RSS
Index alfabetic
Aceasta pagina este disponibila în 15 limbi
Limbi noi disponibile:  CS - HU - PL - RO

We are migrating the content of this website during the first semester of 2014 into the new EUR-Lex web-portal. We apologise if some content is out of date before the migration. We will publish all updates and corrections in the new version of the portal.

Do you have any questions? Contact us.


Stocarea geologică a dioxidului de carbon

Uniunea Europeană (UE) şi-a propus să stabilească un cadru legislativ pentru stocarea geologică a dioxidului de carbon (CO2), în deplină siguranţă pentru mediul înconjurător. Acest nou cadru legislativ îşi propune să prevină şi, atunci când acest lucru nu este posibil, să reducă pe cât posibil efectele nocive ale emisiilor de CO2 asupra mediului, precum şi riscurile pentru mediu şi sănătatea umană.

ACT

Directiva 2009/31/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind stocarea geologică a dioxidului de carbon şi de modificare a Directivei 85/337/CEE a Consiliului, precum şi a Directivelor 2000/60/CE, 2001/80/CE, 2004/35/CE, 2006/12/CE et 2008/1/CE şi a Regulamentului (CE) nr. 1013/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului.

SINTEZĂ

Directiva îşi propune să instituie un cadru juridic pentru stocarea geologică a dioxidului de carbon (CO2), în deplină siguranţă pentru mediul înconjurător, cu scopul de a contribui la combaterea schimbărilor climatice.

Directiva se aplică stocării geologice a CO2 pe teritoriul statelor membre, în zonele economice exclusive şi pe platourile continentale ale acestora.

Directiva nu se aplică stocării geologice a CO2 într-o cantitate mai mică de 100 de kilotone.

Nu este permisă stocarea CO2 în coloana de apă sau într-un sit de stocare situat într-un complex de stocare care se întinde dincolo de teritoriul, zonele economice exclusive sau platourile continentale ale statelor membre.

Selectarea şi explorarea siturilor de stocare

O formaţiune geologică este selectată drept sit de stocare numai dacă, în condiţiile de utilizare propuse, nu există riscuri majore de scurgeri şi riscuri majore pentru mediu sau pentru sănătate.

Gradul de adecvare a unei formaţiuni geologice pentru utilizarea drept sit de stocare se determină printr-o caracterizare şi printr-o evaluare a complexului potenţial de stocare şi a zonei înconjurătoare, în conformitate cu criteriile menţionate în anexa I la prezenta directivă. Caracterizarea unui sit se desfăşoară în trei etape:

  • Etapa nr. 1: colectarea datelor cu privire la sit (geologie, hidrogeologie, seismicitate etc.) şi cu privire la zonele învecinate (populaţie, proximitatea faţă de resurse naturale sau situri protejate etc.);
  • Etapa nr. 2: crearea unor modele informatice pe baza datelor colectate, pentru a caracteriza situl sub diverse aspecte (structură geologică, proprietăţi geomecanice şi geochimice, volum disponibil etc.);
  • Etapa nr. 3: caracterizarea comportamentului dinamic al stocării, caracterizarea sensibilităţii şi evaluarea riscurilor.

Explorările necesare pentru a obţine informaţiile utile, în vederea selectării sitului de stocare, nu se pot efectua fără o autorizaţie de explorare. Autorizaţia este eliberată de către autoritatea competentă a fiecărui stat membru, pentru durata necesară explorării sitului. Totuşi, se poate acorda o prelungire în vederea finalizării la termen a explorării. Titularul unei autorizaţii de explorare deţine dreptul exclusiv de a explora complexul potenţial de stocare a CO2. Statele membre se asigură că pe durata perioadei de valabilitate a autorizaţiei nu sunt permise niciun fel de utilizări incompatibile ale complexului.

Autorizaţia de stocare

Niciun sit de stocare nu poate fi exploatat în absenţa unei autorizaţii de stocare. Cererile de autorizaţii de stocare trebuie să fie adresate autorităţilor competente din fiecare stat membru şi trebuie să conţină anumite informaţii privind operatorul, caracterizarea sitului de stocare şi a complexului de stocare şi o evaluare a securităţii probabile a stocării, cantitatea totală de CO2 care urmează a fi injectată şi stocată şi compoziţia fluxurilor de CO2, măsurile preventive, un plan provizoriu pentru etapa de postînchidere, dovada garanţiei financiare etc.

Autoritatea competentă trebuie să se asigure că sunt îndeplinite toate cerinţele relevante, prevăzute de directivă şi de alte dispoziţii legislative comunitare, şi că gestionarea sitului este conferită unui operator fiabil şi competent din punct de vedere tehnic. Statele membre trebuie să transmită Comisiei proiectele de autorizaţii de stocare, în termen de o lună de la primirea acestora. Comisia dispune de un termen de patru luni pentru a emite un aviz fără caracter obligatoriu cu privire la proiectele de autorizaţii. Autoritatea competentă trebuie să ţină seama de acest aviz în luarea deciziei şi să îşi justifice decizia finală dacă aceasta este contrară avizului Comisiei.

Nu trebuie să se efectueze nicio modificare substanţială în absenţa unei autorizaţii de stocare noi sau actualizate, emise în conformitate cu directiva.

Autoritatea competentă reexaminează şi, acolo unde este necesar, actualizează sau, în ultimă instanţă, retrage autorizaţia de stocare:

  • în cazul unor scurgeri sau al unor nereguli semnificative;
  • în cazul nerespectării condiţiilor de autorizare ori în cazul unor scurgeri sau al unor nereguli semnificative;
  • în cazul încălcării de către operator a condiţiilor stipulate în autorizaţie;
  • în funcţie de ultimele descoperiri ştiinţifice şi de progresele tehnologice;
  • în orice circumstanţe, la cinci ani de la eliberarea autorizaţiei şi, apoi, la fiecare zece ani.

Obligaţiile aferente exploatării, închiderii şi post-închiderii

Nu pot fi adăugate deşeuri şi alte materii la fluxul de CO2, în scopul eliminării lor. Substanţele prezente în mod accidental în flux trebuie să aibă o pondere inferioară nivelurilor care ar putea afecta integritatea sitului de stocare şi infrastructurile, sau care ar putea prezenta un risc pentru mediu. Operatorul trebuie să facă dovada că fluxul de CO2 îndeplineşte aceste criterii şi trebuie să ţină un registru cu fluxurile de CO2 recepţionate.

Operatorul trebuie să monitorizeze instalaţiile de injectare, complexul de stocare şi, eventual, mediul înconjurător, în conformitate cu planul de monitorizare aprobat de autoritatea competentă. Monitorizarea este menită să compare comportamentul efectiv al CO2 cu modelarea prealabilă, să detecteze neregulile semnificative, migrarea CO2 şi scurgerile de CO2, precum şi efectele asupra mediului şi asupra populaţiei. Planul de monitorizare trebuie să fie actualizat la fiecare cinci ani.

Operatorul trebuie să raporteze autorităţii competente, cel puţin o dată pe an, anumite informaţii, printre care rezultatele activităţii de monitorizare a sitului de stocare, cantităţile şi caracteristicile fluxurilor de CO2, precum şi dovada menţinerii garanţiei financiare.

Autoritatea competentă trebuie să efectueze inspecţii periodice (cel puţin o dată pe an) sau neprogramate (de exemplu, în cazul unor scurgeri, al unor nereguli semnificative, în cazul nerespectării condiţiilor stipulate în autorizaţie sau în cazul unor reclamaţii grave cu privire la efectele asupra mediului sau a sănătăţii umane) ale siturilor de stocare. Raportul întocmit în urma fiecărei inspecţii este comunicat operatorului în cauză şi este pus la dispoziţia publicului.

În eventualitatea unor scurgeri sau a unor nereguli semnificative, operatorul trebuie să notifice imediat autoritatea competentă şi să ia măsurile corective necesare, în conformitate cu planul de măsuri corective aprobat de autoritatea competentă. Autoritatea competentă poate impune măsuri suplimentare şi, în cazul în care operatorul nu implementează aceste măsuri, poate întreprinde ea însăşi măsurile corective, costurile fiind suportate de către operator.

Închiderea unui sit de stocare are loc în cazul în care au fost îndeplinite condiţiile prevăzute în autorizaţie, la cererea operatorului sau dacă autoritatea competentă decide acest lucru, în urma retragerii autorizaţiei. După închiderea sitului, responsabilitatea îi revine în continuare operatorului, inclusiv în ceea ce priveşte sigilarea şi dezafectarea instalaţiilor de injectare. De asemenea, operatorul este supus aceloraşi obligaţii ca şi în perioada de exploatare, în conformitate cu planul provizoriu pentru etapa de postînchidere, aprobat de autoritatea competentă. Responsabilitatea este ulterior transferată autorităţii competente, de îndată ce toate elemente disponibile dovedesc că CO2 stocat va fi reţinut în mod complet şi permanent, după expirarea unei perioade minime, după îndeplinirea obligaţiilor financiare, precum şi după sigilarea sitului şi dezafectarea instalaţiilor de injectare. După transferul de responsabilitate, inspecţiile de rutină încetează, iar monitorizarea poate fi redusă până la un nivel care să permită detectarea scurgerilor sau a neregulilor semnificative. În cazul retragerii autorizaţiei, autoritatea competentă îşi asumă obligaţiile menţionate anterior şi recuperează toate costurile suportate de la operatorul anterior, până la îndeplinirea condiţiilor pentru transferul definitiv al responsabilităţii către autoritatea competentă (toate elemente disponibile dovedesc că CO2 stocat va fi reţinut în mod complet şi permanent).

Alte dispoziţii

Operatorul trebuie să prezinte o garanţie financiară sau orice alt instrument financiar echivalent, înaintea introducerii unei cereri de autorizare a stocării, pentru a garanta că obligaţiile legate de exploatarea, închiderea şi etapa de postînchidere a sitului de stocare sunt respectate.

Statele membre asigură utilizatorilor potenţiali un acces echitabil şi deschis la reţelele de transport şi la siturile de stocare ale CO2. De asemenea, statele membre instituie un sistem de soluţionare a litigiilor, cooperează în cazul litigiilor transfrontaliere, ţin un registru al siturilor de stocare închise pe care îl transmit Comisiei şi prezintă Comisiei la fiecare trei ani un raport cu privire la punerea în aplicare a directivei (prima dată, până la 30 iunie 2011).

Context

Această directivă face parte din pachetul legislativ „energie şi schimbări climatice”, lansat de Comisie la începutul anului 2008.

REFERINŢE

ActIntrarea în vigoareTermen de transpunere în legislaţia statelor membreJurnalul Oficial
Directiva 2009/31/CE

25.6.2009

25.6.2011

JO L 140 din 5.6.2009

ACTE CONEXE

Communication from the Commission to the European Parliament, the Council, the European Economic and Social Committee and the Committee of the Regions of 23 January 2008 entitled "20 20 by 2020 - Europe's climate change opportunity" [COM(2008) 30 final – Not published in the Oficial Journal] (Comunicarea Comisiei din 23 ianuarie 2008 intitulată „De două ori 20 până în 2020. Şansa oferită Europei de schimbările climatice” [COM(2008) 30 final – Nepublicată în Jurnalul Oficial]).
În ianuarie 2008, Comisia a adoptat o serie de măsuri concrete şi globale, menite să contribuie la realizarea obiectivelor stabilite de UE în primăvara anului 2007 pentru anul 2020, în ceea ce priveşte schimbările climatice şi energiile regenerabile.

Ultima actualizare: 17.02.2011
Aviz juridic | Despre site | Căutare | Contact | Începutul paginii