Agenţiile UE

Agenţia pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA)

Agenţia pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA) a fost înfiinţată la Viena prin Regulamentul (CE) nr. 168/2007 al Consiliului din 15 februarie 2007 (JO L 53/2 22.2.2007).

Respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sunt valori comune, împărtăşite de către toate statele membre ale UE. În conformitate cu articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană: “Uniunea respectă drepturile fundamentale, garantate de Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, semnată la Roma în 4 noiembrie 1950, şi rezultate din tradiţiile constituţionale comune ale statelor membre, ca principii generale ale dreptului comunitar”.

Agenţia are ca obiectiv să furnizeze instituţiilor şi autorităţilor competente ale Comunităţii Europene şi statelor sale membre asistenţă şi expertiză în materie de drepturi fundamentale atunci când acestea pun în aplicare dreptul comunitar, precum şi să le sprijine în luarea de măsuri şi să formuleze direcţii de acţiune corespunzătoare.

Agenţia are următoarele sarcini principale:

  1. să colecteze, să analizeze şi să difuzeze informaţii obiective, fiabile şi comparabile cu privire la situaţia drepturilor fundamentale în UE;
  2. să îmbunătăţească comparabilitatea şi fiabilitatea datelor prin noi metode şi standarde;
  3. să realizeze şi/sau să promoveze cercetările şi studiile în domeniul drepturilor fundamentale;
  4. să formuleze şi să publice concluzii şi avize pe teme specifice, din propria iniţiativă sau la cererea Parlamentului European, a Consiliului sau a Comisiei;
  5. să promoveze dialogul cu societatea civilă astfel încât să sensibilizeze opinia publică cu privire la drepturile fundamentale.

Cu toate acestea, Agenţia NU are autoritatea de a examina plângerile individuale sau de a lua decizii cu caracter de reglementare.

Ariile tematice ale Agenţiei au fost stabilite printr-un program cadru multianual pe o perioadă de cinci ani (Decizia (2008/203/CE), adoptat de către Consiliu după consultarea cu Parlamentul European. Lupta împotriva rasismului, a xenofobiei şi a intoleranţei asociate rămân printre principalele domenii prioritare ale FRA.

Agenţia lucrează în strânsă colaborare cu alte instituţii şi organisme, care funcţionează atât la nivel naţional, cât şi internaţional, şi dezvoltă o cooperare fructuoasă cu Consiliul Europei şi cu societatea civilă, de exemplu prin crearea unei Platforme a drepturilor fundamentale.

Agenţia este formată din următoarele organe:

  1. un director responsabil de administrarea activităţilor cotidiene ale Agenţiei, de numirea membrilor personalului şi de pregătirea şi punerea în aplicare a planului de lucru anual;
  2. un consiliu de administraţie însărcinat cu supravegherea funcţionării eficace şi eficiente a Agenţiei, cu întocmirea proiectului de buget şi a programelor de lucru şi cu monitorizarea punerii în aplicare a acestora;
  3. un comitet executiv care este responsabil de asistarea consiliului de administraţie;
  4. un comitet ştiinţific responsabil de garantarea calităţii ştiinţifice a lucrărilor Agenţiei.

Aria de activitate a FRA cuprinde Uniunea Europeană şi cele 27 de state membre. În plus, ţările candidate pot participa la lucrările Agenţiei în calitate de observatori (Turcia, Croaţia, FYROM - Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei), în urma unei decizii a Consiliului de asociere în cauză, prin care se stabileşte natura, amploarea şi modalitatea de participare a acestora la lucrările FRA. Consiliul poate, de asemenea, să invite ţări care au încheiat un Acord de stabilizare şi de asociere cu UE pentru a participa la lucrările FRA.

Agenţia pentru Drepturi Fundamentale s-a constituit pe bazele fostului Observator European al Fenomenelor Rasiste şi Xenofobe (EUMC), înfiinţat prin Regulamentul (CE) nr. 1035/97 al Consiliului din 2 iunie 1997 (JO L 151, 10.6.1997).

EUMC a funcţionat în perioada 1997 - februarie 2007 şi a pus la dispoziţia Comunităţii Europene şi a statelor sale membre informaţii şi date obiective, fiabile şi comparabile referitoare la rasism, xenofobie şi antisemitism în UE. Obiectivul Observatorului era acela de a ajuta UE şi statele sale membre să ia măsuri sau să definească direcţii de acţiuni împotriva rasismului şi a xenofobiei. EUMC a analizat amploarea şi evoluţia rasismului şi a xenofobiei şi a analizat cauzele, consecinţele şi efectele acestora. Observatorul a realizat aceste activităţi în principal prin Reţeaua europeană de informare în privinţa rasismului şi a xenofobiei (RAXEN), care colecta informaţii pertinente la nivel naţional. EUMC a elaborat strategii de combatere a rasismului şi a xenofobiei, punând totodată în valoare şi difuzând exemple de bune practici în soluţionarea acestor probleme esenţiale.

Data înfiinţării: 2007

Morten Kjærum
Director

Ajutaţi-ne să îmbunătăţim portalul

Aţi găsit informaţiile pe care le căutaţi?

DaNu

Ce informaţii aţi căutat?

Sugestiile dumneavoastră:

Nu aţi găsit ce vă interesa? Încercaţi Indexul de la A la ZAĂÂBCDEFGHIÎJKLMNOPRSŞTŢUVXYZ