Componenţă
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este formată din câte un judecător pentru fiecare stat membru.
Curtea beneficiază de sprijinul a 8 „avocaţi generali” care au sarcina de a-şi prezenta punctele de vedere cu privire la cazurile aduse în faţa Curţii. Pledoariile lor trebuie să fie imparţiale şi susţinute public.
Fiecare judecător şi avocat general este numit pentru un mandat de 6 ani, care poate fi reînnoit. Guvernele trebuie să cadă de acord asupra persoanelor nominalizate.
Pentru a ajuta Curtea de Justiţie să facă faţă numărului mare de cazuri care îi sunt înaintate spre soluţionare şi pentru a le oferi cetăţenilor o mai bună protecţie juridică, s-a înfiinţat Tribunalul (de Primă Instanţă), care se ocupă de acţiunile intentate de persoane fizice, întreprinderi şi anumite organizaţii, precum şi de cazurile care au legătură cu legislaţia în domeniul concurenţei.
Tribunalul UE al Funcţiei Publice se pronunţă în litigiile apărute între Uniunea Europeană şi funcţionarii săi.
Exemple de cazuri
Curtea pronunţă hotărâri privind cazurile sesizate. Cele cinci tipuri de cazuri întâlnite frecvent sunt:
- acţiuni pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare – când instanţele naţionale îi cer Curţii de Justiţie să interpreteze un act legislativ european
- acţiuni intentate pentru neîndeplinirea obligaţiilor – când guvernele nu aplică legislaţia europeană
- acţiuni în anulare – când se consideră că anumite acte legislative ale UE încalcă tratatele europene sau drepturile fundamentale
- acţiuni în constatarea abţinerii de a acţiona – când instituţiile UE nu acţionează pentru a lua deciziile pe care au obligaţia de a le lua
- acţiuni directe – intentate de persoane fizice, întreprinderi sau organizaţii împotriva deciziilor sau acţiunilor UE
1. Procedura privind pronunţarea unei hotărâri preliminare
Instanţele naţionale din fiecare stat membru UE sunt responsabile pentru aplicarea corespunzătoare a legislaţiei europene în statul respectiv. Dar există riscul ca instanţele din diferite ţări să interpreteze legislaţia UE în moduri diferite.
Pentru a preveni acest lucru, a fost prevăzută o „procedură pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare”. Dacă o instanţă naţională are îndoieli cu privire la interpretarea sau validitatea unui act legislativ european, aceasta poate şi, în anumite cazuri, este obligată, să solicite avizul Curţii de Justiţie. Acest aviz poarte numele de „hotărâre preliminară”.
2. Acţiuni în neîndeplinirea unei obligaţii
Comisia poate iniţia o acţiune în justiţie în cazul în care consideră că un stat membru nu îşi îndeplineşte obligaţiile prevăzute de legislaţia europeană. Procesul poate fi intentat şi de un alt stat membru.
În ambele cazuri, Curtea investighează acuzaţiile şi pronunţă sentinţa. Dacă se constată că acuzaţiile aduse statului respectiv sunt întemeiate, acesta are obligaţia de a remedia situaţia imediat. În cazul în care statul membru nu se conformează hotărârii pronunţate de Curtea de Justiţie, aceasta poate impune plata unei amenzi.
3. Acţiuni în anulare
Dacă un stat membru, Consiliul, Comisia sau (în anumite condiţii) Parlamentul consideră că un anumit act legislativ european este ilegal, Curţii de Justiţie i se poate solicita anularea actului respectiv.
Aceste „acţiuni în anulare” pot fi prezentate şi de persoanele fizice care doresc să îi solicite Curţii anularea unui anumit act legislativ care le afectează în mod direct şi negativ.
În cazul în care constată că actul respectiv a fost adoptat incorect sau că nu se bazează pe dispoziţiile din Tratate, Curtea îl poate declara nul şi neavenit.
4. Acţiuni în constatarea abţinerii de a acţiona
Tratatul prevede că Parlamentul European, Consiliul şi Comisia au obligaţia de a adopta anumite decizii în anumite situaţii. Dacă nu îşi îndeplinesc această obligaţie, celelalte instituţii ale UE şi, în anumite împrejurări, persoanele fizice sau întreprinderile pot adresa o plângere Curţii pentru ca această abţinere de a acţiona să fie consemnată oficial.
5. Acţiuni directe
Orice persoană sau întreprindere care a avut de suferit de pe urma unei acţiuni sau a lipsei de acţiune din partea instituţiilor UE sau a funcţionarilor acestora, poate intenta o acţiune la Tribunalul de Primă Instanţă, cu scopul de a obţine despăgubiri.
Cum sunt gestionate cazurile
Pentru fiecare caz înaintat Curţii se desemnează un judecător şi un avocat general.
Cazurile sunt evaluate în două etape: în scris şi apoi verbal.
1. Procedura scrisă
Mai întâi, toate părţile implicate îi prezintă declaraţii scrise judecătorului care răspunde de cazul respectiv. Judecătorul scrie un raport care cuprinde rezumatul declaraţiilor şi temeiul legal al cazului.
2. Audierea publică
Ce de-a doua etapă este audierea publică. În funcţie de complexitatea cazului, audierea poate avea loc în faţa unui complet format din 3, 5 sau 13 judecători sau în faţa întregii Curţi. La audiere, avocaţii părţilor îşi prezintă cazul în faţa judecătorilor şi a avocatului general, care le pot adresa întrebări.
Ulterior, avocatul general îşi prezintă propriul punct de vedere, după care judecătorii deliberează şi pronunţă sentinţa.
Avocaţii generali nu trebuie să îşi prezinte punctul de vedere decât în cazul în care Curtea consideră că în respectiva cauză se ridică o nouă problemă de drept. Curtea nu trebuie neapărat să aibă un punct de vedere similar cu cel al avocatului general.
Sentinţele Curţii se adoptă cu majoritate şi se pronunţă în cadrul unei audieri publice. Imagini de la audierile publice sunt deseori televizate (Europe by Satellite 
).
Procedura este similară în cazul Tribunalului de Primă Instanţă, cu singura diferenţă că avocatul general nu îşi susţine punctul de vedere.
