RSS
Index alfabetic
Aceasta pagina este disponibila în 15 limbi
Limbi noi disponibile:  CS - HU - PL - RO

We are migrating the content of this website during the first semester of 2014 into the new EUR-Lex web-portal. We apologise if some content is out of date before the migration. We will publish all updates and corrections in the new version of the portal.

Do you have any questions? Contact us.


Parteneriatul UE-Africa

Introducere

Relaţiile dintre Uniunea Europeană (UE) şi Africa s-au derulat în mod tradiţional în baza a două grupuri regionale: ţările africane care fac parte din ţările ACP şi ţările africane situate în jurul Mării Mediterane. Cu toate acestea, la începutul noului mileniu, UE a lansat un nou dialog cu Africa pentru construirea unui parteneriat cu întreg continentul, care să consolideze măsurile existente. Primul summit dintre UE şi Africa a avut loc la Cairo, în aprilie 2000.

Plan de acţiune

Pe durata acestui summit, s-a adoptat un plan de acţiune care pune accentul pe şase mari domenii generale:

  • chestiunile economice (în special cooperarea şi integrarea economică regională în Africa);
  • integrarea Africii în economia mondială;
  • aprofundarea legăturilor dintre comerţ şi dezvoltarea la nivel internaţional, în aşa fel încât liberalizarea economică să contribuie la combaterea sărăciei, este unul dintre obiectivele parteneriatului;
  • respectarea şi protecţia drepturilor omului, a principiilor şi a instituţiilor democratice, a statului de drept, precum şi buna gestionare a afacerilor publice;
  • consolidarea păcii, prevenirea, gestionarea şi soluţionarea conflictelor din Africa;
  • acţiunile în domeniul dezvoltării pentru combaterea sărăciei (în sectoarele educaţiei, sănătăţii şi siguranţei alimentare, de pildă).

Totuşi, aceste domenii fiind foarte vaste, iniţial s-au ales opt domenii de acţiune mai specifice:

  • prevenirea şi soluţionarea conflictelor (inclusiv a problemei minelor terestre antipersonal);
  • cooperarea şi integrarea regională, integrarea Africii în economia mondială şi în comerţ;
  • mediul, inclusiv lupta împotriva secetei şi a deşertificării;
  • HIV/SIDA şi bolile transmisibile;
  • siguranţa alimentară;
  • drepturile omului şi democraţia;
  • restituirea obiectelor culturale furate sau exportate în mod ilegal;
  • datoria externă a Africii (iniţiativa în favoarea ţărilor sărace puternic îndatorate (ŢSPÎ) afectează în special ţările africane).

Cele două părţi se reunesc periodic la diferite niveluri pentru a asigura monitorizarea planului de acţiune. Principalele trei mecanisme sunt: summiturile şefilor de stat şi de guvern, reuniunile între miniştri care au loc între summituri, precum şi reuniunile grupurilor biregionale.

Prima reuniune ministerială

Prima reuniune ministerială dintre reprezentanţii Africii şi UE a avut loc la 11 octombrie 2001 la Bruxelles. De la summitul de la Cairo, s-au realizat progrese, în special în domeniile integrării regionale, al HIV/SIDA, al siguranţei alimentare, al drepturilor omului, al democraţiei şi al bunei guvernanţe.

Noi teme înscrise pe ordinea de zi

De la adoptarea planului de acţiune, au fost adăugate alte teme importante pe ordinea de zi, cum ar fi: crearea Uniunii Africane (UA), Noul parteneriat pentru dezvoltarea Africii (NPDA), situaţia în regiunea Marilor Lacuri şi combaterea terorismului.

UA şi NPDA sunt două iniţiative importante lansate de ţările africane în 2001 şi care sunt pe deplin susţinute de UE. UA a fost creată de ţările africane în 2001 pentru a înlocui Organizaţia Unităţii Africane. Această organizaţie politică asigură un cadru pentru şi consolidează cooperarea şi integrarea regională politică şi economică între statele africane şi va crea importante instituţii în acest scop. NPDA a fost elaborat de ţările africane şi reprezintă un angajament al şefilor ţărilor africane de a acţiona în vederea eradicării sărăciei şi promovării creşterii şi dezvoltării durabile, participând totodată în mod activ la viaţa politică şi economică mondială.

