RSS
Index alfabetic
Aceasta pagina este disponibila în 23 limbi
Limbi noi disponibile:  BG - CS - ET - GA - LV - LT - HU - MT - PL - RO - SK - SL

We are migrating the content of this website during the first semester of 2014 into the new EUR-Lex web-portal. We apologise if some content is out of date before the migration. We will publish all updates and corrections in the new version of the portal.

Do you have any questions? Contact us.


Aplicarea articolelor 101 şi 102 din TFUE (fostele articole 81 şi 82 din Tratatul CE)

Noul regim pentru aplicarea procedurilor antitrust, care a fost introdus prin Regulamentul (CE) nr. 1/2003, este conceput pentru a asigura aplicarea mai eficientă a normelor europene în domeniul concurenţei (UE), în interesul consumatorilor şi al întreprinderilor, şi ,în acelaşi timp, pentru a reduce povara administrativă pentru întreprinderile care fac afaceri în Europa. Prin aplicarea descentralizată a normelor de concurenţă şi prin întărirea controlului a posteriori, acest regulament va uşura volumul de muncă administrativă al Comisiei, permiţându-i astfel să-şi concentreze resursele pe punerea în aplicare a regulilor privind cele mai grave încălcări din domeniul concurenţei. Acesta va spori, de asemenea, rolul jucat de către autorităţile de concurenţă şi instanţele naţionale în punerea în aplicare a legislaţiei UE în domeniul concurenţei, garantând, în acelaşi timp, aplicarea sa efectivă şi uniformă.

ACT

Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurenţă prevăzute la articolele 81 şi 82 din tratat [ A se vedea actul/actele de modificare].

SINTEZĂ

Acest regulament, adoptat de către Consiliu la 16 decembrie 2002, privind punerea în aplicare a normelor de concurenţă prevăzute la articolele 101 şi 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) [fostele articole 81 şi 82 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene (Tratatul CE)], înlocuieşte Regulamentul (CEE) nr. 17/62 (DA) (DE) (EL) (EN) (ES) (FR) (IT) (NL) (PT) (FI) (SV) din 1 mai 2004.

Regulamentul nr. 17/62 a stabilit un sistem de monitorizare centralizat conform căruia, pentru a putea beneficia de o exceptare, acordurile de natură a restrânge şi a afecta comerţul între ţările UE trebuie să fie notificate Comisiei. Puterea exclusivă a Comisiei de a autoriza acorduri care restrâng concurenţa, dar care îndeplinesc condiţiile prevăzute la articolul 81 alineatul (3) din Tratatul CE, a condus la un număr mare de acorduri notificate de către întreprinderi, fapt care a subminat eforturile de a promova aplicarea riguroasă şi descentralizată a normelor UE în domeniul concurenţei.

În vederea simplificării formalităţilor administrative pentru întreprinderi şi pentru a permite Comisiei să ia măsuri mai eficiente împotriva încălcărilor grave ale normelor de concurenţă, Comisia a lansat, odată cu publicarea Cărţii albe din 1999 (DE) (EN) (ES) (FR), un lung proces de reformă care a dus la publicarea prezentului regulament.

Această reformă introduce trecerea de la un sistem de autorizare centralizată de către Comisie, pe baza notificării prealabile, la un sistem juridic de exceptări, care fiind bazat pe aplicarea descentralizată a normelor de concurenţă UE şi pe o consolidare acontrolului a posteriori uşurează volumul de muncă al Comisiei şi creşte rolul autorităţilor de concurenţă şi al instanţelor naţionale în punerea în aplicare a legislaţiei UE în domeniul concurenţei, garantând, în acelaşi timp, aplicarea sa eficace şi uniformă.

Domeniul de aplicare

Prezentul regulament stabileşte normele de aplicare a dispoziţiilor din TFUE referitoare la acordurile, deciziile asociaţiilor de întreprinderi şi practicile concertate care pot restricţiona concurenţa (articolul 101 TFUE), precum şi abuzurile de poziţie dominantă (articolul 102 TFUE).

Cooperarea dintre Comisie şi autorităţile de concurenţă şi instanţele ţărilor UE

Efectul direct al sistemului de exceptări stabilit prin prezentul regulament este de a spori responsabilitatea întreprinderilor, deoarece, dat fiind faptul că acestea nu mai sunt supuse obligaţiei de notificare prealabilă, acestea vor trebui să asigure, cu bună-credinţă, că acordurile nu afectează libera concurenţă şi nu încalcă normele UE în acest domeniu. Cu toate acestea, pentru a evita orice abuz, autorităţile de concurenţă în Europa – inclusiv Comisia – şi instanţele naţionale, îşi vor asuma o mai mare responsabilitate pentru a se asigura că normele UE privind concurenţa sunt respectate şi îşi vor coordona activităţile. În acest scop, sunt necesare eforturi pentru a încuraja un schimb de informaţii între diferitele instituţii.

Pentru a facilita schimbul de informaţii între autorităţile de concurenţă în Europa, regulamentul prevede crearea unei Reţele europene în domeniul concurenţei, care este formată din autorităţile de concurenţă naţionale şi Comisie. În cadrul acestei reţele poate avea loc schimbul de informaţii, inclusiv informaţii confidenţiale, lucru care ar putea ajuta la sancţionarea încălcărilor normelor de concurenţă. Comisia trebuie să transmită o copie a celor mai importante documente şi, la cererea autorităţilor de concurenţă, să furnizeze eventualele documente necesare pentru evaluarea cauzei aflate în derulare la autorităţile de concurenţă. La rândul lor, autorităţile de concurenţă naţionale sunt responsabile de informarea Comisiei, cel mai târziu cu treizeci de zile înainte de adoptare, cu privire la orice decizie de interdicţie sau de impunere privind aplicarea articolelor 101 şi 102 din TFUE şi orice decizie prin care se retrage beneficiul unui regulament de exceptare pe categorii.

Pentru a evita orice suprapunere şi pentru a asigura o aplicare uniformă şi coerentă a dreptului european al concurenţei, regulamentul menţine regula conform căreia autorităţile de concurenţă din statele membre sunt private automat de competenţa lor atunci când Comisia iniţiază propriile proceduri. Cu toate acestea, aceasta din urmă se angajează să consulte autoritatea naţională în cauză înainte de iniţierea procedurii. În plus, atunci când o autoritate de concurenţă a unui stat membru sau Comisia primeşte o plângere împotriva unui acord, a unei decizii a unei asociaţii sau a unei practici concertate de care s-a ocupat deja o altă autoritate de concurenţă, ea poate să o respingă.

La rândul său, Comisia, înainte de a lua o decizie de a impune încetarea unei încălcări, de a stabili ca obligatorii angajamentele oferite de către întreprinderi, de a declara articolul 101 alineatul (1) din TFUE ca inaplicabil sau de a aplica amenzi şi penalităţi cu titlu cominatoriu, va consulta Comitetul consultativ privind înţelegerile şi poziţiile dominante la una dintre reuniunile sale sau prin procedură scrisă. Acest comitet, alcătuit din reprezentanţi ai autorităţilor de concurenţă naţionale, serveşte ca forum pentru dezbaterea cauzelor de care se ocupă diferite autorităţi de concurenţă din Europa.

În cele din urmă, în ceea ce priveşte cooperarea care trebuie să existe între Comisie şi instanţele naţionale, regulamentul prevede că instanţele statelor membre pot solicita Comisiei să le transmită informaţiile pe care le deţine sau avizul său în probleme referitoare la aplicarea normelor comunitare de concurenţă. În plus, ţările UE se angajează să transmită Comisiei o copie a oricărei hotărâri scrise a instanţelor naţionale cu privire la aplicarea articolului 101 sau articolului 102 din TFUE. Acest regulament dispune ca, de asemenea, Comisia şi autorităţile de concurenţă naţionale să prezinte observaţii scrise sau orale instanţelor naţionale privind aspecte referitoare la aplicarea articolelor 101 sau 102 din TFUE.

Competenţele Comisiei Europene

Pentru a se asigura că se aplică normele de concurenţă privind acordurile, deciziile asociaţiilor de întreprinderi şi practicile restrictive (articolul 101), precum şi abuzurile de poziţie dominantă (articolul 102), care sunt susceptibile de a fi anticoncurenţiale, Comisia dispune de anumite competenţe: de a lua decizii, de a efectua investigaţii şi de a impune sancţiuni. Aceasta îşi exercită aceste competenţe atunci când, în urma unei plângeri sau din oficiu, consideră că într-un anumit caz a existat o încălcare a articolului 101 sau a 102 din TFUE.

În temeiul prezentului regulament, Comisia este în măsură să ia următoarele decizii:

  • o decizie de constatare şi de încetare a unei încălcări: în cazul în care Comisia constată o încălcare a articolului 101 sau 102 din TFUE, poate solicita printr-o decizie întreprinderilor şi asociaţiilor de întreprinderi în cauză să înceteze respectiva încălcare sau poate constata încetarea unei încălcări;
  • o decizie prin care dispune măsuri provizorii: în caz de urgenţă justificată, Comisia, acţionând din oficiu, poate, printr-o decizie, pe baza constatării prima facie a încălcării, să dispună măsuri provizorii;
  • o decizie prin care se stabileşte caracterul obligatoriu al angajamentelor: atunci când Comisia intenţionează să adopte o decizie care impune încetarea încălcării, iar întreprinderile propun angajamente pentru a răspunde preocupărilor exprimate de Comisie, aceasta poate, pentru o durată determinată, să stabilească respectivele angajamente ca fiind obligatorii pentru întreprinderi. Aceasta poate să redeschidă procedura în cazul în care intervine o schimbare privind faptele cazului, întreprinderile în cauză acţionează contrar angajamentelor luate sau decizia este fundamentată pe informaţii incomplete, inexacte sau care induc în eroare;
  • o decizie de constatare a inaplicabilităţii articolele 101 şi 102 din TFUE: atunci când interesul public comunitar o impune, Comisia poate să constate că articolul 101 din tratat nu este aplicabil unui acord, unei decizii a unei asociaţii de întreprinderi sau unei practici concertate, fie pentru că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la articolul 101 alineatul (1) din tratat, fie pentru că sunt îndeplinite condiţiile pentru o derogare prevăzute la articolul 101 alineatul (3) din tratat. În mod similar, Comisia poate să facă o astfel de constatare cu privire la cazurile de poziţii dominante, astfel cum sunt menţionate la articolul 102.

În scopul de a asigura un drept de apărare corespunzător, Comisia, înainte de a lua o decizie, acordă posibilitatea, întreprinderii sau asociaţiei de întreprinderi în cauză, să-şi prezinte observaţiile cu privire la obiecţiunile formulate de Comisie. Părţile în cauză au, de asemenea, dreptul de acces la dosarul Comisiei, cu condiţia ca acest lucru să nu conducă la divulgarea secretelor de afaceri. Cu toate acestea, în scopul de a proteja secretul profesional, orice informaţii colectate se folosesc doar pentru scopul pentru care au fost obţinute. Comisia şi autorităţile de concurenţă naţionale au, de asemenea, obligaţia de a nu divulga informaţiile obţinute sau comunicate reciproc.

Comisia are următoarele competenţe de investigaţie:

  • efectuarea de investigaţii sectoriale: atunci când evoluţia schimburilor dintre statele membre, rigiditatea preţurilor sau alte împrejurări sugerează posibilitatea restrângerii sau a denaturării concurenţei în cadrul pieţei comune, Comisia poate iniţia o investigaţie privind un anumit sector al economiei sau un anumit tip de acord în diferite sectoare;
  • solicitarea de informaţii: pentru a-şi îndeplini îndatoririle atribuite prin prezentul regulament, Comisia poate, printr-o simplă cerere sau printr-o decizie, să solicite întreprinderilor sau asociaţiilor de întreprinderi să-i furnizeze toate informaţiile necesare; orice persoană fizică sau juridică aflată în posesia unor informaţii ce pot fi utile este obligată să le furnizeze atunci când îi sunt solicitate; la cererea Comisiei, guvernele şi autorităţile de concurenţă ale statelor membre furnizează Comisiei toate informaţiile necesare pentru îndeplinirea îndatoririlor care i-au fost atribuite;
  • luarea de declaraţii: Comisia poate să intervieveze orice persoană fizică sau juridică care consimte să fie intervievată;
  • efectuarea de inspecţii: Comisia poate să desfăşoare toate inspecţiile necesare la întreprinderi şi asociaţiile de întreprinderi, iar acestea din urmă sunt obligate să se supună unor astfel de inspecţii; în acest scop, reprezentanţii săi oficiali sunt împuterniciţi:
    1. să intre în orice incinte, terenuri şi mijloace de transport ale întreprinderilor şi asociaţiilor de întreprinderi;
    2. să intre în orice alte incinte, terenuri şi mijloace de transport ale întreprinderilor şi asociaţiilor de întreprinderi, inclusiv în locuinţele directorilor, ale managerilor sau ale altor membri ai personalului, în cazul în care există o suspiciune întemeiată cu privire la existenţa în acel loc a unor registre sau a altor documente legate de activitatea lor şi care fac obiectul inspecţiei;
    3. să examineze registrele şi alte documente privind activitatea de afaceri;
    4. să ia copii sau extrase din astfel de registre şi documente;
    5. să sigileze orice incinte destinate activităţii şi orice registre şi documente pe perioada inspecţiei;
    6. să ceară informaţii oricărui reprezentant sau membru al personalului întreprinderii sau asociaţiei de întreprinderi şi să înregistreze răspunsurile acestora.

Reprezentanţii oficiali autorizaţi de Comisie să desfăşoare o inspecţie îşi exercită competenţele prin prezentarea unei autorizaţii scrise care indică obiectul şi scopul inspecţiei, precum şi posibilele sancţiuni. În timp util, înainte de inspecţie, Comisia înştiinţează în privinţa inspecţiei autoritatea de concurenţă a statului membru în cauză. Autoritatea de concurenţă a unui stat membru poate desfăşura pe propriul teritoriu orice inspecţie sau investigaţie în temeiul legislaţiei naţionale în numele şi pentru autoritatea de concurenţă a unui alt stat membru sau la cererea Comisiei, pentru a stabili dacă a avut loc o încălcare a articolului 101 sau a articolului 102 din TFUE.

Comisia poate aplica următoarele sancţiuni întreprinderilor şi asociaţiilor de întreprinderi:

  • Amenzi:Comisia poate aplica întreprinderilor sau asociaţiilor de întreprinderi amenzi care nu depăşesc 1 % din cifra de afaceri totală din exerciţiul financiar precedent, atunci când, în mod intenţionat sau din neglijenţă:
    1. acestea furnizează informaţii inexacte sau care induc în eroare, ca răspuns la o solicitare, sau nu furnizează informaţiile în termenul stabilit;
    2. acestea prezintă registrele şi celelalte documente solicitate privind afacerile în formă incompletă în timpul inspecţiei sau refuză să se supună inspecţiilor dispuse;
    3. acestea refuză să răspundă la o întrebare în timpul unei inspecţii sau dau un răspuns inexact, incomplet sau care induce în eroare;
    4. sigiliile aplicate de către reprezentanţii oficiali autorizaţi de către Comisie, au fost rupte.

De asemenea, Comisia poate aplica întreprinderilor şi asociaţiilor de întreprinderi amenzi care nu depăşesc 10 % din cifra de afaceri totală a exerciţiului financiar precedent, pentru fiecare dintre întreprinderile implicate în încălcare, atunci când acestea încalcă dispoziţiile articolului 101 sau 102 din TFUE, contravin unei decizii prin care se dispun măsuri provizorii sau nu respectă un angajament devenit obligatoriu printr-o decizie a Comisiei.

La stabilirea valorii amenzii, Comisia ia în considerare atât gravitatea, cât şi durata încălcării. Atunci când se aplică o amendă unei asociaţii de întreprinderi şi asociaţia nu este solvabilă, Comisia poate solicita plata de la fiecare dintre întreprinderile care erau membre ale asociaţiei la momentul încălcării. Responsabilitatea financiară a fiecărei întreprinderi nu poate depăşi 10 % din cifra sa de afaceri totală din exerciţiul financiar precedent. Deciziile de aplicare a unei amenzi nu sunt de natură penală.

  • Penalităţi cu titlu cominatoriu: Comisia poate aplica, de asemenea, întreprinderilor sau asociaţiilor de întreprinderi, penalităţi cu titlu cominatoriu care nu depăşesc 5 % din cifra de afaceri zilnică medie din exerciţiul financiar precedent pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la data stabilită în decizie, pentru a le obliga:
  1. să înceteze o încălcare;
  2. să respecte o decizie care dispune măsuri provizorii;
  3. să respecte un angajament devenit obligatoriu;
  4. să furnizeze informaţii complete şi exacte pe care Comisia le-a solicitat;
  5. să se supună inspecţiei dispuse de Comisie.

Atunci când întreprinderile şi-au îndeplinit obligaţia pentru executarea căreia au fost aplicate penalităţile cu titlu cominatoriu, Comisia poate fixa suma definitivă a penalităţilor cu titlu cominatoriu la o valoare mai mică.

Competenţele Comisiei în materia aplicării de amenzi sau penalităţi cu titlu cominatoriu este limitată la o perioadă de trei sau cinci ani, în funcţie de încălcarea comisă. Termenul de prescripţie curge din ziua în care se comite încălcarea. Orice act al Comisiei sau al autorităţii de concurenţă a unui stat membru în scopul investigării unei încălcări întrerupe cursul termenului de prescripţie. Termenul de prescripţie se suspendă pe durata în care decizia Comisiei face obiectul unor acţiuni pendinte la Curtea de Justiţie. Prin contrast, termenul de prescripţie pentru executarea sancţiunilor este de cinci ani.

Deciziile Comisiei fac obiectul controlului Curţii de Justiţie şi aceasta se poate pronunţa împotriva deciziilor prin care Comisia stabileşte o amendă sau o penalitate cu titlu cominatoriu.

Regulamentele de exceptare pe categorii

Diverse regulamente, în domeniile definite de acestea, împuternicesc Comisia să acorde regulamente care declară articolul 101 alineatul (1) din TFUE ca fiind inaplicabil anumitor categorii de acorduri, decizii ale asociaţiilor de întreprinderi şi practici concertate (Regulamentul de exceptare pe categorii). Aceste regulamente includ:

  • Regulamentul (CEE) nr. 19/65 privind aplicarea articolului 81 alineatul (3) din tratat anumitor categorii de acorduri şi practici concertate;
  • Regulamentul (CEE) nr. 2821/71 privind aplicarea articolului 81 alineatul (3) din tratat unor categorii de acorduri, decizii şi practici concertate;
  • Regulamentul (CE) nr. 487/2009 al Consiliului din 25 mai 2009 privind aplicarea articolului 81 alineatul (3) din tratat anumitor categorii de acorduri şi practici concertate în sectorul transporturilor aeriene;
  • Regulamentul (CEE) nr. 1534/91 privind aplicarea articolului 85 alineatul (3) din tratat anumitor categorii de acorduri, decizii şi practici concertate în sectorul asigurărilor;
  • Regulamentul (CE) nr. 246/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind aplicarea articolului 81 alineatul (3) din tratat anumitor categorii de acorduri, decizii şi practici concertate stabilite între companiile maritime de linie (consorţii).

În cazul în care aceste acorduri, decizii sau practici concertate exceptate pe categorii au totuşi efecte negative care sunt incompatibile cu articolul 101 alineatul (3) din TFUE, Comisia şi autorităţile de concurenţă naţionale pot, acţionând din oficiu sau pe baza unei plângeri, să retragă beneficiul unui astfel de regulament de exceptare, în anumite cazuri.

Modificare a anumitor dispoziţii

Acest regulament modifică următoarele regulamente:

  • Regulamentul (CEE) nr. 1017/68 privind aplicarea regulilor de concurenţă transporturilor feroviare, rutiere şi pe căile navigabile interioare;
  • Regulamentul (CEE) nr. 2988/74 privind termenele de prescripţie a acţiunilor şi a aplicării sancţiunilor privind transporturile şi concurenţa;
  • Regulamentul (CEE) nr. 4056/86 de stabilire a regulilor detaliate de aplicare a dispoziţiilor articolelor 85 şi 86 din tratat transportului maritim;
  • Regulamentul (CEE) nr. 3975/87 de stabilire a procedurii de aplicare a regulilor de concurenţă întreprinderilor din sectorul transporturilor aeriene;
  • Regulamentele (CEE) nr. 19/65, (CEE) nr. 2821/71 şi (CEE) nr. 1534/91 privind aplicarea articolului 85 alineatul (3) din tratat anumitor categorii de acorduri, decizii şi practici concertate;
  • Regulamentul (CEE) nr. 17/62 (DA) (DE) (EL) (EN) (ES) (FR) (IT) (NL) (PT) (FI) (SV) de punere în aplicare a articolelor 81 şi 82 din tratat;

Acest regulament abrogă următoarele regulamente:

  • Regulation (EEC) No 141/62 exempting transport from the application of Council Regulation No 17 [Regulamentul (CEE) nr. 141/62 de exceptare a sectorului transportului de la aplicarea Regulamentului Consiliului nr. 17].

REFERINŢE

ActIntrare în vigoareTermen limită pentru transpunerea în statele membreJurnalul Oficial
Regulamentul (CE) nr. 1/2003

24.1.2003

-

JO L 1 din 4.1.2003

Act(e) de modificareIntrare în vigoareTermen limită pentru transpunerea în statele membreJurnalul Oficial
Regulamentul (CE) nr. 411/2004

9.3.2004

-

JO L 68 din 6.3.2004

Regulamentul (CE) nr. 1419/2006

18.10.2006

-

JO L 269 din 28.9.2006

Modificările şi corecturile succesive aduse Regulamentului (CE) nr. 1/2003 au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.

ACTE CONEXE

Regulamentul (CE) nr. 773/2004 din 7 aprilie 2004 privind desfăşurarea procedurilor puse în aplicare de către Comisie în temeiul articolelor 81 şi 82 din Tratatul CE (Text cu relevanţă pentru SEE) [Jurnalul Oficial L 123 din 27.4.2004].
Prezentul regulament stabileşte normele detaliate pentru o serie de aspecte importante ale procedurii iniţiate de către Comisie, cum ar fi audierile, plângerile şi accesul la dosar. Acesta înlocuieşte Regulamentul (CE) nr. 2842/98 din 22 decembrie 1998 privind audierea părţilor în anumite proceduri în conformitate cu articolele 85 şi 86 din Tratatul CE (devenite articolele 101 şi 102 TFUE).
A se vedea versiunea consolidată .

Ultima actualizare: 14.03.2011
Aviz juridic | Despre site | Căutare | Contact | Începutul paginii