RSS
Index alfabetic
Aceasta pagina este disponibila în 15 limbi
Limbi noi disponibile:  CS - HU - PL - RO

We are migrating the content of this website during the first semester of 2014 into the new EUR-Lex web-portal. We apologise if some content is out of date before the migration. We will publish all updates and corrections in the new version of the portal.

Do you have any questions? Contact us.


Strategia pentru mediul marin

Prezenta directivă stabileşte un cadru şi obiective comune pentru protecţia şi conservarea mediului marin până în 2020. În vederea realizării acestor obiective comune, statele membre vor trebui să evalueze nevoile zonelor marine care sunt de resortul lor. Ulterior, statele membre vor trebui să elaboreze şi să pună în aplicare planuri de gestionare coerente în fiecare regiune şi să asigure monitorizarea aplicării acestora.

ACT

Directiva 2008/56/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 17 iunie 2008 de instituire a unui cadru de acţiune comunitară în domeniul politicii privind mediul marin (Directiva-cadru Strategia pentru mediul marin).

SINTEZĂ

Prezenta directă stabileşte principiile comune pe baza cărora statele membre trebuie să îşi elaboreze propriile strategii în colaborare cu celelalte state membre şi cu ţările terţe, pentru a atinge o stare ecologică bună * a apelor marine care sunt de resortul lor.

Aceste strategii vizează să asigure protecţia şi refacerea ecosistemelor marine europene, precum şi sustenabilitatea ecologică a activităţilor economice legate de mediul marin.

Apele marine europene pot fi împărţite în patru regiuni (cu eventualele subregiuni aferente): Marea Baltică, Oceanul Atlantic de Nord-Est, Marea Mediterană şi Marea Neagră. În fiecare regiune şi, eventual, în subregiunile de care aparţin, statele membre în cauză trebuie să îşi coordoneze acţiunile între ele, precum şi cu ţările terţe vizate. În acest sens, pot profita de experienţa şi eficienţa organizaţiilor regionale existente.

Strategiile marine la nivel regional

Statele membre trebuie, în primul rând, să evalueze starea ecologică a apelor lor şi impactul activităţilor umane asupra acestora. Această evaluare cuprinde:

  • o analiză a caracteristicilor esenţiale ale acestor ape (caracteristicile fizice şi chimice, tipurile de habitat, fauna şi flora etc.);
  • o analiză a impacturilor şi a presiunilor predominante, îndeosebi a celor care rezultă din activităţile umane ce influenţează caracteristicile acestor ape (contaminarea cu produse toxice, eutrofizarea, sufocarea sau colmatarea habitatelor din cauza lucrărilor de construcţii, introducerea de specii neindigene, daunele fizice provocate de ancorele navelor etc.);
  • o analiză economică şi socială a utilizării acestor ape şi a costurilor degradării mediului marin.

Această evaluare iniţială va permite îmbunătăţirea cunoştinţelor cu privire la apele europene, graţie instrumentelor utilizate deja pentru alte politici, cum sunt GMES şi INSPIRE (EN).

Statele trebuie apoi să determine „starea ecologică bună” * a apelor, pe baza unor criterii cum sunt, de exemplu, diversitatea biologică, prezenţa speciilor neindigene, sănătatea stocurilor, lanţul trofic, eutrofizarea, modificarea condiţiilor hidrografice şi concentraţiile de contaminanţi, cantitatea de deşeuri sau poluarea sonoră.

Pe baza evaluării apelor, statele definesc obiective şi indicatori pentru atingerea acestei stări ecologice bune. Obiectivele trebuie să fie măsurabile, coerente în cadrul aceleiaşi regiuni sau subregiuni maritime şi însoţite de un termen de realizare.

Statele stabilesc un program de măsuri concrete în vederea realizării acestor obiective. Măsurile trebuie să fie elaborate ţinând cont de consecinţele economice şi sociale ale acestora. Statele trebuie să precizeze motivele care împiedică implementarea cu succes a anumitor măsuri (acţiunea sau inacţiunea unui alt stat, forţă majoră etc.). Înainte de a fi puse în aplicare, măsurile adoptate de state trebuie să facă obiectul unor studii de impact şi al unor analize cost-beneficii.

De asemenea, statele trebuie să elaboreze programe de monitorizare coordonate, pentru a evalua periodic starea apelor care sunt de resortul lor şi progresele în realizarea obiectivelor stabilite de acestea.

Elementele strategiilor se reexaminează la fiecare şase ani, iar rapoartele intermediare se elaborează la fiecare trei ani.

Un cadru comun de cooperare

Comisia este garanta coerenţei acţiunilor întreprinse de statele membre: acestea trebuie să îi prezinte elementele strategiilor lor în fiecare etapă de elaborare. Informaţiile sunt evaluate de Comisie, care poate oferi statelor orientări pentru a asigura respectarea strategiei şi coerenţa măsurilor propuse.

Statele situate în aceeaşi regiune marină sunt obligate să îşi coordoneze acţiunile. În acest sens, strategia recomandă să se recurgă la mecanismele de cooperare instituite prin convenţiile internaţionale existente. Organizaţiile internaţionale create prin aceste convenţii îşi oferă know-how-ul ştiinţific şi tehnic şi permit extinderea cooperării cu ţările terţe care sunt părţi la convenţiile respective.

Abordarea comunitară asigură, de asemenea, coerenţa între sectoare şi cu celelalte politici europene, cum ar fi politica comună în domeniul pescuitului sau politica maritimă europeană. Această directivă-cadru reprezintă pilonul „Mediu” al politicii maritime europene.

Context

Mediul marin este o bogăţie inestimabilă. Mările şi oceanele reprezintă 99 % din spaţiul vital disponibil pe planeta noastră, acoperind 71 % din suprafaţa Terrei şi conţinând 90 % din biosferă; prin urmare, acestea conţin o biodiversitate mult mai mare decât ecosistemele terestre sau de apă dulce. Mediul marin este un element indispensabil vieţii pe Terra (îndeosebi, ca principală sursă de oxigen) şi are un impact determinant asupra climei. De asemenea, acesta este un important factor pentru prosperitatea economică, bunăstarea socială şi calitatea vieţii.

Temeni-cheie ai actului
  • Stare ecologică: starea generală a mediului în apele marine, ţinându-se cont de structura, funcţia şi procesele ecosistemelor care compun mediul marin, împreună cu factorii naturali fiziografici, geografici, biologici, geologici şi climatici, precum şi de condiţiile fizice, acustice şi chimice care rezultă, în special, din activitatea umană desfăşurată în cadrul sau în afara zonei în cauză.
  • Stare ecologică bună: starea ecologică a apelor marine care se defineşte prin diversitatea ecologică şi dinamica oceanelor şi a mărilor, care sunt curate, în bună stare sanitară şi productive în cadrul condiţiilor lor intrinseci şi printr-o utilizare durabilă a mediului marin, salvgardându-se astfel potenţialul acestuia pentru utilizările şi activităţile generaţiilor actuale şi viitoare, şi anume:
    (a) structura, funcţiile şi procesele ecosistemelor ce compun mediul marin, care împreună cu factorii fiziografici, geografici, geologici şi climaterici permit ecosistemelor menţionate să îşi păstreze întreaga funcţionalitate şi capacitate de adaptare la schimbările ecologice induse de om. Speciile şi habitatele marine sunt protejate, se previne declinul biodiversităţii datorat intervenţiei omului şi funcţionarea diferitelor componente biologice este în echilibru;
    (b) proprietăţile hidromorfologice, fizice şi chimice ale ecosistemelor, inclusiv proprietăţile care rezultă din activităţile umane din zona în cauză, susţin ecosistemele în maniera descrisă mai sus. Aportul antropic de substanţe şi de energie, inclusiv zgomotul, în mediul marin nu provoacă efecte poluante.
    Starea ecologică bună este determinată la nivelul regiunii sau subregiunii marine, astfel cum este menţionată la articolul 4, pe baza descriptorilor calitativi prevăzuţi în anexa I. Se pune în aplicare o gestionare adaptivă bazată pe abordarea ecosistemică cu scopul atingerii unei stări ecologice bune.

REFERINŢE

Act Intrarea în vigoare Termen de transpunere în legislaţia statelor membre Jurnalul Oficial
Directiva 2008/56/CE

15.7.2008

15.7.2010

JO L 164 din 25.6.2008

ACTE CONEXE

Communication from the Commission to the Council and the European Parliament of 24 October 2005, “Thematic strategy on the protection and conservation of the marine environment” [COM(2005) 504 – Not published in the Official Journal] (Comunicare a Comisiei către Consiliu şi Parlamentul European din 24 octombrie 2005, intitulată „Strategia tematică pentru protecţia şi conservarea mediului marin”) [COM(2005) 504 - Nepublicată în Jurnalul Oficial].

Communication from the Commission to the Council and the European Parliament of 2 October 2002, “Towards a strategy to protect and conserve the marine environment" [COM(2002) 539 final – Not published in the Official Journal] (Comunicare a Comisiei către Consiliu şi Parlamentul European din 2 octombrie 2002, intitulată „Spre o strategie pentru protecţia şi conservarea mediului marin”) [COM(2002) 539 final - Nepublicată în Jurnalul Oficial].

Decizia 98/249/CE a Consiliului din 7 octombrie 1997 privind încheierea Convenţiei privind protecţia mediului marin al Atlanticului de Nord-Est (Convenţia de la Paris) [Jurnalul Oficial L 104 din 3.4.1998].

Decizia 94/157/CE a Consiliului din 21 februarie 1994 privind încheierea, în numele Comunităţii, a Convenţiei privind protecţia mediului marin din zona Mării Baltice (Convenţia de la Helsinki, revizuită în 1992) [Jurnalul Oficial L 73 din 16.3.1994].

Decizia 77/585/CEE a Consiliului din 25 iulie 1977 de încheiere a Convenţiei privind protecţia Mării Mediterane împotriva poluării şi a Protocolului privind prevenirea poluării Mării Mediterane prin operaţiunile de descărcare efectuate de nave şi aeronave [Jurnalul Oficial L 240 din 19.9.1977].

Ultima actualizare: 31.07.2008
Aviz juridic | Despre site | Căutare | Contact | Începutul paginii