RSS
Index alfabetic
Aceasta pagina este disponibila în 15 limbi
Limbi noi disponibile:  CS - HU - PL - RO

We are migrating the content of this website during the first semester of 2014 into the new EUR-Lex web-portal. We apologise if some content is out of date before the migration. We will publish all updates and corrections in the new version of the portal.

Do you have any questions? Contact us.


Orientări privind acordurile de cooperare orizontală

Comisia a revizuit normele de concurenţă ale Uniunii Europene (UE) privind acordurile de cooperare orizontală. Aceste orientări au scopul de a ajuta companiile să determine, de la caz la caz, dacă acordurile lor de cooperare sunt compatibile cu normele revizuite de concurenţă oferindu-le acestora un cadru de evaluare în conformitate cu articolul 10 alineatul 1 şi cu articolul 101 alineatul 3 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

ACT

Orientări privind aplicabilitatea articolului 101 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene acordurilor de cooperare orizontală [Jurnalul Oficial C 11 din 14.1.2011].

SINTEZĂ

Cooperarea este „natură orizontală” în cazul în care între concurenţii actuali sau potenţiali intervine un acord sau o practică concertată. Aceste orientări acoperă şi acordurile de cooperare orizontală între întreprinderi care nu sunt concurente, de exemplu, între două societăţi active în cadrul pieţelor pentru acelaşi produs, dar cu pieţe diferite din punct de vedere geografic, fără a fi concurenţi potenţiali. Deseori, cooperarea orizontală poate duce la avantaje economice substanţiale în care aceasta reprezintă un mijloc de partajare a riscurilor, de reducere a costurilor, de creştere a investiţiilor, de unire a know-how-ului, de sporire a calităţii şi diversităţii produsului şi de lansare mai rapidă a inovaţiei. Pe de altă parte, cooperarea orizontală poate duce la probleme de concurenţă în cazul în care produce efecte negative pe piaţă în ceea ce priveşte preţurile, rezultatele, inovaţia sau diversitatea şi calitatea produselor. Aceste orientări oferă un cadru analitic pentru tipurile cele mai frecvente de acorduri de cooperare orizontală în vederea determinării compatibilităţii acestora cu articolul 101 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE).

Aceste orientări se aplică exclusiv celor mai comune tipuri de cooperare: acordurile de cercetare şi dezvoltare (C&D), acordurile de producţie, acordurile de achiziţie, acordurile de comercializare, acordurile de standardizare şi schimburile de informaţii. Acordurile încheiate între întreprinderile situate la niveluri diferite ale lanţului de producţie sau de distribuţie (acorduri verticale) fac în principiu obiectul Regulamentului de exceptare pe categorii privind restricţiile verticale şi al Orientărilor privind restricţiile verticale. Cu toate acestea, în măsura în care acordurile verticale sunt încheiate între concurenţi, acestea trebuie evaluate conform principiilor aplicabile acordurilor orizontale. În situaţia în care acordurile orizontale duc la o concentrare, se aplică Regulamentul privind concentrările economice.

Orientările stabilesc criteriile de evaluare a aplicării normelor de concurenţă în conformitate cu articolul 101 din TFUE. Articolul 101 alineatul 1 din TFUE se utilizează pentru a evalua dacă un acord care poate afecta comerţul între statele membre ale Uniunii Europene (UE) are un obiect anticoncurenţial sau efecte restrictive reale sau potenţiale asupra concurenţei. În cazul în care un acord restricţionează concurenţa, articolul 101 alineatul 3 din TFUE determină dacă avantajele în favoarea concurenţei depăşesc efectele restrictive asupra concurenţei.

Criterii de evaluare în conformitate cu articolul 101 alineatul 1 din TFUE

Articolul 101 alineatul 1 din TFUE interzice acordurile care au drept obiect sau efect restricţionarea concurenţei. În sensul prezentelor orientări, „restricţionarea concurenţei” include împiedicarea şi denaturarea acesteia. În cazul în care un acord are drept obiect restricţionarea concurenţei, cu alte cuvinte, prin însăşi natura sa are potenţialul de a restricţiona concurenţa în sensul articolului 101 alineatul 1 din TFUE, atunci nu este necesară examinarea efectelor reale sau potenţiale ale acordului. Cu toate acestea, dacă un acord de cooperare orizontală nu restricţionează concurenţa prin obiectul său, trebuie analizate efectele reale şi potenţiale pentru a determina dacă există efecte restrictive semnificative asupra concurenţei. Pentru a exista efecte restrictive asupra concurenţei în sensul articolului 101 alineatul 1 din TFUE, acordul trebuie să aibă, sau să poată avea un impact advers apreciabil asupra cel puţin unuia dintre parametrii de concurenţă de pe piaţă, cum ar fi preţul, rezultatele, calitatea şi diversitatea produselor sau inovaţia. O astfel de evaluare a efectelor restrictive trebuie realizată în contextul juridic şi economic real în care ar avea loc concurenţa în absenţa acordului.

Natura unui acord se referă la factori cum ar fi domeniul şi obiectivul cooperării, relaţia de concurenţă între părţi şi măsura în care acestea îşi combină activităţile. Aceşti factori determină ce fel de preocupări potenţiale privind concurenţa pot apărea. Acordurile de cooperare orizontală pot limita concurenţa în mai multe moduri. De exemplu, acordurile de producţie pot da naştere la o limitare directă a concurenţei în care părţile reduc producţia. Principala preocupare privind concurenţa referitoare la acordurile de comercializare este reprezentată de stabilirea preţului.

Puterea de piaţă reprezintă abilitatea de a menţine preţurile în mod profitabil deasupra nivelurilor de concurenţă pentru o perioadă de timp sau de a menţine producţia profitabilă în ceea ce priveşte cantităţile de produse, calitatea şi diversitatea produselor sau de a menţine inovaţia sub nivelurile de concurenţă pentru o perioadă de timp. Puterea de piaţă poate apărea uneori datorită concurenţei reduse între părţi.

Punctul de plecare al analizei puterii de piaţă este poziţia părţilor pe pieţele afectate de cooperare. Pentru a realiza această analiză, piaţa sau pieţele relevante trebuie să fie definite folosind Nota Comisiei privind definiţia pieţelor relevante şi cota de piaţă cumulată a părţilor. În cazul în care cota de piaţă cumulată este scăzută, este puţin probabil ca această cooperare orizontală să producă efecte restrictive. Având în vedere diversitatea acordurilor de cooperare şi efectele diferite pe care acestea le pot provoca în diferite situaţii de piaţă, este imposibilă indicarea unui prag general al cotei de piaţă peste care se poate presupune că puterea de piaţă ar fi suficientă pentru a provoca efecte restrictive.

În funcţie de poziţia pe piaţă a părţilor şi de gradul de concentrare al pieţei, trebuie luaţi în considerare şi alţi factori, cum ar fi stabilitatea în timp a cotelor de piaţă, barierele la intrare, probabilitatea unor noi intrări pe piaţă şi puterea compensatorie a cumpărătorilor/furnizorilor.

Criterii de evaluare în conformitate cu articolul 101 alineatul 3 din TFUE

Dacă, într-un caz particular, s-a demonstrat că un acord restrânge concurenţa în sensul articolului 101 paragraful 1, atunci se poate invoca, în apărare, articolul 101 paragraful 3. Regulamentul (CE) nr. 1/2003 pune sarcina probei în seama întreprinderilor care invocă avantajul acestei prevederi. Există patru condiţii cumulative care trebuie îndeplinite în vederea exceptării acordurilor de cooperare:

  • acordul restrictiv trebuie să ducă la avantaje economice cum ar fi îmbunătăţirea producţiei sau a distribuţiei de produse sau promovarea progresului tehnic sau economic, adică să conducă la creşterea eficienţei;
  • restricţiile trebuie să fie indispensabile atingerii obiectivelor de creştere a eficienţei;
  • consumatorii trebuie să primească o parte echitabilă din creşterea eficienţei atinse prin restricţii indispensabile;
  • acordul nu trebuie să ofere părţilor posibilitatea de a elimina concurenţa pentru o parte semnificativă a produselor în cauză.

În cazul în care sunt îndeplinite aceste criterii, creşterile de eficienţă generate de un acord pot fi considerate drept mecanism de compensare a restricţiilor concurenţei generate de acesta.

Schimbul de informaţii

Orientările prevăd principiile generale privind evaluarea concurenţială a schimbului de informaţii, inclusiv evaluarea în conformitate cu articolul 101 alineatul 1 şi articolul 101 alineatul 3 din TFUE, care se aplică tuturor tipurilor de acorduri de cooperare orizontală care includ schimbul de informaţii. Schimbul de informaţii îmbracă diverse forme, cum ar fi partajarea directă de informaţii între competitori, partajarea indirectă de informaţii prin intermediul unei agenţii sau părţi terţe comune sau prin intermediul furnizorilor sau comercianţilor societăţilor. Schimbul de informaţii poate fi în avantajul societăţilor, de exemplu, atunci când ajută societăţile să facă economii de costuri prin reducerea stocurilor, precum şi în mod direct pentru consumatori, de exemplu, prin reducerea costurilor lor de cercetare a pieţei şi îmbunătăţirea alegerii. Cu toate acestea, în anumite situaţii poate duce şi la restricţionarea concurenţei atunci când permite întreprinderilor să fie la curent cu strategiile de piaţă ale concurenţilor lor. Comunicarea informaţiilor în rândul concurenţilor poate constitui un acord, o practică concertată sau o decizie cu scopul stabilirii preţurilor sau cantităţilor. Astfel de tipuri de schimburi de informaţii vor fi în mod normal luate în considerare şi amendate drept înţelegeri de tip cartel. În afara domeniului înţelegerilor de tip cartel, se consideră că schimbul de informaţii restricţionează concurenţa prin obiect numai în situaţia în care se realizează între concurenţi un schimb de informaţii individualizate privind preţurile sau cantităţile viitoare avute în vedere. Schimburile de informaţii de toate celelalte tipuri, inclusiv cele privind preţurile actuale, nu vor fi tratate drept restricţii prin obiect şi vor fi evaluate în funcţie de efectele lor restrictive asupra concurenţei.

Tipuri de acorduri de cooperare

Orientările definesc şi caracteristicile anumitor tipuri de acorduri de cooperare şi aplică cadrul de evaluare, în conformitate cu articolul 101 alineatul 1 şi articolul 101 alineatul 3 din TFUE descrise mai sus, la fiecare dintre următoarele tipuri de acorduri:

  • acorduri de cercetare şi dezvoltare;
  • acorduri de producţie;
  • acorduri de achiziţie;
  • acorduri de comercializare;
  • acorduri de standardizare.
Ultima actualizare: 12.05.2011
Aviz juridic | Despre site | Căutare | Contact | Începutul paginii