RSS
Index alfabetic
Aceasta pagina este disponibila în 23 limbi
Limbi noi disponibile:  BG - CS - ET - GA - LV - LT - HU - MT - PL - RO - SK - SL

We are migrating the content of this website during the first semester of 2014 into the new EUR-Lex web-portal. We apologise if some content is out of date before the migration. We will publish all updates and corrections in the new version of the portal.

Do you have any questions? Contact us.


Egalitate de tratament în materie de încadrare în muncă şi ocupare a forţei de muncă

Directiva instituie un cadru general pentru a garanta respectarea egalităţii de tratament între persoanele Uniunii Europene, independent de originea, religia sau convingerile lor, de eventualul lor handicap, de vârstă şi orientare sexuală, în materie de acces la un loc de muncă sau la o profesie, de promovare, de formare profesională, de condiţii de încadrare în muncă şi de ocupare a forţei de muncă şi de afiliere la anumite organisme.

ACT

Directiva 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă.

SINTEZĂ

Combaterea discriminărilor constituie o provocare majoră pentru Uniunea Europeană. Uniunea Europeană se bazează pe principiile libertăţii, democraţiei, respectării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi pe principiul statului de drept. Prin urmare, UE trebuie să ia toate măsurile necesare în vederea combaterii oricărei discriminări, în special cele privind încadrarea în muncă şi piaţa muncii.

Încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă constituie elemente esenţiale în vederea garantării egalităţii de şanse pentru toţi şi contribuie, în mare măsură, la participarea pe deplin a cetăţenilor la viaţa economică, socială şi culturală. Cu toate acestea, se constată numeroase cazuri de discriminări pe piaţa forţei de muncă.

Articolul 13 din Tratatul CE, introdus prin Tratatul de la Amsterdam, acordă puteri specifice Comunităţii pentru combaterea discriminărilor pe motive de sex, rasă sau origine etnică, religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală.

Statele membre interzic discriminarea în materie de încadrare în muncă şi de ocupare a forţei de muncă. Cu toate acestea, sfera de aplicare a acestei interdicţii, conţinutul şi forţa sa executorie variază de la o ţară la alta. Această directivă vizează aşadar stabilirea unui cadru general minim în acest domeniu.

Domeniul de aplicare

Directiva se aplică în ceea ce priveşte:

  • condiţiile de acces la activităţi salariate sau nesalariate, inclusiv în materie de promovare;
  • formarea profesională;
  • condiţiile de încadrare în muncă şi ocupare a forţei de muncă (inclusiv condiţiile de remunerare şi de concediere);
  • afilierea la şi angajarea într-o organizaţie a lucrătorilor sau a patronatului sau orice altă organizaţie profesională.

Aceasta se aplică în aceeaşi măsură sectorului public şi celui privat, inclusiv organismelor publice şi în cazul muncii remunerate sau voluntare.

Conceptul de discriminare

Directiva vizează atât combaterea discriminării directe (tratament diferenţiat bazat pe o caracteristică specifică), cât şi a discriminării indirecte (dispoziţie, criteriu sau practică aparent neutră, dar care poate avea un efect defavorabil pentru o persoană sau mai multe sau care poate incita la discriminare). Hărţuirea, care creează un mediu ostil, este considerată o formă de discriminare. În scopul garantării principiului egalităţii de tratament pentru persoanele cu handicap, sunt prevăzute amenajări corespunzătoare, acesta fiind limitat la cazurile care nu implică dificultăţi nejustificate.

Cazuri în care tratamentul diferenţiat este autorizat

  • Cerinţe profesionale esenţiale

În anumite cazuri, tratamentul diferenţiat poate fi legitim, dacă natura postului sau condiţiile de exercitare a unei activităţi profesionale îl justifică.

  • Tratamentul diferenţiat pe motive de vârstă

Astfel de tratamente diferenţiate sunt permise dacă sunt justificate în mod obiectiv, sunt adecvate şi necesare pentru realizarea obiectivelor legitime pe piaţa muncii (asigurarea protecţiei tinerilor sau a lucrătorilor în vârstă, stabilirea cerinţei pe baza duratei experienţei profesionale etc).

  • Acţiuni pozitive

Statele membre au dreptul să menţină şi să adopte măsuri menite să prevină sau să corecteze situaţiile de inegalitate existente (măsuri destinate promovării integrării tinerilor, trecerii de la activitatea profesională la pensie etc.).

Cerinţe minime

Directiva conţine o clauză de „non-regres” care vizează statele membre care aplică o legislaţie care prevede un nivel de protecţie mai ridicat decât cel garantat prin directivă.

Căi de recurs şi aplicarea dreptului

În pofida afirmării principiului egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi în dreptul comunitar, aplicarea acestuia s-a dovedit a fi extrem de dificilă. Ţinând seama de aceste dificultăţi, directiva prevede o serie de mecanisme menite să garanteze eficacitatea drepturilor introduse în materie de combatere a discriminărilor.

Aceste mecanisme au la bază:

  • îmbunătăţirea apărării drepturilor, printr-o consolidare a accesului la justiţie sau la proceduri de conciliere (atât individual, cât şi oferind unor organizaţii posibilitatea de a exercita acest drept în numele unei victime);
  • inversarea sarcinii probei: odată ce au fost stabilite faptele pe baza cărora se poate stabili existenţa unei discriminări, sarcina probei îi revine părţii învinuite, în conformitate cu Directiva 97/80 şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie în cazul discriminării pe motive de sex;
  • protecţia victimelor discriminării împotriva represaliilor şi, îndeosebi, împotriva concedierii;
  • diseminarea unor informaţii adecvate referitoare la dispoziţiile directivei, după ce aceasta a fost adoptată, către organismele de educaţie şi formare profesională şi la locul de muncă.

Rolul partenerilor sociali este foarte important în materie de combatere a discriminărilor. Prin urmare, statele membre trebuie să ia măsuri de încurajare a dialogului între partenerii sociali, în vederea promovării egalităţii de tratament prin supravegherea acestor practici la locul de muncă, prin punerea în aplicare a unor coduri de conduită, schimbul de experienţă şi de bune practici etc.

Dispoziţiile naţionale discriminatorii trebuie abrogate sau declarate nule şi neavenite. Statele membre vor suporta sancţiuni în cazul încălcării principiului egalităţii de tratament.

Statele membre trebuie să comunice Comisiei toate informaţiile necesare pentru elaborarea unui raport către Parlamentul European şi Consiliu cu privire la aplicarea acestei directive, în termen de 2 ani de la data intrării în vigoare a acesteia, apoi la fiecare cinci ani.

Directiva conţine o fişă de evaluare a impactului asupra întreprinderilor, în special asupra IMM-urilor.

Context

Directiva face parte dintr-un pachet de măsuri în vederea combaterii discriminării. În afara acestui act, pachetul conţine o comunicare a Comisiei care prezintă cadrul general al acţiunii întreprinse, o directivă privind principiul egalităţii de tratament fără deosebire de rasă sau origine etnică, precum şi un program de acţiune pentru combaterea discriminărilor pentru perioada 2001-2006.

Directiva nu ia în considerare discriminările pe motiv de sex, întrucât acest principiu a făcut deja obiectul unei legislaţii comunitare (îndeosebi Directiva 76/207/CEE privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte accesul la încadrarea în muncă, la formarea şi la promovarea profesională, precum şi condiţiile de muncă şi Directiva 86/613/CEE privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între bărbaţii şi femeile care desfăşoară activităţi independente, inclusiv agricole, precum şi protecţia maternităţii).

REFERINŢE

ActIntrarea în vigoareTermen de transpunere în legislaţia statelor membreJurnalul Oficial
Directiva 2000/78/CE

2.12.2000

2.12.2003

JO L 303 din 2.12.2000

Ultima actualizare: 11.04.2007
Aviz juridic | Despre site | Căutare | Contact | Începutul paginii