2010 | 2011 | 2012 | 2013 | 2014

2012

Ianuarie

1

Guimarães (Portugalia) şi Maribor (Slovenia) devin capitale europene ale culturii în 2012.

1

Danemarca preia președinția Consiliului UE, pentru o perioadă de șase luni. Preşedinţia daneză şi-a stabilit patru priorităţi pentru Europa: responsabilitate, dinamism, ecologie şi siguranţă.

1

Încep manifestările dedicate Anului european al îmbătrânirii active și al solidarității între generații. De-a lungul acestui an vor fi organizate manifestări menite să-i sensibilizeze pe europeni faţă de creşterea speranţei de viaţă sănătoase, subliniind oportunităţile pe care le oferă această tendinţă.

17

Martin Schulz este ales în funcţia de preşedinte al Parlamentului European. Este de origine germană şi face parte din Partidul Socialist.

22

La referendumul privind aderarea la UE, croaţii votează „da”. Croaţia va putea deveni cel de-al 28-lea stat membru al UE, la 1 iulie 2013.

30

Cu ocazia unei reuniuni informale la nivel înalt, ţările UE, cu excepţia Cehiei şi a Regatului Unit, au convenit asupra încheierii unui nou tratat privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în uniunea economică şi monetară. Acest tratat are drept scop consolidarea disciplinei bugetare prin aplicarea de sancţiuni automate şi prin exercitarea unei supravegheri mai stricte - în special prin introducerea „regulii echilibrului bugetar”.

Februarie

2

Este semnat tratatul privind crearea Mecanismului european de stabilitate (MES). Această instituţie, cu sediul la Luxemburg, urmează să sprijine ţările din zona euro ori de câte ori este necesar, pentru a asigura stabilitatea financiară.

14

Relaţiile economice, prioritate de vârf pe agenda summitului UE-China de la Beijing.

21

Miniştrii de finanţe ai ţărilor din zona euro convin asupra condiţiilor unui al doilea program destinat să asigure viitorul Greciei în zona euro. Este prevăzut un acord cu creditorii din sectorul privat deţinători de creanţe greceşti şi o monitorizare mai activă.

Martie

1

Consiliul European acordă Serbiei statutul de ţară candidată.

1-2

Consiliul European îl alege pe Herman van Rompuy pentru un al doilea mandat de preşedinte. Cu ocazia acestei reuniuni a Consiliului, statele membre semnează Tratatul privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța în UEM.

29

Parlamentul European adoptă o serie de prevederi legislative menite să asigure o mai mare siguranţă şi transparenţă în ceea ce priveşte tranzacţionarea instrumentelor derivate extrabursiere. Se consideră că aceste tranzacții au contribuit la declanşarea crizei financiare mondiale.

Aprilie

1

Iniţiativa cetăţenească europeană devine realitate. Europenii au acum, pentru prima oară, posibilitatea de a propune legislaţie UE pe anumite teme. Un milion de cetăţeni provenind din cel puţin un sfert dintre statele membre ale UE pot invita Comisia Europeană să înainteze propuneri de acte juridice în domenii care intră în sfera sa de competenţă.

27

Miniştrii justiţiei din UE adoptă o nouă reglementare menită să apere drepturile inculpaţilor la informare pe parcursul procedurilor de urmărire penală derulate în alte ţări din UE. Odată cu intrarea sa în vigoare, persoanele suspectate de a fi comis o infracţiune trebuie informate în legătură cu drepturile pe care le au, într-o limbă pe care o înţeleg.

Mai

18-19

La summitul G8 de la Camp David (SUA), liderii celor mai mari opt economii din lume convin să pună în ordine în finanţele publice şi să ia măsuri de accelerare a creşterii economice, pentru a restabili încrederea şi a intensifica ritmul de redresare economică.

30

În cadrul „Semestrului european”, Comisia adoptă recomandări pentru fiecare din cele 27 de state membre, oferind orientări privind bugetele şi politicile economice naţionale pentru 2012-2013. Recomandările de ţară iau în considerare situaţia economică a ţării respective şi oferă sugestii pentru stimularea creşterii economice şi crearea de locuri de muncă. Ele sunt adoptate ulterior de Consiliul European.

