RSS
Index alfabetic
Aceasta pagina este disponibila în 23 limbi
Limbi noi disponibile:  BG - CS - ET - GA - LV - LT - HU - MT - PL - RO - SK - SL

We are migrating the content of this website during the first semester of 2014 into the new EUR-Lex web-portal. We apologise if some content is out of date before the migration. We will publish all updates and corrections in the new version of the portal.

Do you have any questions? Contact us.


Carta drepturilor fundamentale

Carta Drepturilor Fundamentale recunoaşte o serie de drepturi personale, civile, politice, economice şi sociale ale cetăţenilor UE şi ale rezidenţilor de pe teritoriul Uniunii şi le înscrie în legislaţia europeană.

În iunie 1999, Consiliul European de la Köln a considerat că drepturile fundamentale aplicabile la nivelul Uniunii Europene (UE) trebuie consolidate într-o cartă, pentru a li se conferi o mai mare vizibilitate. Şefii de stat/de guvern au dorit să includă în această cartă principiile generale stabilite în Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului din 1950 şi pe cele care derivă din tradiţiile constituţionale comune statelor membre. În plus, carta trebuia să includă drepturile fundamentale care li se aplică cetăţenilor UE, precum şi drepturile economice şi sociale conţinute în Carta Socială a Consiliului Europei şi în Carta Comunitară a Drepturilor Sociale Fundamentale ale Lucrătorilor. De asemenea, ea trebuia să reflecte principiile rezultate din jurisprudenţa Curţii de Justiţie şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Carta a fost elaborată de o convenţie alcătuită dintr-un reprezentant al fiecărui stat membru şi al Comisiei Europene, precum şi din membri ai Parlamentului European şi ai parlamentelor naţionale. Documentul a fost proclamat, în mod oficial, la Nisa în decembrie 2000 de Parlamentul European, Consiliu şi Comisie.

În decembrie 2009, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Cartei Drepturilor Fundamentale i-a fost conferită aceeaşi forţă juridică obligatorie ca cea a tratatelor. În acest scop, carta a fost modificată şi proclamată pentru a doua oară în decembrie 2007.

Conţinut

Carta reuneşte într-un document unic drepturi care se găseau anterior într-o varietate de instrumente legislative, cum ar fi legislaţiile naţionale şi cea de la nivel UE, precum şi în convenţii internaţionale ale Consiliului Europei, Naţiunilor Unite (ONU) şi ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM). Conferind drepturilor fundamentale mai multă claritate şi vizibilitate, carta instaurează securitate juridică în interiorul UE.

Carta Drepturilor Fundamentale conţine un preambul şi 54 de articole, grupate în şapte capitole:

  • capitolul I: demnitatea (demnitate umană, dreptul la viaţă, dreptul la integritate al persoanei, interzicerea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, interzicerea sclaviei şi a muncii forţate);
  • capitolul II: libertăţile (dreptul la libertate şi la siguranţă, respectarea vieţii private şi de familie, protecţia datelor, dreptul la căsătorie şi dreptul de a întemeia o familie, libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie, libertatea de exprimare şi de informare, libertatea de întrunire şi de asociere, libertatea artelor şi ştiinţelor, dreptul la educaţie, libertatea de alegere a ocupaţiei şi dreptul la muncă, libertatea de a desfăşura o activitate comercială, dreptul de proprietate, dreptul de azil, protecţia în caz de strămutare, expulzare sau extrădare);
  • capitolul III: egalitatea (egalitatea în faţa legii, nediscriminarea, diversitatea culturală, religioasă şi lingvistică, egalitatea între bărbaţi şi femei, drepturile copilului, drepturile persoanelor în vârstă, integrarea persoanelor cu handicap);
  • capitolul IV: solidaritatea (dreptul lucrătorilor la informare şi la consultare în cadrul întreprinderii, dreptul de negociere şi de acţiune colectivă, dreptul de acces la serviciile de plasament, protecţia în cadrul concedierii nejustificate, condiţii de muncă echitabile şi corecte, interzicerea muncii copiilor şi protecţia tinerilor la locul de muncă, viaţa de familie şi viaţa profesională, securitatea socială şi asistenţa socială, protecţia sănătăţii, accesul la serviciile de interes economic general, protecţia mediului, protecţia consumatorilor);
  • capitolul V: drepturile cetăţenilor (dreptul de a alege şi de a fi ales în Parlamentul European, dreptul de a alege şi de a fi ales în cadrul alegerilor locale, dreptul la bună administrare, dreptul de acces la documente, Ombudsmanul European, dreptul de petiţionare, libertatea de circulaţie şi de şedere, protecţia diplomatică şi consulară);
  • capitolul VI: justiţia (dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil, prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la apărare, principiile legalităţii şi proporţionalităţii infracţiunilor şi pedepselor, dreptul de a nu fi judecat sau condamnat de două ori pentru aceeaşi infracţiune);
  • capitolul VII: dispoziţii generale.

Domeniul de aplicare

Carta se aplică instituţiilor europene, cu respectarea principiului subsidiarităţii, şi nu poate sub nicio formă să extindă competenţele şi sarcinile stabilite pentru acestea de tratate. Carta se aplică, de asemenea, statelor membre atunci când acestea pun în aplicare legislaţia europeană.

În cazul în care drepturile prevăzute de cartă corespund unor drepturi garantate de Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului, înţelesul şi întinderea lor sunt aceleaşi ca cele definite de convenţie, deşi legislaţia europeană poate să prevadă o protecţie mai extinsă. Orice drept rezultat din tradiţiile constituţionale comune ale statelor membre trebuie interpretat în conformitate cu tradiţiile respective.

Protocolul (nr.) 30 privind aplicarea cartei în Polonia şi în Regatul Unit, anexat la tratate, restrânge interpretarea cartei de către Curtea de Justiţie şi de către instanţele naţionale în aceste două ţări, în special în ceea ce priveşte drepturile legate de solidaritate (capitolul IV).

Ultima actualizare: 06.05.2010
Aviz juridic | Despre site | Căutare | Contact | Începutul paginii