1980 | 1981 | 1982 | 1983 | 1984 | 1985 | 1986 | 1987 | 1988 | 1989

1981

Ianuarie

1

Ţările de Jos preiau preşedinţia Consiliului Comunităţilor Europene. Grecia devine cel de-al zecelea membru al Comunităţii Europene.

20

Noua Comisie, prezidată de Gaston Thorn, îşi preia atribuţiile.

Martie

12

Parlamentul adoptă un regulament prin care îşi va eficientiza funcţionarea internă şi va creşte influenţa recomandărilor şi amendamentelor sale.

18

Republica Vanuatu semnează a doua Convenţie de la Lomé.

23-24

La Maastricht (Ţările de Jos) are loc un o reuniune a Consiliului European. În cadrul acesteia se discută preponderent perspectivele economice şi sociale.

30

Consiliul decide să crească numărul de judecători ai Curţii Europene de Justiţie la unsprezece, iar cel de avocaţi generali la cinci.

Aprilie

26

În Franţa sunt organizate alegeri prezidenţiale.

Mai

26

În Ţările de Jos sunt organizate alegeri legislative.

Iunie

7 şi 21

În Franţa sunt organizate alegeri legislative.

11

În Irlanda sunt organizate alegeri legislative.

23

Semnarea unui acord de cooperare comercială şi economică între Comunitate şi India.

29-30

În Marele Ducat al Luxemburgului este organizată o reuniune a Consiliului European. În cadrul acesteia sunt dezbătute în principal perspectivele economice şi sociale şi relaţiile între Comunitate, SUA şi Japonia.

Iulie

1

Regatul Unit preia preşedinţia Consiliului Comunităţilor Europene.

19-21

La Ottawa (Canada) este organizat un summit economic occidental.

Septembrie

1-14

La Paris (Franţa) este organizată o Conferinţă a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind ţările cel mai puţin dezvoltate.

Octombrie

18

În Grecia sunt organizate alegeri legislative. În acelaşi timp, grecii îşi aleg reprezentanţii în Parlamentul European. Pierre Lelong este ales preşedinte al Curţii de Conturi.

22-23

La Cancún (Mexic) este organizat un summit Nord-Sud. Este recunoscută necesitatea ajungerii cât mai rapide la un consens privind negocierile globale sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Noiembrie

7

Franţa şi Republica Federală Germania prezintă planul Genscher-Colombo, un proiect de „act european” vizând îmbunătăţirea mecanismelor instituţionale.

8

În Belgia sunt organizate alegeri legislative.

26-27

La Londra (Regatul Unit) este organizată o reuniune a Consiliului European.

Decembrie

8

În Danemarca sunt organizate alegeri legislative.

 Alte linkuri

CONTACT

Pentru informaţii generale

Sunaţi la
00 800 6 7 8 9 10 11 Detalii despre serviciile oferite

Trimiteţi-ne întrebările dvs. prin e-mail

Datele de contact ale instituţiilor, relaţii cu presa, vizite

Ajutaţi-ne să îmbunătăţim portalul

Aţi găsit informaţiile pe care le căutaţi?

DaNu

Ce informaţii aţi căutat?

Sugestiile dumneavoastră: