RSS
Index alfabetic
Aceasta pagina este disponibila în 15 limbi
Limbi noi disponibile:  CS - HU - PL - RO

We are migrating the content of this website during the first semester of 2014 into the new EUR-Lex web-portal. We apologise if some content is out of date before the migration. We will publish all updates and corrections in the new version of the portal.

Do you have any questions? Contact us.


Integrarea pieţelor creditului ipotecar (carte albă)

Integrarea pieţelor europene ale creditului ipotecar reprezintă o miză esenţială pentru economia şi pentru piaţa internă a Uniunii Europene. Eliminarea obstacolelor de natură juridică şi economică deschide calea consolidării eficacităţii şi a competitivităţii pieţei creditului ipotecar. Comisia îşi propune să răspundă la aceste provocări pentru a îmbunătăţi funcţionarea sectorului la nivel european.

ACT

Carte albă privind integrarea pieţelor creditului ipotecar din Uniunea Europeană [COM(2007) 807 final - Nepublicată în Jurnalul Oficial].

SINTEZĂ

Integrarea pieţelor creditului european este esenţială pentru economia Uniunii Europene (UE) şi pentru buna funcţionare a pieţei interne. Comisia identifică provocările la care s-ar putea oferi un răspuns corespunzător pentru a elimina obstacolele care împiedică integrarea pieţei.

Obiective

Examinarea aprofundată a barierelor pieţei integrate a permis definirea a patru obiective în vederea consolidării concurenţei şi a eficacităţii pieţelor, şi anume:

  • facilitarea ofertei şi finanţării transfrontaliere de credite ipotecare. Obstacolele (de cadru juridic, de infrastructură etc.) trebuie eliminate. Această eliminare ar trebui să permită dezvoltarea unei game largi de instrumente de finanţare ipotecară, garantând totodată protecţia consumatorilor şi stabilitatea pieţei;
  • extinderea gamei de produse. Pentru a răspunde necesităţilor consumatorilor, eliminarea barierelor din calea distribuţiei şi a vânzării ar trebui să încurajeze diversificarea produselor ipotecare, în special în beneficiul produselor noi şi inovative;
  • creşterea încrederii consumatorilor. Consumatorii trebuie să poată fi în măsură să facă o alegere informată, pe baza unor informaţii clare şi comparabile. Creditorii trebuie să evalueze mai riguros capacitatea financiară a debitorilor. În plus, acestora din urmă trebuie să li se furnizeze totodată o consiliere adecvată;
  • facilitarea mobilităţii clienţilor. Libertatea consumatorilor de a-şi schimba creditorul necesită transparenţa costurilor şi a caracteristicilor produsului.

Atingerea obiectivelor

În materie de reglementare, o nouă examinare va evalua oportunitatea legiferării, în special în ceea ce priveşte costurile şi beneficiile conform principiului unei mai bune legiferări. Cu toate acestea, Comisia a identificat trei domenii cheie care trebuie tratate, şi anume:

  • rambursarea anticipată. În acest domeniu sensibil, examinarea diferitelor opţiuni va determina posibilitatea evoluţiei către un regim european pentru rambursare;
  • calitatea şi comparabilitatea informaţiilor. Informaţiile trebuie să fie într-o formă structurată, complete, concrete şi simple. În această perspectivă, fişa europeană de informaţii standardizate (European Standardised Information Sheet – ESIS) va fi finalizată şi testată în rândul consumatorilor în scopul asigurării unei aplicări uniforme în UE. Extinderea ratelor anuale ale dobânzii aferente creditului ipotecar (Annual Percentage Rates of Charge – APRC), prevăzute în propunerea de directivă privind creditele de consum, la creditele ipotecare ar putea fi de, asemenea, studiată;
  • atitudinea responsabilă a creditorilor şi a debitorilor. Creditorii trebuie să fie responsabilizaţi suplimentar şi să aibă acces la registre de date privind creditele din toate celelalte state membre pentru a evalua în mod suficient solvabilitatea debitorilor. Consilierea obiectivă şi adaptată la consumator este, de asemenea, esenţială. De altfel, se vor lua în considerare norme în materie pentru garantarea unei alegeri fundamentate a consumatorilor.

Crearea unui grup de experţi în istoricul creditelor, susţinerea educaţiei financiare şi posibila extindere a legislaţiei privind obligaţiile contractuale la contractele ipotecare (propunerea Regulamentului Roma I) constituie cadrul de aplicare pentru tratarea chestiunilor abordate în aceste domenii.

În ceea ce priveşte evaluarea, cadastrul şi procedurile de prescriere, statele membre trebuie să îmbunătăţească eficienţa procedurilor lor legate de vânzările forţate şi de cadastru. Comisia intenţionează, de asemenea, să publice tablouri de bord periodice cu privire la costurile şi durata procedurilor de înregistrare funciară şi de prescriere.

În ceea ce priveşte lupta împotriva infracţiunilor, Comisia va asigura respectarea normelor comunitare în materie de:

  • norme naţionale privind circulaţia datelor şi prestarea de servicii în materie de credit;
  • interdicţii practicate de anumite state membre privind includerea creditelor ipotecare din alte state membre în coşurile de titluri cu garanţii.

În materie de finanţare a creditului ipotecar, rapoartele experţilor şi criza creditelor ipotecare subprime de pe piaţa americană trebuie luate în considerare în analiza următoarelor chestiuni:

  • gestionarea riscului de neconcordanţă a fluxurilor de lichidităţi;
  • eliminarea riscurilor de credit din bilanţuri de către creditori;
  • expunerea băncilor la operaţiuni de securitizare;
  • măsuri de transparenţă pentru investitorii finali.

În conformitate cu Cartea verde privind serviciile financiare cu amănuntul pe piaţa unică, Comisia desfăşoară totodată alte evaluări, în special privind rolul instituţiilor non-bancare pe pieţele creditului ipotecar, comercializarea produselor de mobilizare a capitalului (equity release), practicile neloiale (cum ar fi vânzările legate) şi limitările ratei dobânzii.

Context

Prezenta carte albă continuă comunicarea Comisiei intitulată „O piaţă unică pentru Europa secolului XXI” în contextul crizei creditelor ipotecare subprime de pe piaţa americană.

ACTE CONEXE

Green Paper - Mortgage Credit in the EU [COM(2005) 327 final - not published in the Official Journal] (Carte verde a Comisiei din 19 iulie 2005 - Creditul ipotecar în Uniunea europeană [COM(2005) 327 final - Nepublicată în Jurnalul Oficial]).
Ţinând cont de diferenţele dintre pieţele creditului ipotecar ale statelor membre, Comisia expune numeroase propuneri în favoarea unei pieţe europene a creditului ipotecar.

Ultima actualizare: 31.01.2008
Aviz juridic | Despre site | Căutare | Contact | Începutul paginii