Konrad Adenauer (1876-1967)

Primul cancelar al Republicii Federale Germania, care s-a aflat în fruntea acestui nou stat din 1949 până în 1963, a schimbat mai mult decât oricine altcineva Germania postbelică şi cursul istoriei europene.

Asemenea multor oameni politici ai generaţiei sale, Adenauer îşi dăduse seama, după Primul Război Mondial, că pacea durabilă nu poate fi garantată decât de o Europă unită. Experienţele trăite în timpul celui de-al treilea Reich, când a fost îndepărtat de nazişti din funcţia de primar al oraşului Köln, nu au făcut decât să-i întărească această convingere.

Pe durata a numai şase ani (1949-1955), Adenauer a realizat obiective de politică externă de mare amploare, destinate să stabilească legături cât mai strânse între Germania şi alianţa occidentală: aderarea la Consiliul Europei (1951), crearea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (1952), intrarea Germaniei în NATO (1955).

O piatră de temelie a politicii externe a lui Adenauer a fost reconcilierea cu Franţa. Colaborarea sa cu preşedintele francez Charles de Gaulle a marcat un moment de cotitură în istoria Europei: în 1963, Franţa şi Germania, odinioară rivale de neîmpăcat, au semnat un tratat de prietenie care a reprezentat unul dintre cele mai importante repere ale integrării europene.

CONTACT

Pentru informaţii generale

Sunaţi la
00 800 6 7 8 9 10 11 Detalii despre serviciile oferite

Trimiteţi-ne întrebările dvs. prin e-mail

Datele de contact ale instituţiilor, relaţii cu presa, vizite

Ajutaţi-ne să îmbunătăţim portalul

Aţi găsit informaţiile pe care le căutaţi?

DaNu

Ce informaţii aţi căutat?

Sugestiile dumneavoastră: