Cale de navigare

Cum se iau deciziile la nivel european

Procedura standard de luare a deciziilor la nivelul UE este cunoscută sub numele de procedură legislativă ordinară (denumită anterior codecizie). Aceasta înseamnă că Parlamentul European (instituţia care îi reprezintă pe cetăţenii europeni şi ai cărei membri sunt aleşi prin vot direct) trebuie să aprobe legislaţia UE împreună cu Consiliul (instituţia reprezentând guvernele celor 28 de state membre).

Elaborarea legislaţiei UE

Înainte de a propune noi iniţiative legislative, Comisia evaluează potenţialele consecinţe economice, sociale şi ecologice pe care le-ar putea avea acestea. Prin urmare, Comisia realizează evaluări de impact care prezintă avantajele şi inconvenientele diferitelor opţiuni politice.

De asemenea, Comisia consultă părţile interesate cum ar fi organizaţiile neguvernamentale, autorităţile locale, reprezentanţii industriei şi ai societăţii civile. Grupurile de experţi sunt invitate să formuleze avize cu privire la aspectele tehnice relevante. În acest fel, Comisia se asigură că propunerile legislative răspund nevoilor celor vizaţi şi evită procedurile birocratice inutile.

Cetăţenii, întreprinderile şi organizaţiile pot participa la procedura de consultare prin intermediul site-ului Consultări publice.

Parlamentele naţionale îşi pot exprima în mod oficial rezervele în cazul în care consideră că o problemă poate fi soluţionată mai bine la nivel naţional decât la nivelul UE.

Revizuire şi adoptare

Parlamentul European şi Consiliul revizuiesc propunerile înaintate de către Comisie şi propun amendamente. Dacă cele două instituţii nu cad de acord cu privire la amendamente, are loc o a doua lectură.

În cadrul acesteia, Parlamentul şi Consiliul pot propune din nou amendamente. Parlamentul are puterea de a bloca propunerea legislativă dacă nu ajunge la un acord cu Consiliul.

Dacă amendamentele sunt acceptate de către ambele instituţii, proiectul legislativ poate fi adoptat. În caz contrar, se reuneşte un comitet de conciliere Englishfrançais care încearcă să găsească o soluţie. Atât Consiliul, cât şi Parlamentul pot bloca propunerea legislativă în cea de-a doua lectură.

Sesiunile Parlamentului European şi o parte din sesiunile Consiliului pot fi urmărite on-line.

Cum este adoptată legislaţia

CONTACT

Pentru informaţii generale

Sunaţi la
00 800 6 7 8 9 10 11 Detalii despre serviciile oferite

Trimiteţi-ne întrebările dvs. prin e-mail

Datele de contact ale instituţiilor, relaţii cu presa, vizite

Ajutaţi-ne să îmbunătăţim portalul

Aţi găsit informaţiile pe care le căutaţi?

DaNu

Ce informaţii aţi căutat?

Sugestiile dumneavoastră: