RSS
Index alfabetic
Aceasta pagina este disponibila în 15 limbi
Limbi noi disponibile:  CS - HU - PL - RO

We are migrating the content of this website during the first semester of 2014 into the new EUR-Lex web-portal. We apologise if some content is out of date before the migration. We will publish all updates and corrections in the new version of the portal.

Do you have any questions? Contact us.


Libera circulaţie a sportivilor

Libera circulaţie este unul dintre cele mai importante drepturi garantate de Uniunea Europeană (UE) cetăţenilor săi. Acest drept se aplică şi sportivilor, atât profesionişti, cât şi amatori. Prin urmare, legislaţia UE interzice orice discriminare directă pe motiv de naţionalitate sau orice discriminare inutilă sau disproporţionată indirectă şi alte obstacole în calea dreptului de liberă circulaţie a sportivilor.

Libera circulaţie este una dintre libertăţile fundamentale garantate de Uniunea Europeană (UE) cetăţenilor săi. Articolul 18 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) interzice discriminarea pe motiv de naţionalitate, care se aplică şi în situaţiile în care cetăţenii UE îşi exercită dreptul la libera circulaţie şi dreptul de şedere pe teritoriul statelor membre (articolul 21 din TFUE). Mai mult, tratatul prevede libera circulaţie a lucrătorilor pe teritoriul Uniunii Europene, care determină şi abolirea discriminării între lucrătorii statelor membre pe motiv de naţionalitate (articolul 45 din TFUE), precum şi libertatea de stabilire şi libertatea de a presta servicii (articolele 49 şi 56 din TFUE).

Aceste dispoziţii se aplică şi sportivilor profesionişti şi semiprofesionişti (ca lucrători), altor profesionişti în domeniul sportului, cum ar fi instructorii, antrenorii şi educatorii (ca furnizori de servicii) şi sportivilor amatori (ca cetăţeni ai Uniunii Europene). Cu toate acestea, în cadrul punerii în aplicare a dreptului UE, Comisia recunoaşte caracterul specific al sportului, conform dispoziţiilor articolului 165 din TFUE. Din acest motiv, ea acceptă restricţii limitate şi proporţionale cu principiul liberei circulaţii în ceea ce priveşte:

  • selectarea atleţilor naţionali pentru participarea la competiţiile destinate echipelor naţionale;
  • limitarea numărului participanţilor într-o competiţie;
  • stabilirea de termene-limită pentru transferul jucătorilor în cazul sporturilor de echipă.

Libertatea de circulaţie a sportivilor profesionişti

Chiar dacă, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, la 1 decembrie 2009, UE a dobândit o competenţă suplimentară de coordonare şi de sprijin în domeniul sportului (articolul 165 din TFUE), aceasta rămâne o competenţă naţională, federaţiile sportive fiind, în multe cazuri, cele care emit norme de reglementare a sportului. Aceste norme sunt însă supuse dreptului UE privind libera circulaţie a lucrătorilor în cazurile în care activităţile sportivilor profesionişti şi semiprofesionişti implică munca remunerată, conform hotărârilor pronunţate deja de mai multe ori de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJE).

Cea mai notabilă dintre hotărârile CJE a fost în cazul Bosman, în 1995, care a atins şi subiectul regulilor de transfer ca obstacole în calea liberei circulaţii şi al cotelor de naţionalitate ca formă de discriminare directă. Dl. Bosman, un fotbalist belgian aflat la finalul contractului cu un club belgian, a considerat că sistemul de transfer al Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA) împiedicase transferul său la un club francez. El a înaintat o acţiune împotriva clubului său, împotriva Federaţiei Belgiene de Fotbal şi împotriva Uniunii Asociaţiilor Europene de Fotbal (UEFA), considerând că sistemul de transfer şi normele privind naţionalitatea sunt discriminatorii şi nule, întrucât încalcă dreptul la libera circulaţie a lucrătorilor pe teritoriul UE. CJE a considerat că normele referitoare la transferuri şi la naţionalitate erau într-adevăr susceptibile să împiedice libera circulaţie a jucătorilor. Prin urmare, hotărârea Curţii de Justiţie prevede că un club nu poate împiedica un jucător resortisant al unui stat membru să semneze un nou contract cu un club dintr-un alt stat membru la încheierea contractului său sau să complice lucrurile solicitând noului club să achite fostului club o taxă de transfer, de antrenament sau de dezvoltare. În plus, conform hotărârii, normele privind naţionalitatea care prevăd că un club poate introduce pe teren numai un număr limitat de resortisanţi ai unui alt stat membru nu sunt autorizate.

Libertatea sportivilor profesionişti de stabilire şi de a presta servicii

Normele naţionale privind formarea şi calificările pentru profesiile sportive prezintă diferenţe semnificative. În funcţie de situaţie, acestea pot ţine de competenţa autorităţilor sportive federale, a sistemelor şcolare şi universitare, a autorităţilor publice sau chiar a organizaţiilor profesionale. În plus, cerinţele privind exercitarea profesiilor în domeniul sportului diferă de la o ţară la alta. În anumite state membre, accesul la locuri de muncă în domeniul educaţiei şi formării este condiţionat de posesia unei diplome de stat, în timp ce în alte state membre diploma nu este obligatorie pentru a putea lucra ca profesionist în domeniul sportului. În anumite cazuri, aceste disparităţi pot îngreuna libera circulaţie a profesioniştilor în domeniul sportului şi pot genera conflicte: profesioniştii dintr-un stat membru pot considera că trebuie să facă faţă concurenţei, pe teritoriul lor naţional, din partea instructorilor din alte state membre care au primit o formare profesională diferită de a lor sau care nu au primit deloc o formare.

În contextul libertăţii de stabilire şi al libertăţii de a presta servicii, sistemul general de recunoaştere a calificărilor profesionale contribuie într-o oarecare măsură la rezolvarea acestei probleme. Acest sistem se aplică profesiilor reglementate, şi anume, activităţilor profesionale rezervate titularilor unei diplome sau ai oricărei calificări emise de sistemul educaţional naţional. În acest sens, el se aplică anumitor activităţi profesionale în domeniul sportului (de exemplu, instructorilor de schi). Este astfel cazul atunci când, pentru exercitarea unei profesii în domeniul sportului, este necesară posesia unei diplome. Acest sistem implică faptul că statul membru gazdă nu poate refuza unui resortisant dintr-un alt stat membru permisiunea de a exercita o profesie dacă acesta deţine o calificare recunoscută de propriul său stat pentru exercitarea profesiei respective. Cu toate acestea, există excepţii în caz de diferenţe substanţiale în ceea ce priveşte nivelul calificărilor sau durata formării profesionale.

Calificările sportive eliberate de federaţiile naţionale sau de alte organizaţii sportive intră, de asemenea, în câmpul de aplicare a acestui sistem, dacă aceste organisme au fost autorizate oficial de către o autoritate publică să elibereze aceste calificări.

Ultima actualizare: 19.04.2011
Aviz juridic | Despre site | Căutare | Contact | Începutul paginii