RSS
Index alfabetic
Aceasta pagina este disponibila în 15 limbi
Limbi noi disponibile:  CS - HU - PL - RO

We are migrating the content of this website during the first semester of 2014 into the new EUR-Lex web-portal. We apologise if some content is out of date before the migration. We will publish all updates and corrections in the new version of the portal.

Do you have any questions? Contact us.


Programul MEDIA Mundus de cooperare în domeniul audiovizualului cu profesionişti din ţări terţe 2011-2013.

MEDIA Mundus este un program european care vizează promovarea cooperării în domeniul audiovizual între profesioniştii europeni şi omologii lor din ţări terţe. El contribuie la realizarea obiectivelor de la Lisabona şi joacă un rol crucial în promovarea diversităţii şi pluralismului cultural.

ACT

Decizia nr. 1041/2009/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 octombrie 2009 de instituire a unui program de cooperare în domeniul audiovizualului cu profesionişti din ţări terţe (MEDIA Mundus).

SINTEZĂ

Această decizie vizează stabilirea programului MEDIA Mundus pentru finanţarea proiectelor de cooperare internaţională cu profesionişti din ţări terţe în domeniul audiovizual, în perioada 2011-2013.

Sfera de aplicare

Programul este destinat profesioniştilor din întreaga lume, însă coordonatorul unui proiect trebuie să aibă domiciliul într-unul din:

  • statele membre;
  • statele AELS membre ale SEE;
  • statele care îşi manifestă dorinţa de a participa la program şi care varsă o contribuţie calculată pe aceeaşi bază ca şi contribuţia lor la programul MEDIA 2007.

Care sunt condiţiile de participare la program?

Proiectele propuse trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

  • să fie realizate în comun de către profesionişti europeni şi profesionişti din ţări terţe;
  • să reunească cel puţin trei parteneri în vederea creării unei reţele internaţionale;
  • să fie coordonate de un profesionist european şi să cuprindă cel puţin un partener dintr-o ţară terţă.

Care sunt obiectivele programului?

Programul vizează creşterea diversităţii şi competitivităţii industriei europene a audiovizualului, precum şi promovarea rolului Europei în domeniul cultural.

Schimbul de informaţii, formarea şi cunoaşterea pieţei

În cadrul programului, profesioniştii europeni şi cei ai ţărilor terţe se întâlnesc pentru a-şi îmbunătăţi înţelegerea cu privire la pieţele lor audiovizuale respective, în special în ceea ce priveşte condiţiile de exploatare, cadrele juridice ale sistemelor de finanţare şi posibilităţile de cooperare.

Este vorba despre realizarea de programe de formare profesională axate pe:

  • condiţiile de producţie, coproducţie, distribuţie, exploatare şi difuzare a operelor audiovizuale la scară internaţională;
  • integrarea noilor tehnologii în ansamblul lanţului de valoare (producţie, postproducţie, distribuţie, marketing şi arhivare).

Competitivitate şi distribuţie

Aplicarea programului trebuie să faciliteze căutarea de parteneri străini pentru operele audiovizuale europene, favorizând totodată organizarea pieţelor de coproducţie.

Pe lângă aceasta, programul trebuie să promoveze vânzările internaţionale de opere audiovizuale.

Circulaţie

La acest nivel, programul trebuie să permită:

  • îmbunătăţirea condiţiilor de programare şi exploatare a operelor audiovizuale în sălile de cinema din ţările europene şi terţe;
  • îmbunătăţirea condiţiilor de difuzare şi de distribuţie a operelor audiovizuale ale ţărilor terţe prin canalele de distribuţie europene, precum şi a operelor europene prin canalele de distribuţie internaţionale;
  • organizarea de evenimente şi iniţiative destinate în special publicului tânăr.

Care este bugetul programului?

Bugetul alocat pentru executarea programului în perioada 2011-2013 este de 15 milioane de euro (din care 13,5 milioane sunt consacrate susţinerii proiectelor).

Context

Sub impulsul efectelor revoluţiei digitale asupra condiţiilor de producţie şi difuzare a operelor, sectorul audiovizual a evoluat considerabil în decursul ultimilor 20 de ani. Mai mult, la nivel internaţional, rolul său în ceea ce priveşte protecţia diversităţii culturale tinde să crească. În acest context, consultarea publică referitoare la MEDIA Mundus a evidenţiat o dorinţă a profesioniştilor europeni şi a omologilor lor din ţări terţe de a colabora în scopul unei mai bune promovări a difuzării operelor audiovizuale, precum şi a culturii cinematografice.

REFERINŢE

ActData intrării în vigoareAmânarea transpunerii în legislaţia statelor membreJurnalul Oficial
Decizia nr. 1041/2009/CE

24.11.2009

-

JO L 288 din 4.11.2009

ACT(E) CONEX(E)

Decizia 2010/478/UE a Consiliului din 26 iulie 2010 privind încheierea unui acord între Comunitatea Europeană şi Confederaţia Elveţiană în domeniul audiovizualului, de stabilire a clauzelor şi condiţiilor de participare a Confederaţiei Elveţiene la programul comunitar MEDIA 2007, precum şi a unui act final [JO L 234 din 4.9.2010].

Ultima actualizare: 29.11.2010
Aviz juridic | Despre site | Căutare | Contact | Începutul paginii