RSS
Index alfabetic
Aceasta pagina este disponibila în 15 limbi
Limbi noi disponibile:  CS - HU - PL - RO

We are migrating the content of this website during the first semester of 2014 into the new EUR-Lex web-portal. We apologise if some content is out of date before the migration. We will publish all updates and corrections in the new version of the portal.

Do you have any questions? Contact us.


Eficienţa şi echitatea sistemelor europene de educaţie şi formare

Comisia prezintă statelor membre propuneri bazate pe experienţele naţionale şi activităţile de cercetare pentru o educaţie şi o formare de calitate fondate pe principiile eficienţei * şi echităţii *. Integrarea acestor principii la toate nivelurile sistemelor educaţionale şi de formare ar trebuie să garanteze accesul tuturor la educaţie şi formare, în special al persoanelor cel mai defavorizate. În paralel cu contribuţia adusă la obiectivele vizând competitivitatea şi coeziunea socială, integrarea acestor principii va permite, de asemenea, reducerea costurilor pe termen lung, care sunt o consecinţă a inegalităţilor în materie de educaţie şi formare, precum şi abordarea provocărilor interne şi externe ale UE.

ACT

Communication from the Commission to the Council and to the European Parliament of 8 September 2006 on Efficiency and equity in European education and training systems [COM(2006) 481 final – Not published in the Official Journal] (Comunicarea Comisiei către Consiliu şi Parlamentul European din 8 septembrie 2006, intitulată „Eficienţa şi echitatea sistemelor europene de educaţie şi formare” [COM(2006) 481 final – Nepublicată în Jurnalul Oficial]).

SINTEZĂ

Politicile educaţionale şi de formare ale statelor membre trebuie să integreze în mai mare măsură principiile eficienţei şi echităţii atunci când acestea întreprind reforme ale sistemelor lor educaţionale şi de formare. Experienţele anumitor state membre şi activităţile de cercetare pe care se bazează această comunicare demonstrează efectele benefice pe care politicile educaţionale şi de formare le pot avea în materie de echitate şi eficienţă.

Totuşi, numeroase sisteme educaţionale şi de formare reproduc şi chiar accentuează inegalităţile existente, persoanele cel mai vulnerabile fiind cele care au cele mai joase calificări (32 % în 2004). Parcursul acestora demonstrează că nu dispun de aceleaşi oportunităţi de educaţie şi formare ca persoanele care urmează programe complete de studii, inclusiv studii superioare.

În plus, inegalităţile în materie de educaţie şi formare generează costuri, de exemplu în ceea ce priveşte impozitul pe venit, cheltuielile de sănătate şi de asistenţă publică, infracţionalitatea sau delincvenţa (potrivit unor studii realizate în Statele Unite şi în Regatul Unit). Politicile educaţionale şi de formare bazate pe eficienţă şi echitate oferă, în schimb, posibilitatea de a maximiza beneficiile de termen lung, de a reduce costurile economice şi sociale şi de a aduce o valoare adăugată altor domenii politice, cum ar fi dezvoltarea durabilă şi coeziunea socială. Într-adevăr, astfel de iniţiative presupun anumite costuri, dar costurile inacţiunii şi ale incidenţei ridicate a abandonului şcolar sunt mai mari.

Asigurarea unei educaţii şi formări de calitate pentru toţi cetăţenii UE va permite, de asemenea, Uniunii să facă faţă provocărilor socioeconomice cu care se confruntă, şi anume globalizarea şi competitivitatea ţărilor nou industrializate, structura demografică a UE (îmbătrânirea populaţiei şi fluxurile migratorii), evoluţia rapidă a pieţei muncii şi revoluţia tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor (TIC).

Strategiile de învăţare pe tot parcursul vieţii

Eficienţa şi echitatea ar trebui integrate într-un mod prospectiv în strategiile de învăţare pe tot parcursul vieţii (DE) (EN) (FR) (strategiile naţionale de educaţie şi formare pe tot parcursul vieţii trebuiau să fie adoptate de statele membre până la sfârşitul anului 2006). Repercusiunile şi efectele investiţiilor în educaţie şi formare sunt de apreciat pe termen lung. În cadrul acestor strategii, ar trebui să se pună accentul pe:

  • planificarea pe termen lung la nivel local şi naţional cu ocazia stabilirii priorităţilor în materie de cheltuieli;
  • validarea învăţării în toate contextele, inclusiv în cadre non-formale şi informale, care permit dobândirea de cunoştinţe sau competenţe-cheie. Această validare va fi facilitată de cadrele naţionale şi europene ale calificărilor;
  • o cultură a evaluării care să permită stabilirea unor date solide rezultate din activităţile de cercetare, statistici sau mecanisme de evaluare a progreselor, sprijinind astfel eficienţa politicii;
  • politici transsectoriale. Reducerea inegalităţilor nu rezultă doar din politica educaţională, ci şi din asocierea acesteia cu alte politici referitoare la anumite domenii, cum ar fi ocuparea forţei de muncă, economia, incluziunea socială, tineretul, sănătatea etc.

Politici educaţionale şi de formare

Învăţământul preşcolar se dovedeşte a fi esenţial pentru etapele ulterioare ale învăţării, în special în ceea ce priveşte rezultatele şi socializarea. Acesta ajută la prevenirea abandonului şcolar, la îmbunătăţirea echităţii rezultatelor şi la creşterea nivelului general de competenţe, dar şi la reducerea costurilor în alte domenii (şomaj, infracţionalitate etc.).

De aceea, urmând exemplul anumitor state membre ca Belgia sau Italia, învăţământul preşcolar trebuie să fie însoţit de programe de intervenţie precoce pentru a sprijini persoanele cel mai defavorizate. În plus, pentru a consolida eficacitatea acestor programe, ele trebuie să fie însoţite şi de alte măsuri de intervenţie, cum ar fi învăţarea limbilor străine sau sprijinul pentru adaptarea socială.

Astfel de programe trebuie să fie adaptate perioadei preşcolare, ţinând seama de natura învăţământului oferit (învăţare, competenţe individuale şi sociale) şi de aspectele pedagogice (îmbunătăţirea ofertei de educatori, angajamentul parental etc.). Angajamentul parental poate fi şi el susţinut prin programe speciale de educaţie parentală şi de sensibilizare a persoanelor marginalizate.

Învăţământul primar şi secundar trebuie să fie orientat spre calitatea formării de bază pentru toţi. Cu alte cuvinte, învăţământul de bază şi competenţele-cheie trebuie să fie garantate în mod echitabil pentru toţi într-o societate bazată pe cunoaştere. Astfel, anumite proceduri, cum ar fi „tracking-ul” precoce, adică regruparea elevilor de 10-12 ani în programe diferenţiate în funcţie de aptitudini, ar trebuie să fie evitate, deoarece constituie o sursă de inechitate, în special pentru persoanele defavorizate şi comunităţile de imigranţi.

Au fost create sisteme centrale de responsabilizare pentru a completa autonomia sporită acordată instituţiilor şcolare în numeroase state membre. Această combinaţie între autonomia instituţională şi responsabilizare s-a dovedit a fi pozitivă în ceea ce priveşte eficacitatea. Totuşi, trebuie să se asigure că standardele şi criteriile de evaluare ţin seama de echitate şi de difuzarea rezultatelor.

Şi în acest caz, se asigură eficienţa şi echitatea dacă natura învăţământului şi metodele pedagogice sunt adaptate, în special prin politici de recrutare care să asigure un învăţământ de calitate. În plus, trebuie să se încurajeze colaborarea între profesori, părinţi şi serviciile de asistenţă socială, în special prin strategii actualizate de incluziune socială bazate pe o abordare pedagogică.

Învăţământul superior, care înglobează educaţia, cercetarea şi inovarea („triunghiul cunoaşterii”), este un sector-cheie în cadrul economiei şi al societăţii bazate pe cunoaştere. De aceea, acesta trebuie să fie competitiv şi să promoveze excelenţa, după cum a subliniat Comisia în comunicarea sa din 2006 privind modernizarea universităţilor. Comisia a propus atunci să se ajungă la alocarea a 2 % din produsul intern brut (PIB) pentru învăţământul superior în următorii zece ani.

Trei elemente sunt importante pentru un învăţământ superior modernizat: acesta trebuie să fie echitabil pentru toţi, viabil din punct de vedere financiar şi să deţină un rol mai eficient. Sistemele naţionale de învăţământ superior gratuit nu sunt însă neapărat cele mai echitabile, deoarece privilegiază persoanele provenite din medii socioeconomice favorizate sau care au urmat o formă de învăţământ superior. În plus, finanţarea acestora nu a crescut, spre deosebire de numărul de studenţi şi de aşteptările din partea învăţământului superior. Beneficiile de care se bucură studenţii nu sunt complet compensate de sistemele de impozitare progresivă, ceea ce duce la un efect de redistribuire inversă.

Prin urmare, este necesar să se pună accentul pe investiţiile în învăţământul superior, în special prin introducerea taxelor de înscriere. Acestea vor permite reechilibrarea într-un mod echitabil a costurilor suportate de indivizi şi de societate, precum şi a beneficiilor de care se bucură fiecare, aducând fonduri suplimentare universităţilor. S-ar îmbunătăţi astfel calitatea învăţământului, administrarea universităţilor şi motivaţia studenţilor.

Însă pentru a garanta accesul tuturor la învăţământul superior, introducerea taxelor de înscriere trebuie să fie compensată de un ajutor financiar acordat persoanelor cel mai defavorizate, deoarece acestea investesc, în general, mai puţin în viitorul lor, în măsura în care randamentele personale nu sunt garantate. Acest aspect este deosebit de important atunci când cuantumul taxelor de înscriere se bazează pe o estimare a indicilor privind randamentele viitoare. Astfel, pentru a remedia această situaţie, se pot prevedea burse de studiu, împrumuturi bancare şi împrumuturi rambursabile în funcţie de veniturile viitoare pentru a încuraja accesul la învăţământul superior.

În acelaşi timp, învăţământul superior trebuie să devină mai atractiv pentru elevii care provin din medii defavorizate, pentru cei care deţin calificările pentru a accede la învăţământul superior, dar şi pentru copiii mai tineri şi familiile lor, precum şi să modifice percepţiile culturale. Prin urmare, trebuie să se pună accentul pe oferirea de informaţii prin vizite şcolare, programe de tutoriat şi de orientare pe tot parcursul vieţii, politici globale de sensibilizare a persoanelor marginalizate şi de acces la învăţământul de nivel universitar (inclusiv „programe-pasarelă” şi locuri rezervate).

Trebuie să se îmbunătăţească relaţia între învăţământ şi mediul profesional. Învăţământul ar trebui să integreze o formare profesională pentru a face ca sistemele profesionale să devină mai atractive şi pentru a facilita tranziţia absolvenţilor de învăţământ superior care deţin calificări profesionale. Acest lucru este cu atât mai necesar cu cât nevoile pieţei muncii au evoluat, în special printr-o cerere sporită de lucrători mai calificaţi. În plus, trebuie să se ţină seama şi de alţi factori, cum ar fi îmbătrânirea populaţiei sau şomajul în rândul tinerilor; de exemplu, numărul europenilor cu vârsta de sau peste 65 de ani va creşte cu 65 % până în 2050, în timp ce populaţia activă (15-64 de ani) va scădea cu 20 %.

