Aderarea la UE

Calitatea de stat membru al UE nu se poate obţine de pe o zi pe alta, ci presupune parcurgerea unei proceduri complexe. Odată îndeplinite condiţiile de aderare, ţările candidate trebuie să aplice legislaţia europeană în toate domeniile.

Orice ţară care îndeplineşte condiţiile de aderare DeutschEnglishfrançais îşi poate depune candidatura. Cunoscute sub denumirea de „criteriile de la Copenhaga”, acestea includ existenţa economiei de piaţă, a unei democraţii stabile, a statului de drept, precum şi acceptarea legislaţiei UE, inclusiv a celei referitoare la moneda euro.

O ţară care doreşte să adere la UE înaintează o cerere Consiliului, iar acesta îi solicită Comisiei Europene să evalueze capacitatea statului candidat de a îndeplini criteriile de la Copenhaga. Dacă avizul Comisiei este favorabil, Consiliul trebuie să convină asupra unui mandat de negociere. Ulterior, se deschid negocieri DeutschEnglishfrançais oficiale pentru fiecare capitol de aderare în parte.

Întrucât volumul reglementărilor europene pe care fiecare ţară candidată trebuie să le transpună în legislaţia naţională este foarte mare, negocierile se derulează pe o perioadă lungă de timp. Ţările candidate beneficiază de sprijin financiar DeutschEnglishfrançais, administrativ şi tehnic DeutschEnglishfrançais pe durata perioadei de preaderare DeutschEnglishfrançais.

CONTACT

Pentru informaţii generale

Sunaţi la
00 800 6 7 8 9 10 11 Detalii despre serviciile oferite

Trimiteţi-ne întrebările dvs. prin e-mail

Datele de contact ale instituţiilor, relaţii cu presa, vizite

Ajutaţi-ne să îmbunătăţim portalul

Aţi găsit informaţiile pe care le căutaţi?

DaNu

Ce informaţii aţi căutat?

Sugestiile dumneavoastră: