1970

Ianuarie

Belgia preia preşedinţia Consiliului Comunităţilor Europene.

Martie

Comisia transmite Consiliului un memoriu privind pregătirea unui plan de instituire a uniunii economice şi monetare.

Consiliul numeşte un comitet de experţi, prezidat de Pierre Werner, care să formuleze propuneri privind realizarea uniunii economice şi monetare şi un al doilea comitet de experţi, prezidat de Etienne Davignon, care să aducă propuneri privind cooperarea politică.

Mario Scelba este reales preşedinte al Parlamentului European.

Aprilie

Semnarea Tratatului de la Luxemburg. Consiliul decide introducerea graduală a unui sistem de resurse proprii, prin care Comunitatea va încasa taxele vamale pentru produsele importate din ţări terţe şi taxele percepute la importurile de produse agricole, precum şi o serie de resurse derivate din aplicarea taxei pe valoarea adăugată. Consiliul decide, de asemenea, extinderea prerogativelor bugetare ale Parlamentului European.

Mai

Este organizată o întrunire festivă cu ocazia celei de a douăzecea aniversări a declaraţiei Schuman.

Iunie

La Luxemburg se deschid negocierile cu patru state candidate (Danemarca, Irlanda, Norvegia şi Regatul Unit).

Iulie

Germania preia preşedinţia Consiliului Comunităţilor Europene.

Noua Comisie, prezidată de Franco Maria Malfatti, îşi preia atribuţiile.

Octombrie

Consiliul publică un raport final privind instituirea uniunii economice şi monetare.

Consiliul ajunge la un acord privind principiile şi procedurile de punere în aplicare a măsurilor comunitare în domeniul politicii regionale.

Statele membre aprobă raportul Davignon privind cooperarea politică. Obiectivul acestuia este să promoveze adoptarea unei poziţii europene comune faţă de toate aspectele internaţionale importante.

Noiembrie

Consiliul decide să reformeze Fondul social european (FSE), măsură menită să ofere Comunităţii un instrument adecvat de corelare a politicii sociale cu alte politici comune.

Decembrie

Hotărârea „Internationale Handelsgesellschaft”. Curtea Europeană de Justiţie clarifică poziţia pe care o ocupă drepturile fundamentale în cadrul legislaţiei comunitare. Curtea declară că protecţia acestor drepturi, deşi este inspirată de tradiţii constituţionale comune tuturor statelor membre, trebuie să fie garantată în cadrul structurii şi obiectivelor Comunităţii.