Astfel, o intervenţie precoce pentru a spori participarea în cadrul sistemului de învăţământ şi a creşte nivelul de studii nu este suficientă pentru a îmbunătăţi perspectivele de ocupare a forţei de muncă. Trebuie să se instituie filiere de studiu flexibile şi clare, începând cu învăţământul profesional care să ducă la aprofundarea ulterioară a învăţării şi la ocuparea forţei de muncă, după exemplul sistemelor de educaţie şi formare profesională (EFP) (DE) (EN) (FR). Acestea oferă participanţilor posibilitatea unor beneficii rezonabile în ceea ce priveşte veniturile.

Educaţia adulţilor contribuie, de asemenea, la adaptarea la o piaţă a muncii în schimbare şi la îmbunătăţirea perspectivelor de ocupare a forţei de muncă. Persoanele cu cele mai puţine calificări sunt însă cele care beneficiază cel mai puţin de pe urma învăţării şi formării în cadrul activităţii lor profesionale. Numai 10,8 % dintre adulţii europeni participă la o activitate formală, non-formală sau informală de învăţare pe tot parcursul vieţii, ceea ce este cu mult sub nivelul de referinţă stabilit de UE, şi anume o participare de 12,5 % până în 2010.

Aceste activităţi de formare aduc însă beneficii culturale şi sociale semnificative (motivaţia şi sentimentul de angajament social, reintegrarea în ciclul de învăţare). Totuşi, şi în acest caz, bilanţul capacităţii acestor programe de a lărgi perspectivele de încadrare în muncă ale adulţilor defavorizaţi s-a dovedit a fi, în general, mediocru. Acesta poate fi îmbunătăţit în două moduri:

  • pe durata învăţării, prin parteneriate între întreprinderi, sectorul public, partenerii sociali şi organizaţiile locale din sectorul asociativ, cu accent pe grupurile-ţintă şi nevoile acestora. Aceste parteneriate şi-au demonstrat succesul în prevenirea abandonului şcolar;
  • pe durata activităţii profesionale, prin cursuri de formare adaptate nevoilor de competenţe ale angajatorilor, sub forma parteneriatelor. Acestea corespund nevoilor de competenţe de pe piaţa muncii, dar sunt menite, de asemenea, să apropie oferta şi cererea şi să faciliteze alegerea formării şi a carierei. Acestea s-au dovedit eficace în lărgirea perspectivelor de încadrare în muncă ale persoanelor defavorizate. Statele membre oferă informaţii şi programe de formare, încurajând astfel şi investiţiile private şi diminuând costurile suportate de întreprinderi şi de lucrători. În paralel, angajatorii trebuie să investească în educaţie şi formare pentru a rămâne competitivi şi pentru a se achita de responsabilitatea lor socială, care constă în a deveni „organizaţii de învăţare”.

Acţiunea UE

Statele membre sunt responsabile pentru politicile lor educaţionale şi de formare, însă o acţiune la nivelul UE poate promova învăţarea reciprocă şi schimburile de bune practici între statele membre. De aceea, UE sprijină statele membre să integreze principiile eficienţei şi echităţii în sistemele lor educaţionale în contextul Strategiei de la Lisabona revizuite şi al programului de lucru „Educaţie şi formare profesională 2010”.

De asemenea, aceste principii vor fi integrate şi în activităţile vizând educaţia adulţilor, crearea unui Cadru european al calificărilor şi a unui Cadru european al statisticilor şi indicatorilor, precum şi în proiectele de cercetare care se înscriu în Al şaptelea program-cadru pentru cercetare şi dezvoltare al UE.

Programul de acţiune în domeniul educaţiei şi formării pe tot parcursul vieţii şi cooperarea transnaţională prin intermediul mobilităţii persoanelor vor favoriza, de asemenea, dobândirea de noi competenţe şi adaptarea la piaţa europeană a muncii, îmbunătăţind, în acelaşi timp, calitatea şi legăturile dintre instituţiile de învăţământ şi de formare din UE.

