I. Realizarea obiectivului din 1993

(a) Limitele pieţei comune

Tratatul din 1957 care a pus bazele Comunităţii Economice Europene a făcut posibilă eliminarea barierelor vamale din interiorul Comunităţii şi a stabilit un tarif vamal comun aplicabil mărfurilor provenind din ţările din afara Comunităţii Economice Europene. Acest obiectiv a fost îndeplinit la data de 1 iulie 1968.

Cu toate acestea, drepturile vamale nu constituie decât un aspect al barierelor protecţioniste ridicate în calea comerţului transfrontalier. În anii '70, alte bariere comerciale au stat in calea realizării complete a pieţei comune. Norme tehnice, standarde de sănătate şi de siguranţă, reglementări naţionale în ceea ce priveşte dreptul de a practica anumite profesii şi controlul schimburilor valutare restricţionau libera circulaţie a persoanelor, a bunurilor şi a capitalurilor.

(b) Obiectivul din 1993

În iunie 1985, Comisia, sub preşedinţia lui Jacques Delors, a publicat o Carte Albă, al cărei scop era eliminarea, în cel mult 7 ani, a tuturor barierelor fizice, tehnice şi fiscale care restricţionau libera circulaţie în interiorul Comunităţii. Obiectivul său era încurajarea expansiunii industriale şi comerciale în cadrul unui spaţiu economic extins şi unificat, comparabil cu piaţa americană.

Conceptul de piaţă unică a fost introdus de Actul Unic European, care a intrat în vigoare în iulie 1987. Acesta prevedea:

• extinderea competenţelor Comunităţii în anumite domenii de politică (politica socială, de cercetare, de mediu);
• instituirea treptată a pieţei unice până la sfârşitul anului 1992, prin punerea în aplicare a unui vast program legislativ care presupunea adoptarea a sute de directive şi regulamente;
• folosirea mai frecventă a votului cu majoritate calificată în Consiliul de Miniştri.

II. Bilanţul pieţei unice

(a) Barierele fizice

În interiorul Uniunii Europene, toate controalele la frontieră privind bunurile, precum şi controlul vamal al persoanelor au fost eliminate. Poliţia (brigăzi antidrog şi de luptă împotriva criminalităţii) desfăşoară activităţi de control ori de câte ori este necesar.

Acordul Schengen , semnat în 1985 de către un prim grup de state membre ale Uniunii, iar ulterior şi de alte ţări (deşi Bulgaria, Irlanda, Cipru, Regatul Unit şi România nu participă), vizează cooperarea poliţienească şi o politică comună de azil şi de imigraţie, în scopul eliminării totale a controalelor persoanelor la frontierele interne ale Uniunii Europene (a se vedea capitolul 10 „Libertate, securitate şi justiţie”).

(b) Barierele tehnice

Pentru majoritatea produselor, statele membre ale Uniunii Europene au adoptat principiul recunoaşterii reciproce a reglementărilor naţionale. Oricărui produs fabricat şi comercializat legal într-un stat membru trebuie să i se permită plasarea pe piaţa oricăruia dintre celelalte state membre.

Liberalizarea sectorului serviciilor a fost dobândită graţie recunoaşterii reciproce sau coordonării reglementărilor naţionale în ceea ce priveşte accesul la anumite profesii (avocatură, medicină, meserii din domeniul turismului, sectorului bancar, asigurărilor, etc.) sau practicarea acestora. Cu toate acestea, libera circulaţie a persoanelor este un obiectiv încă departe de a fi atins. Încă există obstacole pentru persoanele care doresc să se stabilească sau să profeseze în alt stat membru.

Au fost întreprinse acţiuni în vederea favorizării mobilităţii lucrătorilor, în special în ceea ce priveşte asigurarea recunoaşterii în toate statele membre a diplomelor sau a calificărilor în diferite meserii (instalator, tâmplar etc.).

Datorită deschiderii pieţelor naţionale de servicii din interiorul Uniunii Europene, preţul apelurilor telefonice naţionale a scăzut semnificativ faţă de acum 10 ani. Folosirea Internetului pentru telefonia vocală, susţinută de noile tehnologii, este tot mai frecventă. Presiunea concurenţei a avut drept consecinţă scăderea tarifelor companiilor aeriene din Europa.

(c) Barierele fiscale

Barierele fiscale au fost reduse datorită armonizării parţiale a cotelor naţionale de TVA. Impozitele pe veniturile obţinute din investiţii au făcut obiectul unui acord încheiat între statele membre ale Uniunii Europene şi alte ţări terţe (printre care şi Elveţia). Acest acord a intrat în vigoare în iunie 2005.

(d) Contractele publice

Fie că sunt sau nu încheiate de către administraţii naţionale, regionale sau locale, contractele publice constituie de acum înainte obiectul unei concurenţe pe tot teritoriul Uniunii Europene, datorită directivelor referitoare la servicii, echipamente şi lucrări, inclusiv în sectoare cum ar fi apa potabilă, energia şi telecomunicaţiile.

III. Lucrările în curs:

(a) Servicii financiare

Planul de acţiune al Uniunii Europene de a crea, până în anul 2005, o piaţă integrată pentru servicii financiare a fost dus finalizat. Acest plan va permite reducerea costurilor de împrumut acordate firmelor şi consumatorilor şi va oferi depunătorilor o gamă largă de produse de investiţii – planuri de economii şi de pensii – pe care le vor putea obţine de la furnizorii europeni aleşi. Taxele bancare pentru plăţile transfrontaliere au fost reduse.

(b) Barierele administrative şi tehnice în calea liberei circulaţii a bunurilor şi serviciilor

Statele membre ale Uniunii Europene rămân încă reticente în a accepta standardele şi normele altor state sau, câteodată, în a recunoaşte calificările profesionale. Fragmentarea sistemelor fiscale naţionale dăunează, de asemenea, integrităţii şi eficacităţii pieţei.

(c) Pirateria şi falsificarea

Este nevoie de o protecţie sporită pentru a preveni piratarea şi falsificarea produselor provenind din Uniunea Europeană. Comisia Europeană apreciază că aceste practici ilegale cauzează Uniunii Europene dispariţia anuală a mai multor mii de locuri de muncă. Din acest motiv, Comisia Europeană, împreună cu guvernele naţionale, lucrează la un proiect care vizează extinderea protecţiei drepturilor de autor şi a brevetelor.

IV. Politici de susţinere a pieţei unice

(a) Transportul

Activitatea Uniunii Europene a vizat mai ales libertatea de a presta servicii în domeniul transporturilor terestre, în special accesul liber pe piaţa transporturilor internaţionale şi activităţile de cabotaj, care constau în a permite accesul transportatorilor nerezidenţi pe piaţa naţională de transport a statelor membre ale Uniunii Europene. Au fost luate decizii în vederea armonizării condiţiilor de concurenţă în domeniul transporturilor rutiere, în special a condiţiilor privind accesul la profesie şi la piaţa de muncă, libertatea de stabilire şi de a presta servicii, timpul de conducere şi siguranţa rutieră.

Politica comună în ceea ce priveşte transportul aerian trebuie să facă faţă efectelor concurenţei mondiale. Liberalizarea spaţiilor aeriene europene este realizată în etape, rezultatul acestui fapt fiind o mai mare flexibilitate a modului în care marile companii aeriene îşi împart între ele aceste spaţii, accesul reciproc pe pieţe şi libertatea fixării tarifelor. La aceasta se adaugă clauzele de protecţie referitoare la responsabilităţile serviciului public aerian şi la imperativele amenajării teritoriului.

Concurenţa sporită a determinat o scădere a preţurilor la biletele
de avion, facilitând astfel transportul aerian.

Transporturile maritime sunt supuse regulilor concurenţei care se aplică atât armatorilor europeni, cât şi celor care navighează sub pavilionul unor state terţe. Aceste reguli vizează combaterea politicilor tarifare neloiale (pavilioane de complezenţă), dar, de asemenea, urmăresc să facă faţă gravelor dificultăţi cu care se confruntă industria şantierelor navale din Europa.

(b) Concurenţa

Prezentă în Tratatul de la Roma, politica comună în domeniul concurenţei este corolarul indispensabil al aplicării regulilor libertăţii comerciale în cadrul pieţei unice europene. Această politică este pusă în aplicare de către Comisia Europeană care, alături de Curtea de Justiţie, veghează la respectarea ei.

Această politică a apărut pentru a împiedica orice înţelegere între companii, orice ajutor public sau monopol abuziv susceptibile să denatureze libera concurenţă în cadrul pieţei unice.

Orice înţelegere care cade sub incidenţa regulilor Tratatului trebuie notificată Comisiei Europene de către companiile sau organismele implicate. Comisia poate aplica în mod direct o amendă companiilor care nu respectă regulile concurenţei sau care omit să adreseze notificarea cerută.

În cazul unui ajutor public ilegal sau în absenţa notificării acordării unui astfel de ajutor, Comisia Europeană poate solicita rambursarea acestuia de către beneficiar. Orice fuziune sau preluare care ar putea genera o situaţie de poziţie dominantă într-un sector anume trebuie notificată Comisiei.

(c) Protecţia consumatorilor

Politica privind protecţia consumatorilor în Uniunea Europeană permite cetăţenilor europeni să facă cumpărături în deplină siguranţă în toate statele membre. Toţi consumatorii beneficiază de acelaşi nivel ridicat de protecţie. Produsele alimentare şi nealimentare sunt supuse unor teste efectuate în scopul verificării faptului ca sunt de cea mai înaltă calitate. Uniunea Europeană întreprinde măsuri pentru a preveni riscul înşelării consumatorilor de către comercianţi lipsiţi de scrupule sau de către publicitate mincinoasă sau înşelătoare. Drepturile consumatorilor sunt protejate, acesta putând cere despăgubiri oriunde pe teritoriul Uniunii Europene, fie că şi-a făcut cumpărăturile într-un magazin, prin poşta electronică, prin telefon sau pe Internet.