Agenţia Executivă pentru Sănătate şi Consumatori

Agenţia Executivă pentru Sănătate şi Consumatori (fosta Agenţie Executivă pentru Programul de Sănătate Publică) a fost creată în data de 1 ianuarie 2005 pentru a sprijini punerea în aplicare a Programului de sănătate publică al Uniunii Europene.

În 2008, mandatul Agenţiei a fost prelungit până în data de 31 decembrie 2015, iar sarcinile acesteia au fost extinse astfel încât să includă acţiuni în domeniul protecţiei consumatorului şi al formării în ceea ce priveşte hrana sigură. Noul mandat al EAHC include punerea în aplicare a Programului de sănătate al UE English, a Programului de protecţie a consumatorilor şi a Iniţiativei „O formare mai bună pentru o hrană mai sigură” English.

Agenţia oferă servicii profesionale în realizarea sarcinilor care îi sunt încredinţate de către Comisia Europeană şi lucrează în strânsă colaborare cu Direcţia Generală Sănătate şi Consumatori English. EAHC gestionează relaţii cu aproximativ 2 200 de beneficiari implicaţi în peste 200 de proiecte în domeniul sănătăţii; are un personal format din aproximativ 40 de membri situaţi la Luxemburg.

Data înfiinţării: 2005
Director: Luc Briol

Adresa poştală:
Agenţia Executivă pentru Sănătate şi Consumatori
DROSBACH building
L-2920 Luxemburg

CONTACT

Pentru informaţii generale

Sunaţi la
00 800 6 7 8 9 10 11 Detalii despre serviciile oferite

Trimiteţi-ne întrebările dvs. prin e-mail

Datele de contact ale instituţiilor, relaţii cu presa, vizite

Ajutaţi-ne să îmbunătăţim portalul

Aţi găsit informaţiile pe care le căutaţi?

DaNu

Ce informaţii aţi căutat?

Sugestiile dumneavoastră: