RSS
Index alfabetic
Aceasta pagina este disponibila în 15 limbi
Limbi noi disponibile:  CS - HU - PL - RO

We are migrating the content of this website during the first semester of 2014 into the new EUR-Lex web-portal. We apologise if some content is out of date before the migration. We will publish all updates and corrections in the new version of the portal.

Do you have any questions? Contact us.


Indicatori cu privire la calitatea educaţiei şcolare

Principalul obiectiv al acestui raport este de a stabili o serie de indicatori cu privire la calitatea educaţiei şcolare, meniţi să faciliteze evaluarea sistemelor la nivel naţional. Aceşti indicatori se pot utiliza pentru a determina chestiunile care ar trebui aprofundate, permiţând astfel statelor membre ale Uniunii să înveţe unele de la altele prin compararea rezultatelor obţinute.

ACT

Raportul european din mai 2000 privind calitatea educaţiei şcolare: şaisprezece indicatori de calitate – raport elaborat pe baza lucrărilor grupului de lucru „Indicatori de calitate” [Nepublicat în Jurnalul Oficial].

SINTEZĂ

Experţii din cadrul ministerelor educaţiei din cele 26 de state membre care au participat la lucrările grupului de lucru „Indicatori de calitate” au elaborat acest raport privind calitatea educaţiei şcolare.

Provocări în materie de calitate a educaţiei în Europa

Indicatorii şi reperele utilizate în raport au permis identificarea celor cinci provocări de mai jos:

  • provocarea cunoaşterii;
  • provocarea descentralizării;
  • provocarea resurselor;
  • provocarea integrării sociale;
  • provocarea datelor şi comparabilităţii.

La nivelul Uniunii Europene, principala provocare rămâne a garanta fiecărui european un nivel ridicat de educaţie şcolară.

Cele patru mari domenii evaluate

Grupul de lucru propune un număr restrâns de şaisprezece indicatori, care se referă la următoarele patru domenii:

  • nivelul atins în domeniile matematicii, al lecturii, al ştiinţelor, al tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor (TIC), al limbilor străine, al capacităţii de „a învăţa să înveţi” şi al educaţiei civice;
  • reuşita şi tranziţia: acest indicator identifică capacitatea elevilor de a-şi finaliza studiile verificând rata abandonului şcolar, finalizarea învăţământului secundar superior şi rata de şcolarizare în învăţământul superior;
  • monitorizarea educaţiei şcolare: acest indicator permite verificarea participării protagoniştilor în cauză la sistemele şcolare atât prin evaluarea şi coordonarea educaţiei şcolare, cât şi prin evaluarea participării părinţilor;
  • resurse şi structuri: acest indicator se concentrează, în special, pe cheltuielile efectuate în materie de educaţie pe elev, pe educaţia şi formarea profesorilor, pe rata de frecventare a instituţiilor de învăţământ preprimar, dar şi pe numărul de elevi pe computer.

Pentru fiecare indicator, acest raport analizează datele disponibile (reprezentate de grafice şi tabele) şi identifică elementele comune diferitelor state membre, lansează o dezbatere prin adresarea unor întrebări de fond şi, în cele din urmă, expune exemple de bune practici.

CEI 16 INDICATORI ÎN DETALIU

Matematica

Toate programele şcolare includ o pregătire solidă în matematică, ce dă acces la competenţe de analiză, de logică şi de raţionament numeric. Totuşi, conform datelor disponibile, există în continuare diferenţe considerabile în ceea ce priveşte priorităţile acordate în programele şcolare mai degrabă geometriei decât algebrei, de pildă.

Elaborarea unei metode de predare care să poată garanta o atitudine pozitivă faţă de matematică; încurajarea elevilor să îşi dezvolte şi să îşi menţină cunoştinţele în acest domeniu; definirea, dacă este posibil, a competenţelor şi aptitudinilor comune în matematică pe care cetăţenii europeni ar trebui să le posede, reprezintă principalele provocări în ceea ce priveşte matematica.

Printre bunele practici trebuie semnalate cele ale Ciprului, care a lansat un concurs de matematică pentru elevii de toate vârstele, cele ale Franţei, care a creat un observator naţional al predării matematicii, precum şi cele ale Germaniei, care a elaborat materiale pentru profesori.

Lectura

Capacitatea de a citi şi de a înţelege texte este o condiţie de bază pentru dobândirea de cunoştinţe, pentru dezvoltarea personală şi pentru integrarea socială a persoanelor. Raportul arată că mediul familial şi caracteristicile proprii anumitor elevi, cum ar fi sexul, joacă un rol important.

Rămân deschise întrebări referitoare la: modul în care se poate ameliora accesul la cărţi în instituţiile de învăţământ secundar, în biblioteci şi în librării; cum se poate încuraja participarea părinţilor la procesul de învăţare al copiilor lor; cum pot fi atraşi tinerii faţă de lectură (de exemplu, publicitate, televiziune, CD-ROM).

Printre exemplele de iniţiative naţionale, se regăsesc cele ale Germaniei, care a pus gratuit la dispoziţia elevilor cotidienele sale naţionale şi al căror conţinut a fost tratat sistematic de profesori; la fel de interesantă este experienţa Suediei, care a încurajat părinţii să petreacă o jumătate de oră pe zi ca să citească o carte împreună cu copiii lor cu vârste cuprinse între 10 şi 12 ani.

Ştiinţe

Ştiinţa dezvoltă capacităţile de analiză, de investigare şi de experimentare ale elevilor: care sunt indispensabile pentru progresul tehnologic. Raportul evidenţiază existenţa unor diferenţe semnificative între ţări în ceea ce priveşte cunoştinţele ştiinţifice şi importanţa unor factori precum motivaţia, sexul, practicile metodologice, statutul studiilor ştiinţifice şi locurile de muncă etc.

Încurajarea tuturor elevilor să fie suficient de interesaţi de ştiinţe şi promovarea învăţării prin metode mai eficiente, legate de experimente practice, sunt elementele asupra cărora raportul solicită o dezbatere.

Printre bunele practici, raportul subliniază iniţiativa „Schola ludus” a Republicii Slovace menită să promoveze predarea ştiinţelor prin intermediul unei expoziţii interactive care face turul ţării, precum şi iniţiativa europeană „Femeile şi ştiinţa” care ilustrează istoria ştiinţelor prin realizările femeilor.

Tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor (TIC)

Rolul TIC devine tot important în viaţa de zi cu zi, permiţându-ne să dezvoltăm noi modalităţi de a învăţa, de a trăi, de a munci, de a consuma şi de a ne distra.

În pofida disparităţilor existente în ceea ce priveşte rolul jucat de TIC în programele şcolare (în anumite ţări, TIC sunt considerate instrumente şi în altele, materii separate), majoritatea statelor intenţionează să sporească utilizarea TIC.

Rămân deschise întrebări privind modalitatea în care s-ar putea încuraja utilizarea TIC de către toată lumea, chiar şi în mediile cele mai dezavantajate şi cele mai vulnerabile ale populaţiei, şi formarea profesorilor de toate disciplinele pentru a dobândi competenţele necesare.

Islanda, unde toţi elevii din ciclul superior au propriul computer portabil, reprezintă un exemplu şi un obiectiv pe care toate statele europene ar trebui să îl atingă. La nivel european, iniţiativele eEurope şi eLearning sprijină utilizarea TIC.

Limbile străine

Cunoaşterea mai multor limbi comunitare a devenit o condiţie sine qua non pentru toţi cetăţenii UE care doresc să beneficieze de posibilităţile oferite de piaţa unică pe plan profesional şi personal.

Conform datelor disponibile, se pare că există o legătură între limba oficială a ţării şi aptitudinea tinerilor de a vorbi o altă limbă: ţările a căror limbă nu este dominantă (de pildă, Danemarca, Suedia şi altele) sunt mai motivate să înveţe o altă limbă faţă de ţările care utilizează o limbă dominantă (cum sunt, de exemplu, Franţa, Spania şi altele). Factorii sociali şi culturali joacă de asemenea un rol important.
Promovarea interesului tinerilor faţă de învăţarea limbilor străine, conceperea de metode pentru a spori încrederea elevilor în a interacţiona într-o altă limbă decât cea maternă rămân nişte obiective importante. În Belgia, Ministerul Educaţiei asigură o formare în 18 limbi, atât europene, cât şi neeuropene. La nivel european, Eticheta lingvistică europeană are obiectivul de a spori interesul pentru învăţarea limbilor străine prin scoaterea în evidenţă a proiectelor inovatoare.

Capacitatea de „a învăţa să înveţi”

Capacitatea de a învăţa pe tot parcursul vieţii înseamnă a garanta succesul în lumea muncii şi în societate. Pentru a învăţa eficient, este necesar să ştim cum să învăţăm şi să dispunem de un ansamblu de instrumente şi strategii pentru a realiza acest obiectiv.

Nu există încă date referitoare la întreaga Europă, deşi anumite state membre au elaborat deja metode al căror scop este de a înţelege reuşita sau eşecul în studiile şcolare. Provocarea constă în a reuşi să se garanteze că vor deveni priorităţi politice competenţele legate de învăţarea eficientă, astfel încât să se adapteze programele şcolare şi să se promoveze formarea continuă a profesorilor.

Educaţia civică

A pregăti tinerii să devină cetăţeni înseamnă şi să li se asigure o cultură civică bazată pe principiile democraţiei, egalităţii şi libertăţii, dar şi pe recunoaşterea drepturilor şi a îndatoririlor. Raportul a identificat, în special, dificultatea de a promova diversitatea socială şi culturală şi necesitatea de a sensibiliza profesorii cu privire la rolul care le revine în dezvoltarea elevului ca cetăţean.

În Grecia, liceenii aleşi se reunesc anual în parlament şi dezbat probleme de actualitate. În Italia, toate instituţiile de învăţământ au un statut care prevede drepturile şi obligaţiile elevului.

Rata de abandon şcolar

Frecvent, cei care abandonează sistemul şcolar nu au nici competenţe fundamentale, nici formare profesională, şi se vor confrunta cu dificultăţi în a găsi un loc de muncă. Rezistenţa puternică la a urma o strategie de învăţare pe tot parcursul vieţii expune această categorie de persoane la ameninţarea şomajului de lungă durată.

Raportul subliniază că existenţa unor diferenţe semnificative între ţări nu are legătură numai cu diferenţele dintre sistemele educative, ci şi cu disparităţile socioeconomice. În Germania, de pildă, un sistem de formare în alternanţă, în care elevul urmează un stagiu de practică în cadrul unei întreprinderi şi continuă totodată studiile de formare profesională, permite obţinerea unei calificări profesionale. Pe de altă parte, ratele eşecului şcolar pot fi legate de factori economici precum o rată a şomajului ridicată, disparităţi între economia urbană şi cea rurală etc.

Consiliul European de la Lisabona din martie 2000, a stabilit ca obiectiv reducerea la jumătate, înainte de 2010, a numărului de elevi cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani care au finalizat doar ciclul inferior de învăţământ secundar. În Ţările de Jos, abandonul şcolar este limitat printr-o cooperare între şcoli la nivel regional; în Germania, partenerii industriali oferă stagii.

Finalizarea studiilor în învăţământul secundar superior

Procentele de finalizare a studiilor în învăţământul secundar superior sunt indicatori importanţi ai bunei funcţionări a sistemelor educative. Raportul evidenţiază faptul că reuşita unui elev nu poate fi evaluată separat nici de restul carierei şcolare a tânărului, nici de conjunctura economică a ţării.

Principalele provocări sunt creşterea motivaţiei tinerilor şi a le permite să înţeleagă mai bine legătura dintre cunoştinţele teoretice şi activitatea practică, cât şi promovarea unui interes mai mare al elevilor faţă de învăţarea pe tot parcursul vieţii.

Rata de şcolarizare în învăţământul superior

Posibilităţile oferite de învăţământul superior devin din ce în ce mai importante. Cu toate acestea, este necesar să se prevadă evoluţia cererii în lumina dezvoltării unor noi tehnologii, a tendinţelor pieţei muncii etc.

Raportul indică diferenţele dintre sistemele şcolare, în special în ceea ce priveşte programele şcolare (anumite materii sunt predate la nivelul învăţământului secundar în anumite ţări şi la nivelul învăţământului superior în altele) şi existenţa sau nu a unei formări profesionale (în absenţa unei formări profesionale, tinerii îşi continuă studiile). O piaţă a muncii saturată îi determină deseori pe cei care au dificultăţi în a găsi un loc de muncă să se înscrie în învăţământul superior. O rată de şcolarizare ridicată va avea drept consecinţă o mână de muncă foarte calificată, ceea ce va îngreuna şi mai mult găsirea unui loc de muncă în anumite sectoare pentru cei care nu au o diplomă de studii superioare.

O rată ridicată de şcolarizare repartizată pe un interval amplu de vârste va avea deopotrivă un impact semnificativ asupra proporţiei de populaţie care nu este disponibilă pentru muncă la un moment dat. De asemenea, raportul observă că rata de şcolarizare în rândul fetelor este, în general, mai ridicată faţă de cea în rândul băieţilor.

Printre elementele care trebuie examinate, raportul menţionează: relaţia dintre raportul băieţi/fete în anumite discipline, reacţia la alegerea între studiile în învăţământul superior şi piaţa muncii, relaţia dintre ratele de şcolarizare ale grupelor de vârstă superioare şi productivitatea pieţei muncii etc.

Evaluarea şi coordonarea educaţiei şcolare

Evaluarea şi coordonarea permit şcolilor să se compare cu alte instituţii similare. Toate ţările sunt în căutarea celor mai bune metode pentru a indica performanţa şcolilor, şi aceasta, printr-o evaluare internă sau externă sau care combină cele două elemente.

În Austria, a fost creat un site web destinat şcolilor, care să le permită să obţină informaţii, idei, propuneri de proceduri pentru dezvoltarea programelor şcolare. Acest raport constituie, la rândul său, o contribuţie importantă la nivel european pentru îmbunătăţirea sistemelor de evaluare din Europa.

Participarea părinţilor

Participarea părinţilor la educaţia copiilor lor are consecinţe importante asupra îmbunătăţirii funcţionării şcolii şi asupra calităţii educaţiei copiilor. Raportul subliniază că părinţii pot participa voluntar, prin participarea directă la activităţile educative sau prin intermediul unor organisme consultative, al unor asociaţii de voluntariat şi al cluburilor extraşcolare.

Acest indicator ridică importante chestiuni de fond referitoare la rolul şi influenţa părinţilor, în ceea ce priveşte valoarea pe care aceştia o pot adăuga procesului şi circumstanţele în care contribuţiile lor sunt cele mai pertinente şi utile.

Dintre numeroase bune practici existente, trebuie semnalate în special cea a Germaniei, în care se organizează seminarii pentru părinţi, în scopul de a-i informa cu privire la noile dezvoltări în domeniul învăţării şi predării.

Educaţia şi formarea profesorilor

Rolul şi statutul profesorilor cunosc modificări fără precedent: necesitatea unei formări continue în utilizarea noilor instrumente (TIC) este însoţită de necesitatea de a face faţă la exigenţe şi aşteptări în continuă schimbare. Ţările europene au nevoie urgentă de o formare iniţială de calitate, bazată pe bune stagii profesionale şi pe perfecţionare profesională permanentă.

Raportul subliniază că, deşi sunt disponibile date referitoare la formarea iniţială a profesorilor (a se vedea reţeaua EURYDICE), în schimb, se dovedeşte a fi mai dificil să se obţină date cu privire la formarea profesională continuă. Acest indicator face distincţie, pe de o parte, între educaţia şi formarea generale şi specializate, destinate predării materiilor, şi, pe de altă parte, între formarea pedagogică şi practică, legată de meseria de profesor.

Deşi există diferenţe considerabile, raportul lansează dezbaterea cu privire la măsurile care trebuie luate pentru ca profesorii să îşi actualizeze cunoştinţele şi cu privire la modul de remunerare şi de reţinere a profesorilor deosebit de eficienţi.

Rata de frecventare a instituţiilor de învăţământ preprimare

Educaţia preşcolară aduce o contribuţie importantă la dezvoltarea emoţională şi intelectuală a copilului, facilitează trecerea de la învăţarea ludică la învăţarea formală şi contribuie la reuşita şcolară a copilului.
Educaţia preşcolară, care vizează copiii în vârstă de cel puţin trei ani, trebuie asigurată de un personal format în mod adecvat.

Numărul de elevi pe computer

Toată lumea trebuie să aibă posibilitatea de a învăţa să utilizeze un computer în mod eficient: şcoala trebuie să poată dispune de un număr adecvat de computere. Pe de altă parte, în măsura în care tehnologia cunoaşte schimbări rapide, uneori este preferabil să se dea şcolilor mai puţine computere, dar să se asigure o înlocuire a acestora din urmă pe măsură ce modelele se învechesc. În faţa necesităţii de a dota un număr mare de şcoli cu echipamente costisitoare, anumite sisteme educative recurg la parteneriate cu sectorul privat. Principala provocare rămâne de a asigura că investiţia instituţiilor şcolare şi a partenerilor în dotarea cu computere rămâne viabilă din punct de vedere economic.

Cheltuieli efectuate în materie de educaţie pe elev

Partea de resurse financiare totale consacrate educaţiei este o decizie-cheie pentru guvernele naţionale. Este vorba despre o investiţie ale cărei beneficii se vor simţi numai pe termen lung, cu repercusiuni semnificative în sectoarele-cheie, cum ar fi coeziunea socială, concurenţa internaţională şi creşterea economică durabilă.

Raportul subliniază modul în care diferenţa de prosperitate economică joacă un rol important. În Scoţia, parteneriatele public-privat permit colectivităţilor locale să finanţeze programele de reparare a şcolilor. Repartizarea eficientă a bugetului între diferitele niveluri locale şi regionale; facilitarea participării sectorului privat fără ca acest lucru să ameninţe integritatea sistemului şcolar, se numără printre provocările cărora sistemele şcolare vor trebui să le facă faţă în Europa.

Context

Cu ocazia conferinţei de la Praga din iunie 1998, miniştrii educaţiei din Uniunea Europeană (UE) şi din ţările candidate au propus înfiinţarea unui grup de lucru format din experţi naţionali; acest grup trebuia să identifice o serie de indicatori sau de repere care să faciliteze evaluarea sistemelor educaţionale la nivel naţional.

Experţii au prezentat raportul lor cu ocazia reuniunii miniştrilor educaţiei din statele membre ale Uniunii Europene şi din ţările candidate care a avut loc la Bucureşti în iunie 2000.

Pe baza unei propuneri a Comisiei şi a contribuţiilor statelor membre, Consiliul a adoptat la 12 februarie 2001 raportul privind viitoarele obiective concrete ale sistemelor de educaţie şi formare. Este vorba despre un prim document care schiţează o abordare globală şi coerentă a politicilor naţionale în domeniul educaţiei în jurul a trei obiective:

  • îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei sistemelor de educaţie şi formare profesională în Uniunea Europeană;
  • permiterea accesului tuturor la educaţie şi formare profesională pe tot parcursul vieţii;
  • deschiderea sistemelor de educaţie şi formare profesională asupra lumii.

În urma aprobării raportului privind viitoarele obiective concrete ale sistemelor de educaţie şi formare profesională, Comisia a pregătit un program de lucru care include în jur de 29 de indicatori pentru domeniul educaţiei şi formării profesionale în general.

ACTE CONEXE

Program de lucru detaliatprivind urmărirea obiectivelor sistemelor de educaţie şi formare profesională în Europa [Jurnalul Oficial C 142 din 14.6.2002].

Concluziile Consiliului din 14 februarie 2002 privind continuarea raportului privind viitoarele obiective concrete ale sistemelor de educaţie şi formare profesională în perspectiva unui raport comun al Consiliului şi al Comisiei care va fi prezentat Consiliului European în primăvara anului 2002 [Jurnalul Oficial C 58 din 5.3.2002].

RecomandareaParlamentului European şi a Consiliului din 12 februarie 2001 privind cooperarea europeană în evaluarea calitativă în educaţia şcolară [Jurnalul Oficial L 60 din 1.3.2001].

Recomandarea 98/561/CE a Consiliului din 24 septembrie 1998 privind cooperarea europeană pentru asigurarea calităţii în învăţământul superior [Jurnalul Oficial L 270 din 7.10.1998].

Ultima actualizare: 08.05.2006
Aviz juridic | Despre site | Căutare | Contact | Începutul paginii