cu dispoziţiile înscrise în anexa la directivă, operaţiunile legate de exportul destinat ţărilor din afara UE.

Anexa la directivă stabileşte principiile comune pentru asigurarea creditului la export, pe care asigurătorii trebuie să le respecte şi care au legătură cu principalele elemente constitutive ale garanţiei (capitolul I), ale primei (capitolul II) şi ale politicii de acoperire la nivel de ţară (capitolul III). De asemenea, anexa stabileşte procedurile de notificare, al căror scop este introducerea unei transparenţe mai mari (Capitolul IV).

Principiile comune cu privire la elementele constitutive ale garanţiei se referă la principiile generale şi la definiţii, la domeniul de aplicare a garanţiei, la factorii generatori de pagubă şi la exonerarea de răspundere, precum şi la dispoziţiile aplicabile indemnizaţiei pentru cazul asigurat.

Principiile comune cu privire la primă aplicabile operaţiunilor de asigurare a creditului la export stabilesc un cadru pentru crearea unei mai mari transparenţe la stabilirea valorii primelor de asigurare şi, în special, stabilesc o premisă generală conform căreia primele trebuie să conveargă. În cele din urmă, dar cel mai important, cadrul aplică şi orientările negociate în cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) (EN) (FR) în iunie 1997 în acest domeniu.

Principiile comune cu privire la politica de acoperire la nivel de ţară stabilesc un format necesar pentru informarea reciprocă a asigurătorilor de credit din acest domeniu. Această informare este completată prin datele privind rezultatele tehnice, produse anual de către asigurători (a se vedea procedura de notificare din capitolul IV).

Principiile comune pot fi aplicate cu flexibilitate, deoarece derogările de la aceste norme sunt autorizate cu condiţia ca modificările aduse calităţii garanţiei acordate să fie reflectate în primele facturate şi să fie notificate celorlalţi asigurători de credit şi Comisiei.

De asemenea, această directivă prevede proceduri de notificare, al căror scop este introducerea unei transparenţe mai mari la nivel european în acest domeniu. Există patru astfel de proceduri:

  • notificarea anuală pentru informare, care detaliază activitatea asigurătorului din anul anterior şi politica de acoperire pe care o va pune în aplicare în anul următor;
  • notificarea pentru decizie, al cărei domeniu de aplicare este limitat la dezacorduri privind statutul debitorului (public sau privat), care vor face subiectul unei decizii conform normelor privind comitologia;
  • notificarea ex ante pentru informare, caz în care un asigurător notifică intenţia sa de derogare de la prevederile anexei la directivă, acordând condiţii mai favorabile sau garantând operaţiuni cu debitorii din ţările pentru care nu acordă în mod normal garanţie;
  • notificarea ex post pentru informare, caz în care un asigurător decide să acorde condiţii mai puţin avantajoase decât cele stabilite în anexă sau să îşi adapteze politica de acoperire sau să acorde condiţiile mai avantajoase notificate de către un alt asigurător.

Procedurile de notificare stabilite prin directivă le completează pe cele prevăzute prin Decizia 73/391/CEE. Această directivă abrogă Directivele 70/509/CEE şi 70/510/CEE.

REFERINŢE

ActIntrarea în vigoareTermen de transpunere în legislaţia statelor membreJurnalul Oficial
Directiva 98/29/CE

16.6.1998

1.4.1999

JO L 148 din 19.5.1998

Act(e) de modificareIntrarea în vigoareTermen de transpunere în legislaţia statelor membreJurnalul Oficial
Regulamentul (CE) nr. 806/2003

5.6.2003

-

JO L 122 din 16.5.2003

Modificările şi corecturile succesive aduse Directivei 98/29/CE au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.

Ultima actualizare: 09.09.2011
Aviz juridic | Despre site | Căutare | Contact | Începutul paginii