2000 | 2001 | 2002 | 2003 | 2004 | 2005 | 2006 | 2007 | 2008 | 2009

2005

Ianuarie

1

Luxemburg preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.

26

Comisia publică obiectivele strategice pentru perioada 2005-2009: „prosperitate, solidaritate şi securitate”.

31

La Bruxelles (Belgia) se desfăşoară a 5-a reuniune a Consiliului de asociere între UE şi Tunisia.

Februarie

1

Javier SOLANA, Înalt Reprezentant al UE pentru politica externă şi de securitate comună (PESC), semnează împreună cu ambasadorul Marocului, Menouar ALEM, un acord privind participarea Regatului Maroc la operaţiunea Althea (operaţiunea militară a UE de gestionare a crizei din Bosnia şi Herţegovina). Intră în vigoare Acordul de asociere dintre UE şi Croaţia.

16

Comisia Europeană salută intrarea în vigoare a Protocolului de la Kyoto, care reprezintă pentru comunitatea internaţională un instrument important de combatere a schimbărilor climatice.

20

Spania este primul stat membru care organizează un referendum cu privire la Constituţia europeană.

21-22

Preşedintele american George W. Bush vizitează NATO şi UE. Este pentru prima oară când preşedintele SUA vizitează instituţiile europene.

Martie

7

Republica Albania şi UE semnează un acord privind participarea Republicii Albania la operaţiunea militară a UE de gestionare a crizei din Bosnia şi Herţegovina (operaţiunea Althea).

11

La comemorarea unui an de la atacul terorist de la Madrid, se stabileşte că această dată va marca Ziua europeană a victimelor terorismului.

15

Comitetul Economic şi Social European (CESE) organizează a 7-a ediţie a Zilei europene a consumatorului, axată pe consumul durabil şi pe necesitatea acceptării produselor şi serviciilor durabile.

22-23

Consiliul European se întruneşte la Bruxelles (Belgia).

Aprilie

5

La Manama (Bahrain) se desfăşoară Consiliul şi cea de-a 15-a reuniune ministerială CCG - UE.

11

Rem Koolhaas primeşte Premiul european pentru arhitectură contemporană Mies van der Rohe 2005.

13

Parlamentul European aprobă aderarea la UE a României şi Bulgariei. Procesul propriu-zis este programat pentru anul 2007.

Mai

2

La Luxemburg are loc al 14-lea summit UE- Japonia.

9

Se sărbătoreşte aniversarea a 60 de ani de la încheierea celui de-al doilea Război Mondial în Europa.

10

La Moscova (Rusia) se desfăşoară al 15-lea summit UE - Rusia.

26

La Luxemburg se desfăşoară a 2-a reuniune a Consiliului de asociere între UE şi Chile.

29

În urma unui referendum, Franţa respinge ratificarea Tratatului constituţional.

Iunie

1

În urma unui referendum, Ţările de Jos resping ratificarea Tratatului constituţional.

6

Grupul ACP, format din 79 de ţări din Africa, Caraibe şi Pacific, îşi sărbătoreşte cea de-a 30-a aniversare.

13

Consiliul de cooperare UE - Ucraina se întruneşte la Luxemburg.

14

La Luxemburg se desfăşoară a 11-a reuniune a Consiliului de asociere între UE şi România.

16-17

Consiliul European se întruneşte la Bruxelles (Belgia).

19

La Niagara-on-the-Lake (Canada) are loc summitul UE - Canada.

22

La Bruxelles are loc Conferinţa internaţională privind Irakul, co-organizată de UE şi SUA.

Iulie

10

Luxemburghezii votează pentru ratificarea Tratatului constituţional european.

11

Se comemorează 10 ani de la masacrul din Srebrenica.

18

La Bruxelles se desfăşoară a 2-a reuniune a Consiliului de stabilizare şi asociere între UE şi Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei.

19

La Bruxelles are loc a 7-a reuniune a Consiliului de cooperare UE - Kazahstan.

August

9

Ziua internaţională a populaţiilor indigene

Septembrie

5

La Beijing (China) se desfăşoară al 8-lea summit UE - China.

7

La New Delhi (India) are loc cel de-al 6-lea summit UE - India.

21

Declaraţia comună UE - Irak privind dialogul politic este semnată la New York (SUA).

26

Ziua europeană a limbilor

Octombrie

3

Se deschid negocierile de aderare cu Turcia şi Croaţia. La Londra are loc prima reuniune a Consiliului permanent de parteneriat (CPP) în domeniul energiei între UE şi Rusia.

4

La Londra se desfăşoară al 16-le summit UE - Rusia.

26

Premiul Saharov pentru libertate de gândire este acordat mişcării cubaneze de opoziţie „Damas de Blanco”, avocatului nigerian pentru drepturile omului Hauwa Ibrahim şi organizaţiei internaţionale „Reporters without Borders” (Reporteri fără frontiere).

Noiembrie

7

Anne-Marie Sigmund, preşedintele CESE şi José Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, semnează un nou protocol de cooperare între cele două instituţii. La Bruxelles are loc a 6-a reuniune a Consiliului mixt de cooperare UE - Africa de Sud.

9

A 16-a aniversare a căderii Zidului Berlinului

27-28

La Barcelona se desfăşoară summitul Euromed, marcând cea de-a 10-a aniversare de la adoptarea Declaraţiei de la Barcelona, în noiembrie 1995.

Decembrie

1

La Kiev (Ucraina) are loc summitul UE - Ucraina.

12

La Bruxelles are loc cea de-a 7-a reuniune a Consiliului de cooperare UE - Kârgâzstan.

15-16

Consiliul European se întruneşte la Bruxelles (Belgia).

 Alte linkuri

CONTACT

Pentru informaţii generale

Sunaţi la
00 800 6 7 8 9 10 11 Detalii despre serviciile oferite

Trimiteţi-ne întrebările dvs. prin e-mail

Datele de contact ale instituţiilor, relaţii cu presa, vizite

Ajutaţi-ne să îmbunătăţim portalul

Aţi găsit informaţiile pe care le căutaţi?

DaNu

Ce informaţii aţi căutat?

Sugestiile dumneavoastră: