GreciaGrecia

Anul aderării la UE: 1981

Capitala: Atena

Suprafaţa totală: 131 957 km²

Populaţia: 11,2 milioane

Moneda: face parte din zona euro din 2001 (€)

Spaţiul Schengen: face parte din spaţiul Schengen din 1992

Grecia

Situată aproape de graniţa dintre Europa şi Asia, Grecia ocupă extremitatea sudică a peninsulei Balcanice, în sud-estul Europei. Teritoriul său cuprinde peste 2000 de insule în Marea Egee şi în Marea Ionică, dar numai 165 dintre acestea sunt locuite. Cel mai înalt vârf al ţării se află în Muntele Olimp.

Grecia reprezintă unul dintre leagănele civilizaţiei europene: savanţilor săi din antichitate li se datorează multe dintre progresele din filosofie, medicină, matematică şi astronomie. Oraşele-stat greceşti au fost pionierii formelor democratice de guvernare, iar patrimoniul istoric şi cultural al ţării continuă să influenţeze lumea modernă, în special în domeniul literaturii, artei, filosofiei şi politicii.

Grecia zilelor noastre este o republică consacrată prin constituţia din 1975. Cei 300 de membri ai parlamentului său unicameral sunt aleşi pentru un mandat de patru ani. Teritoriul ţării este împărţit în 13 regiuni administrative.

Peste 50% din industria Greciei se concentrează în jurul Atenei, iar principalele sectoare economice ale ţării sunt agricultura, turismul, construcţiile şi transportul maritim.

Printre cele mai cunoscute personalităţi contemporane ale Greciei se numără regizorul Kostas Gavras, câştigătorul Premiului Nobel pentru literatură, Odysseas Elytis şi compozitorul Mikis Theodorakis.

Principalele ingrediente în bucătăria tradiţională greacă sunt carnea de capră şi de oaie, dar la fel de populare sunt şi mâncărurile preparate din peşte. Uleiul de măsline, produs în cantităţi mari, dă un gust special preparatelor greceşti.

Linkuri utile

CONTACT

Pentru informaţii generale

Sunaţi la
00 800 6 7 8 9 10 11 Detalii despre serviciile oferite

Trimiteţi-ne întrebările dvs. prin e-mail

Datele de contact ale instituţiilor, relaţii cu presa, vizite

Grecia

Ajutaţi-ne să îmbunătăţim portalul

Aţi găsit informaţiile pe care le căutaţi?

DaNu

Ce informaţii aţi căutat?

Sugestiile dumneavoastră: