I. A călători, a locui şi a munci în Europa

Primul drept al cetăţeanului european este acela de a putea călători, munci şi locui oriunde pe teritoriul Uniunii Europene. Tratatul de la Maastricht a consfinţit acest drept în capitolul referitor la cetăţenie.

Statele membre au adoptat o directivă care instituie un sistem de recunoaştere reciprocă a diplomelor din învăţământul superior. Această directivă se aplică în cazul tuturor formărilor la nivel universitar cu o durată de cel puţin trei ani şi se bazează pe principiul încrederii reciproce în calitatea sistemelor naţionale de educaţie şi de formare.

Orice persoană care are naţionalitatea unuia din statele membre UE se bucură de dreptul de a munci în domeniul sănătăţii, al educaţiei sau în oricare alt sector al serviciilor publice cu excepţia anumitor activităţi care intră sub incidenţa autorităţilor publice (poliţie, forţe armate, afaceri externe etc.). Într-adevăr, ce poate fi mai normal decât ca un profesor britanic să fie solicitat să predea engleza la Roma sau ca un tânăr absolvent belgian să-şi încerce şansele la un concurs pentru un post în administraţie publică în Franţa?

Începând din anul 2004, cetăţenii europeni care călătoresc pe teritoriul Uniunii pot obţine un card european de asigurări sociale de sănătate, emis de către autorităţile naţionale, care facilitează acoperirea costurilor medicale eventuale pe durata călătoriei.

II. Cum se pot bucura cetăţenii de drepturile lor

Europeanul nu este doar un consumator sau doar un actor al vieţii economice şi sociale. El este un cetăţean al Uniunii Europene şi, prin urmare, se bucură de anumite drepturi politice. Conform Tratatului de la Maastricht, fiecare cetăţean al Uniunii, indiferent de naţionalitate, are dreptul să voteze şi să candideze atât laalegerile localedin ţara în care îşi are reşedinţa, cât şi laalegerile pentru Parlamentul European .

Aceste drepturi sunt o dovadă a apropierii Uniunii de cetăţenii săi. Cetăţenia europeană este consfinţită prin Tratat: „Este cetăţean al Uniunii orice persoană care are naţionalitatea unui stat membru. Cetăţenia europeană completează şi nu înlocuieşte cetăţenia naţională”.

III. Drepturile fundamentale

Tratatul de la Amsterdam, care a intrat în vigoare în 1999, a contribuit la consolidarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor europeni. Acesta a introdus o procedură de sancţionare a statelor membre care violează drepturile fundamentale ale cetăţeanului. De asemenea, aria de aplicare a principiului non-discriminării, limitată până atunci la naţionalitate, a fost extinsă la sex, rasă, religie, vârstă şi orientare sexuală.

În concluzie, Tratatul de la Amsterdam a îmbunătăţit politica de transparenţă a Uniunii şi le-a permis cetăţenilor un acces mai larg la documentele oficiale ale instituţiilor europene.

Angajamentul Uniunii Europene în favoarea drepturilor cetăţenilor a fost subliniat în mod solemn în anul 2000, la Nisa, prin proclamarea Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene . Această Cartă a fost elaborată de către o Convenţie formată din membri ai parlamentelor naţionale şi ai Parlamentului European, reprezentanţi ai guvernelor statelor membre şi un membru al Comisiei Europene. Alcătuită din şase capitole — Demnitatea, Libertăţile, Egalitatea, Solidaritatea, Drepturile cetăţenilor, Justiţia — Carta conţine 54 de articole care definesc valorile fundamentale ale Uniunii, precum şi drepturile civile, politice, economice şi sociale ale cetăţenilor europeni.

Primele articole se referă la demnitatea umană, dreptul la viaţă, dreptul la „integritate a persoanei”, dreptul la libertatea de exprimare şi de conştiinţă. Capitolul Solidaritatea este inovator prin faptul că asociază drepturile sociale şi economice după cum urmează:

• dreptul la grevă;
• dreptul lucrătorilor la informare şi consultare;
• dreptul la concilierea vieţii de familie şi a vieţii profesionale;
• dreptul la asistenţă medicală, securitate socială şi asistenţă socială pretutindeni pe teritoriul Uniunii.