Context

Statele membre ale UE trebuie să dispună de sisteme educaţionale şi de formare de înaltă calitate pentru a face faţă provocărilor competitivităţii şi coeziunii sociale. Aceste obiective fac parte din parteneriatul de la Lisabona pentru creştere şi ocuparea forţei de muncă şi din Metoda deschisă de coordonare (DE) (EN) (FR) pentru protecţie socială şi incluziune socială. Cu ocazia Consiliului European de primăvară din 23-24 martie 2006, s-a reamintit nu doar importanţa, ci şi necesitatea accelerării ritmului reformelor.

Termeni-cheie ai actului
  • Eficienţa „se referă la relaţia, în cadrul unui proces, între aporturi şi rezultatele obţinute. Un sistem este eficient dacă aporturile produc un rezultat maxim. Eficienţa sistemelor educaţionale se măsoară, în general, pe baza rezultatelor testelor şi examinărilor, iar eficienţa în raport cu societatea, în ansamblul său, se măsoară prin indicii de randament personal şi social”.
  • Echitatea „desemnează în ce măsură persoanele pot beneficia de educaţie şi de formare, în ceea ce priveşte oportunităţile, accesul, tratamentul şi rezultatele. Un sistem este echitabil dacă rezultatele educaţiei şi formării nu depind de mediul socioeconomic şi de alţi factori care determină un handicap educaţional şi dacă tratamentul reflectă nevoile specifice de învăţare ale persoanelor”.

ACTE CONEXE

Consiliul Educaţie, Tineret şi Cultură din 13-14 noiembrie 2006 a adoptat concluziile sale cu privire la această comunicare a Comisiei. Reamintind rolul statelor membre şi avantajele unei cooperări la nivel european, Consiliul a subliniat necesitatea unei abordări transsectoriale pentru a asigura eficienţa şi echitatea educaţiei şi formării pe tot parcursul vieţii. Salutând comunicarea Comisiei, Consiliul a declarat calitatea ca fiind un element esenţial şi un obiectiv comun al tuturor formelor de educaţie şi formare. Aceasta se referă nu doar la competenţele dobândite prin educaţie şi activităţi pedagogice, ci şi la capacitatea sistemelor educaţionale şi de formare de a răspunde nevoilor individuale, sociale şi economice, precum şi la consolidarea echităţii şi creşterea bunăstării.
Statele membre au fost invitate să acorde o mai mare atenţie optimizării resurselor sistemelor educaţionale şi de formare, prin integrarea principiilor eficienţei şi echităţii, şi să stabilească obiective efective de reformă şi investiţi, cu accent pe învăţământul preşcolar, programele de intervenţie precoce orientate şi sistemele de învăţământ şi de formare care pot fi surse de echitate, pentru a garanta accesul tuturor la educaţie. De asemenea, Consiliul a subliniat importanţa unui personal calificat cu acces la activităţi de formare continuă. În plus, este necesară o finanţare adecvată pentru educaţie şi formare, fie publică, fie privată, precum şi pentru educaţia adulţilor şi educaţia şi formarea profesională continuă. De asemenea, mediul profesional trebuie să fie mai implicat în educaţie şi formare: întreprinderile trebuie să se implice în educaţia şi formarea în domeniile cercetării şi dezvoltării, iar angajatorii trebuie să se implice sub forma parteneriatelor active care să răspundă nevoilor de competenţe ale economiei. Pentru a garanta calitatea, echitatea şi eficienţa în întregul sistem educaţional şi de formare, trebuie să se încurajeze procedurile de evaluare şi de monitorizare, studiile şi oferirea unor informaţii transparente, permiţându-se astfel evaluarea rezultatelor reformelor, a adaptărilor şi a nevoilor care ar putea rezulta, precum şi elaborarea unor metode şi practici de învăţare şi de predare. În acest sens, Comisia şi statele membre sunt invitate să coopereze cu centrele de cercetare şi să ţină seama de aceste rezultate, în special în cadrul programelor comunitare şi îndeosebi în contextul obiectivelor programului Educaţie şi formare profesională 2010.

Ultima actualizare: 14.12.2006
Aviz juridic | Despre site | Căutare | Contact | Începutul paginii