Conflictele din regiunea Marilor Lacuri au stârnit îngrijorări considerabile în rândul celor două părţi. UE contribuie la prevenirea şi la soluţionarea acestor conflicte în această regiune în mai multe moduri, de pildă, prin acordarea de ajutor în cadrul cooperării pentru dezvoltare (în special Fondul european de dezvoltare), precum şi prin ajutoare provenite din resursele Politicii externe şi de securitate comună (PESC). Ca exemplu, UE sprijină dialogul intercongolez şi participă la iniţiative care urmăresc reintegrarea copiilor-soldaţi în societate.

În urma atentatelor de la 11 septembrie 2001 din Statele Unite, la finalul reuniunii ministeriale a fost publicată o declaraţie privind lupta împotriva terorismului, pentru a exprima intenţia statelor africane şi a UE de a colabora în vederea eliminării acestui flagel.

Evoluţia dialogului

Dialogul UE-Africa a făcut obiectul unei comunicări a Comisiei în iulie 2003. Aceasta explorează diferitele moduri de relansare a dialogului şi propune, în special, stabilirea de legături instituţionale mai solide pentru combaterea problemelor politice şi de dezvoltare cu care se confruntă continentul african.

Astfel, şefii de stat şi de guvern africani s-au reunit la Maputo, Mozambic, între 4 şi 12 iulie 2003, pentru prima reuniune a UA de la crearea sa la Durban, în iulie 2002. Comisia Europeană a fost reprezentată la acest eveniment pentru a exprima sprijinul UE faţă de UA şi pentru a dezbate situaţia dialogului UE-Africa. S-au înregistrat deja numeroase progrese în domeniul drepturilor omului şi al democraţiei, datorită elaborării unor valori comune în acest sens şi datorită aplicării de sancţiuni în cazul nerespectării acestor valori.

În urma acestei reuniuni, Consiliul UE a aprobat, în decembrie 2003, o decizie privind finanţarea, din Fondul european de dezvoltare (FED), a unui Instrument financiar pentru pace în Africa. Acest instrument vine ca răspuns la o cerere de la summitul UA. Această iniţiativă, menită să sprijine instituţiile africane şi măsurile luate pentru menţinerea păcii, va necesita, în special, o cooperare între UA, organizaţiile regionale africane, UE şi Organizaţia Naţiunilor Unite.

În ultimii ani, dialogul dintre UE şi UA s-a consolidat şi a produs numeroase rezultate. În 2005, UE s-a angajat să crească asistenţa oficială pentru dezvoltare cu 20 de miliarde EUR pe an până în 2010, jumătate din aceasta urmând a fi destinată Africii. În plus, s-a adoptat o nouă strategie pentru Africa în octombrie 2005, menită să sprijine eforturile depuse de acest continent pentru atingerea Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului (ODM) ale Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Această strategie propune un parteneriat strategic pentru securitate şi dezvoltare între UE şi Africa. În vederea asigurării dezvoltării durabile, această strategie se structurează pe elemente-cheie cum ar fi pacea şi securitatea, guvernanţa raţională şi eficientă, comerţul, interconectivitatea, coeziunea socială şi viabilitatea ecologică. Au fost lansate noi iniţiative, în special una în materie de guvernanţă şi un parteneriat euro-african în domeniul infrastructurii, care a fost început în iulie 2006.

În cadrul iniţiativei în materie de guvernanţă, UE se va baza, în special, pe reformele în continuarea mecanismului african de evaluare colegială (MAEC), un instrument unic de evaluare şi de învăţare inter pares a bunei guvernanţe democratice de către şi pentru africani. În cele din urmă, în contextul Parteneriatului pentru infrastructură, UE va susţine programele care încurajează interconectivitatea la nivel continental pentru promovarea schimbului comercial, a integrării, a stabilităţii şi a dezvoltării regionale.

Ultima actualizare: 18.07.2007
Aviz juridic | Despre site | Căutare | Contact | Începutul paginii