Carta promovează, de asemenea, egalitatea între bărbaţi şi femei şi proclamă dreptul la protecţia datelor cu caracter personal, interzicerea practicilor de eugenie şi de clonare umană în scopul reproducerii, dreptul la protecţia mediului, drepturile copilului şi ale persoanelor în vârstă şi dreptul la o bună administrare.

IV. Europa: cultură şi educaţie

Sentimentul unui destin comun şi al apartenenţei la aceeaşi colectivitate nu poate fi creat în mod artificial. Doar o conştiinţă culturală comună poate da naştere acestui sentiment, de aceea Uniunea Europeană trebuie să-şi concentreze atenţia nu numai asupra chestiunilor economice, ci şi asupra educaţiei, culturii şi drepturilor cetăţenilor.

În această privinţă, programele educaţionale şi de formare ale UE au un rol important. Acestea promovează programe de schimb care le permit studenţilor să călătorească în străinătate, să participe la activităţi şcolare transnaţionale, să înveţe noi limbi etc. Organizarea şcolilor şi a sistemelor de învăţământ, precum şi conţinutul exact al programelor sunt încă decise la nivel naţional sau local.

Programele UE de formare continuă: cifre estimative pentru perioada 2007 – 2013

În domeniul culturii, programele europene „Cultura” şi „Media” stimulează cooperarea între realizatorii de programe, promotorii acestora, organismele de radiodifuziune şi artiştii din diferite ţări. Acestea contribuie la creşterea producţiei de filme şi programe de televiziune europene şi la restabilirea echilibrului dintre producţiile europene şi cele americane.

V. Ombudsmanul European şi dreptul la petiţie

Pentru a apropia Uniunea de cetăţenii săi, Tratatul de la Maastricht a creat o nouă instituţie, Ombudsmanul European , cunoscută şi sub denumirea de Mediator European. Acesta este desemnat de Parlamentul European, iar durata mandatului său este egală cu cea a Parlamentului. Rolul Ombudsmanului este de a investiga plângerile privind administrarea defectuoasă din instituţiile şi organismele Uniunii Europene. Orice cetăţean al Uniunii sau orice persoană fizică sau juridică cu domiciliul sau sediul într-un stat membru al UE poate înainta o plângere către Ombudsman. Acesta încearcă încheierea unui acord amiabil între reclamant şi instituţia sau organismul european vizat.

Dreptul la petiţie către Parlamentul European de care beneficiază orice persoană care domiciliază pe teritoriul Uniunii reprezintă un alt factor important de apropiere a cetăţenilor de instituţiile europene.

VI. Implicarea cetăţenilor

Ideea unei Europe a cetăţenilor este foarte nouă. Aceasta se va dezvolta prin popularizarea şi multiplicarea simbolurilor unei identităţi europene comune. Există deja paşaportul european, în uz din 1985, imnul european, „Oda bucuriei” compusă de Beethoven şi steagul european, un cerc format din 12 stele aurii pe fond albastru. Permisul de conducere european există în toate statele Uniunii din 1996. De asemenea, a fost adoptat motto-ul european „Uniţi în diversitate”, iar 9 mai a fost desemnată Ziua Europei.

Introducerea alegerilor directe pentru Parlamentul European în 1979 a contribuit la sporirea legitimităţii democratice a integrării europene prin implicarea voinţei populare. Caracterul democratic al UE ar putea fi consolidat prin sporirea rolului Parlamentului, prin crearea unor adevărate partide politice europene, prin încurajarea participării cetăţenilor la elaborarea politicilor europene prin intermediul organizaţiilor non-guvernamentale şi a asociaţiilor de voluntariat.

Punerea în circulaţie a monedei unice, euro, în anul 2002, a avut, de asemenea, un important impact psihologic. În prezent, mai mult de două treimi din cetăţenii Uniunii îşi gestionează bugetul personal şi economiile în euro. Datorită monedei unice, consumatorii au posibilitatea de a compara preţurile la bunuri şi servicii în diferite ţări ale Uniunii. Eliminarea controalelor vamale în statele membre ale Uniunii care au semnat Acordul Schengen (la care ar trebui să adere treptat toate statele UE) a creat cetăţenilor europeni sentimentul că aparţin unui spaţiu unitar.

„Nu coalizăm state, ci unim oameni”, afirma Jean Monnet în 1952. Sensibilizarea opiniei publice cu privire la Uniunea Europeană şi implicarea cetăţenilor în activităţile acesteia reprezintă marea provocare la care trebuie să facă faţă instituţiile europene în prezent.