RSS
Index alfabetic
Aceasta pagina este disponibila în 15 limbi
Limbi noi disponibile:  CS - HU - PL - RO

We are migrating the content of this website during the first semester of 2014 into the new EUR-Lex web-portal. We apologise if some content is out of date before the migration. We will publish all updates and corrections in the new version of the portal.

Do you have any questions? Contact us.


Instrumentul financiar pentru cooperarea cu ţările industrializate şi cu celelalte ţări şi teritorii cu venituri ridicate (2007-2013)

Obiectivul instrumentului financiar de cooperare pentru perioada 2007-2013 este promovarea unei cooperări consolidate între Uniunea Europeană (UE) şi ţările industrializate şi ţările şi teritoriile cu venituri ridicate. Comunitatea Europeană intenţionează să intensifice relaţiile sale bilaterale cu ţările industrializate şi cu cele cu venituri ridicate, pentru a întări rolul şi locul UE în lume, pentru a consolida instituţiile multilaterale şi pentru a contribui la echilibrul economiei mondiale şi al sistemului internaţional.

ACT

Regulamentul (CE) nr. 1934/2006 al Consiliului din 21 decembrie 2006 privind stabilirea unui instrument financiar pentru cooperarea cu ţările industrializate şi celelalte ţări şi teritorii cu venituri ridicate.

SINTEZĂ

În ultimii zece ani, Uniunea Europeană (UE) a continuat să consolideze relaţiile bilaterale cu ţările industrializate şi cu celelalte ţări şi teritorii cu venituri ridicate, în special din America de Nord, din Asia de Sud-Est şi din regiunea Golfului.

Obiectivul acestui regulament este să intensifice în continuare relaţiile UE cu aceste ţări, ceea ce va permite consolidarea instituţiilor multilaterale, contribuţia la echilibrul şi la dezvoltarea economiei mondiale şi a sistemului internaţional şi întărirea rolului şi poziţiei UE în lume.

Mai mult, aceste relaţii sunt extinse la o mare varietate de domenii. Cu toate acestea, ele ar putea fi dezvoltate mai mult în domeniile în care UE şi ţările industrializate şi celelalte ţări şi teritorii cu venituri ridicate au interese comune. Această necesitate a fost recunoscută de UE şi de aceste ţări. În acest context, instrumentul financiar de cooperare pentru perioada 2007-2013 are ca obiectiv consolidarea cooperării dintre UE şi ţările partenere.

Natura instrumentului financiar de cooperare

Acest instrument sprijină orice formă de cooperare cu ţările industrializate şi cu celelalte ţări şi teritorii cu venituri ridicate pentru care UE are competenţe, indiferent dacă aceasta este bilaterală, regională sau multilaterală. Aceasta se referă, îndeosebi, la cooperarea economică, financiară şi tehnică. Obiectivele acestui instrument sunt în special:

  • promovarea cooperării, parteneriatelor şi întreprinderilor comune între actorii economici, universitari şi ştiinţifici ai celor două părţi;
  • stimularea comerţului bilateral, a fluxurilor de investiţii şi a parteneriatelor economice;
  • promovarea dialogului între actorii politici, economici şi sociali ai celor două părţi;
  • promovarea legăturilor între popoare, precum şi a programelor de învăţământ şi de formare;
  • promovarea proiectelor desfăşurate în cooperare în domenii precum cercetarea, ştiinţele şi tehnologia, energia, transporturile şi mediul înconjurător, precum şi în orice alt domeniu de interes comun pentru Comunitate şi ţările partenere;
  • consolidarea cunoaşterii, a înţelegerii şi a imaginii UE în ţările partenere.

De asemenea, acest instrument urmăreşte să promoveze în ţările partenere, prin dialog şi cooperare, principiile fondatoare ale UE, şi anume libertatea, democraţia, respectarea drepturilor omului, libertăţile fundamentale şi statul de drept.

Astfel, acesta ar trebui să promoveze un mediu mai propice pentru dezvoltarea relaţiilor dintre UE şi ţările menţionate anterior, precum şi să stimuleze dialogul.

Instrumentul este destinat ţărilor industrializate şi ţărilor şi teritoriilor cu venituri ridicate care au structuri şi valori politice, economice şi instituţionale apropiate de cele ale UE. Relaţiile dintre aceste ţări şi UE sunt deja importante. În plus, aceste ţări sunt deseori actori-cheie în organismele multilaterale.

Ţările vizate sunt Australia, Bahrain, Brunei, Canada, Taipeiul Chinez, Hong Kong, Japonia, Republica Coreea, Kuwait, Macao, Noua Zeelandă, Oman, Qatar, Arabia Saudită, Singapore, Emiratele Arabe Unite şi Statele Unite. Această listă de ţări care figurează în anexa la regulament poate fi modificată, în special pe baza schimbărilor aduse de Comitetul de asistenţă pentru dezvoltare al OCDE propriei sale liste.

Cu toate acestea, pentru a încuraja cooperarea regională, ţările care nu figurează în anexă pot beneficia, de asemenea, de finanţare în temeiul acestui regulament, dacă acţiunea în cauză se înscrie într-un cadru regional sau transfrontalier.

De asemenea, punerea în aplicare a instrumentului trebuie să fie coerentă cu acţiunile externe ale UE.

Gestionare şi punerea în aplicare

Instrumentul financiar de cooperare se bazează pe programele multianuale de cooperare care definesc interesele strategice şi priorităţile Comunităţii, obiectivele generale şi rezultatele aşteptate. De asemenea, aceste programe stabilesc domeniile care trebuie să beneficieze de finanţare comunitară şi alocările financiare indicative pentru domeniile prioritare şi pentru ţările partenere. Aceste programe nu pot depăşi perioada de valabilitate a acestui regulament şi sunt revizuite, dacă este necesar, la jumătatea perioadei de valabilitate sau în funcţie de nevoi.

Comisia adoptă programe anuale de acţiune pe baza programelor multianuale de cooperare. Programele anuale de cooperare definesc obiectivele urmărite, domeniile de intervenţie, rezultatele aşteptate, modalităţile de gestionare şi suma globală a finanţării prevăzute. De asemenea, aceste programe descriu acţiunile care urmează să fie finanţate şi specifică sumele de finanţare alocate.

Entităţile care pot beneficia de o finanţare sunt, între altele, următoarele:

  • ţările partenere, regiunile, instituţiile şi organele descentralizate ale acestora;
  • organizaţiile internaţionale şi regionale, dacă acestea contribuie la realizarea obiectivelor acestui regulament;
  • organismele comune instituite de ţările partenere, de regiuni şi de Comunitate;
  • agenţiile UE.

Finanţarea acordată în baza acestui instrument poate lua următoarele forme:

  • acorduri de finanţare nerambursabilă, inclusiv burse;
  • contracte de achiziţii publice;
  • contracte de muncă;
  • acorduri de finanţare.

Bugetul general al UE oferă baza finanţării pentru programele de cooperare, fie în totalitate, fie sub formă de cofinanţare. Această cofinanţare se poate realiza în special cu următoarele entităţi:

  • statele membre, autorităţile regionale şi locale şi organismele publice şi parapublice ale acestora;
  • ţările partenere şi organismele publice şi parapublice ale acestora;
  • organizaţiile internaţionale şi regionale, inclusiv instituţiile financiare internaţionale (IFI) şi regionale;
  • societăţile, întreprinderile şi alte organizaţii şi operatori economici privaţi;
  • ţările partenere beneficiare ale unei finanţări şi alte organisme eligibile pentru finanţare.

Gestionarea acestui instrument respectă cerinţele de protecţie a intereselor financiare ale Comunităţii. În acest scop, Comisia şi Curtea de Conturi pot efectua operaţiuni de audit asupra documentelor sau la faţa locului, a priori şi a posteriori, privind toţi contractanţii şi subcontractanţii care au beneficiat de fonduri comunitare.

Comisia efectuează evaluări periodice ale programelor finanţate şi formulează recomandări pentru îmbunătăţirea acţiunilor ulterioare. De asemenea, Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului un raport anual care descrie rezultatele execuţiei bugetului, precum şi acţiunile şi programele finanţate şi rezultatele acestora.

Comisia a prezentat un raport privind primii trei ani de la punerea în aplicare a regulamentului, cel târziu până la 31 decembrie 2010. Dacă este necesar, va trebui să se propună modificări ale acestui regulament.

Comisia este asistată în activitatea sa de un comitet.

Instrumentul dispune de un buget de 172 de milioane EUR pentru perioada 2007-2013.

Acest regulament abrogă Council Regulation (EC) No 382/2001 concerning the implementation of projects promoting cooperation and commercial relations between the EU and the industrialised countries of North America, the Far East and Australasia (Regulamentul (CE) al Consiliului privind punerea în aplicare a proiectelor pentru promovarea cooperării şi a relaţiilor comerciale între UE şi ţările industrializate din America de Nord, din Extremul Orient şi din Australasia).

REFERINŢE

Act

Intrarea în vigoare – Data expirării

Termen de transpunere în legislaţia statelor membre

Jurnalul Oficial

Regulamentul (CE) nr. 1934/2006

31.12.2006-31.12.2013

-

JO L 405 din 30.12.2006

ACTE CONEXE

Propunere de regulament al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1934/2006 privind stabilirea unui instrument financiar pentru cooperarea cu ţările industrializate şi celelalte ţări şi teritorii cu venituri ridicate [COM(2009) 0197 final – Nepublicată în Jurnalul Oficial].
Cooperarea economică, financiară şi tehnică existentă între Uniunea Europeană şi ţările industrializate trebuie extinsă la ţările în curs de dezvoltare. Acţiunile de cooperare derulate pe planurile bilateral, regional sau multilateral contribuie la consolidarea relaţiilor şi a dialogului, în interesul Comunităţii şi al partenerilor acesteia.

În cadrul extinderii geografice a acestei cooperări, acest instrument trebuie adaptat la nevoile ţărilor în curs de dezvoltare. Acesta este complementar punerii în aplicare a asistenţei oficiale pentru dezvoltare (AOD). În principiu, costurile legate de impozite, taxe şi alte impuneri nu sunt eligibile pentru instrumentul financiar de cooperare.
Procedura de consultare: (CNS/2009/0059)

Ultima actualizare: 07.08.2009
Aviz juridic | Despre site | Căutare | Contact | Începutul paginii