30

Consiliul adoptă un regulament prin care garantează că utilizatorii de telefoane mobile nu vor plăti preţuri prea mari pentru servicii de roaming atunci când călătoresc în UE.

Iunie

7

Consiliul adoptă norme UE menite să accelereze procedurile de succesiune în situaţii transfrontaliere. Moştenitorii, legatarii şi persoanele îndreptăţite să primească rezerve succesorale îşi vor putea intra în drepturi mai simplu şi cu costuri mai mici.

28-29

Pe parcursul Consiliului European, liderii UE convin să ia măsuri de restabilire a încrederii în economie, să investească mai mult în creştere şi să consolideze Uniunea. „Pactul pentru creştere economică şi locuri de muncă” va mobiliza 120 de miliarde de euro pentru investiţii imediate.

Iulie

1

Cipru preia, pentru următoarele şase luni, preşedinţia rotativă a Consiliului UE, angajându-se să acţioneze pentru o Europă mai bună.

4

Acordul comercial de combatere a contrafacerii (ACTA) este respins cu o majoritate copleşitoare de voturi de către membrii Parlamentului European, după ce tratatul propus a generat numeroase dezbateri publice privind drepturile utilizatorilor de internet. Este pentru prima dată când Parlamentul îşi exercită puterea pe care i-o conferă Tratatul de la Lisabona de a respinge un acord comercial internaţional.

August

13

Intră în vigoare norme îmbunătăţite privind colectarea şi tratarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice. Obiectivul stabilit de directiva UE este ca până în 2016, 45% din echipamentul electronic vândut să fie colectat, când îşi pierde utilitatea, pentru o eventuală refolosire. Următoarele obiective vor fi stabilite în 2019. Se preconizează că acestea vor fi şi mai ambiţioase.

Septembrie

12

În discursul său anual privind starea Uniunii, preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso prezintă argumente puternice în favoarea unei noi direcţii şi a unui nou mod de gândire pentru Europa. Astfel, el propune ca UE să se orienteze către realizarea unei federaţii de state-naţiune.

Octombrie

4

Adoptarea de noi norme UE privind drepturile victimelor criminalităţii. Directiva stabileşte drepturi minime pentru victime, oriunde s-ar afla în UE.

8

Intrarea în vigoare a Mecanismului european de stabilitate (MES). Acesta reprezintă partea centrală a aşa-numitei „bariere de securitate”, menite să asigure stabilitatea financiară în zona euro.

18-19

Consiliul European se reuneşte pentru a discuta despre economie şi creştere şi convine, în principiu, să instituie un mecanism comun de supraveghere a băncilor din zona euro.

Noiembrie

28

Comisia publică Analiza anuală a creşterii pentru anul 2012. Aceasta dă startul Semestrului european pentru coordonarea politicii economice, menit să garanteze faptul că ţările UE îşi aliniază planurile bugetare şi economice privind creşterea. Printre priorităţi se numără consolidarea bugetară şi reluarea activităţii normale de creditare.

Decembrie

10

Uniunea Europeană primeşte Premiul Nobel pentru pace 2012 în cadrul unei ceremonii organizate la Oslo. Acest premiu este decernat UE în semn de recunoaştere a contribuţiei sale, timp de şase decenii, la promovarea păcii şi a reconcilierii, a democraţiei şi a drepturilor omului.

13

La Consiliul European, liderii UE au luat primele măsuri cu privire la implementarea unei uniuni bancare şi au convenit, în principiu, asupra creării unui mecanism unic de supraveghere (MSU) care ar permite Băncii Centrale Europene să supravegheze direct băncile mari din zona euro.

 Alte linkuri

CONTACT

Pentru informaţii generale

Sunaţi la
00 800 6 7 8 9 10 11 Detalii despre serviciile oferite

Trimiteţi-ne întrebările dvs. prin e-mail

Datele de contact ale instituţiilor, relaţii cu presa, vizite

Ajutaţi-ne să îmbunătăţim portalul

Aţi găsit informaţiile pe care le căutaţi?

DaNu

Ce informaţii aţi căutat?

Sugestiile dumneavoastră: