La 9 mai 1950, ministrul francez al Afacerilor Externe, Robert Schuman,
propune pentru prima dată ideile care vor sta la baza construcţiei europene.
9 mai devine astfel ziua de naştere a Uniunii Europene.

1. La 9 mai 1950 Declaraţia Schuman propunea instituirea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului(CECO) care a devenit realitate prin Tratatul de la Paris din 18 aprilie 1951. Acesta a creat o piaţă comună a cărbunelui şi a oţelului între cele şase state fondatoare (Belgia, Republica Federală Germania, Franţa, Italia, Luxemburg şi Ţările de Jos). Scopul, în urma celui de-al doilea război mondial, era de a asigura pacea între popoarele europene învingătoare şi cele învinse şi de a le apropia, facilitându-le colaborarea de pe poziţii egale în cadrul unor instituţii comune.

2. La data de 25 martie 1957, prin Tratatul de la Roma, cei şase au hotărât să instituie Comunitatea Economică Europeană(CEE) bazată pe o piaţă comună mai extinsă, incluzând o gamă largă de bunuri şi servicii. Taxele vamale între cele şase state au fost eliminate în totalitate la data de 1 iulie 1968, iar în cursul anilor 60 au fost create politici comune, în special în domeniul comerţului şi al agriculturii.

3. Acest proiect a avut un succes atât de mare, încât Danemarca, Irlanda şi Regatul Unit au decis să se alăture Comunităţii. Prima extindere, de la şase la nouă membri, a avut loc în 1973. În acelaşi timp s-au aplicat noi politici sociale şi de mediu , iar în 1975 s-a înfiinţat Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR).

4. În iunie 1979, s-a realizat un pas decisiv pentru Comunitatea Europeană prin organizarea primelor alegeri prin sufragiu direct pentru Parlamentul European. Aceste alegeri se organizează o dată la cinci ani.

5. În 1981, Grecia s-a alăturat Comunităţii, urmată de Spania şi Portugalia în 1986. Astfel a fost consolidată prezenţa Comunităţii în Europa de Sud, urgentând nevoia de extindere a programelor de ajutor regional.

6. Recesiunea economică mondială de la începutul anilor 1980 a adus cu sine un val de „europesimism”. Cu toate acestea, speranţa a renăscut în 1985 când Comisia Europeană, sub preşedinţia lui Jacques Delors, a prezentat Cartea albă privind calendarul pentru realizarea pieţei unice europene până la data de 1 ianuarie 1993. Acest ţel ambiţios a fost inclus în Actul Unic European semnat în februarie 1986 şi intrat în vigoare la data de 1 iulie 1987.

7. Structura politică a Europei s-a schimbat categoric odată cu căderea zidului Berlinului în 1989. Aceasta a condus la unificarea Germaniei în octombrie 1990 şi democratizarea ţărilor Europei Centrale şi de Est prin eliberarea de sub controlul sovietic. Uniunea Sovietică a încetat să existe în decembrie 1991.

În acelaşi timp, statele membre negociau noul Tratat privind Uniunea Europeanăcare a fost adoptat în decembrie 1991, la Maastricht , de către Consiliul European format din şefi de stat şi de guvern,. Acesta a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993. Tratatul a creat Uniunea Europeană (UE), adăugând domenii de cooperare interguvernamentală structurilor comunitare integrate existente.

8. Acest nou dinamism european, precum şi schimbarea situaţiei geopolitice a continentului au determinat alte trei noi state – Austria, Finlanda şi Suedia – să adere la UE la 1 ianuarie 1995.

Zidul de la Berlin a fost dărâmat în 1989, iar vechile diviziuni
de pe continentul european au dispărut treptat.

9. Pe atunci, UE era pe calea spre cea mai spectaculoasă realizare a sa, crearea monedei unice . Moneda euro pentru tranzacţii financiare (sub altă formă decât numerar) a fost introdusă în 1999, în timp ce bancnotele şi monedele au fost emise trei ani mai târziu în cele 12 state ale spaţiului euro (cunoscut sub numele de zona euro). În prezent, euro este o monedă importantă pentru plăţi şi depozite la nivel mondial, alături de dolarul SUA.

Europenii trebuie să facă faţă globalizării. Noile tehnologii şi utilizarea tot mai extinsă a internetului transformă economiile. Aceste transformări implică însă provocări, atât pe plan social, cât şi cultural.

În martie 2000, UE a adoptat „strategia de la Lisabona” în vederea modernizării economiei europene, astfel încât aceasta să devină competitivă pe piaţa mondială alături de alţi mari actori, precum Statele Unite şi statele nou industrializate. Strategia de la Lisabona include încurajarea inovaţiei şi a investiţiilor în afaceri, precum şi adaptarea sistemelor educaţionale europene, astfel încât acestea să corespundă cerinţelor societăţii informaţionale.

În acelaşi timp, şomajul şi creşterea costurilor privind pensiile exercită presiune asupra economiilor naţionale, făcând reforma cu atât mai mult necesară. Alegătorii cer tot mai mult guvernelor lor să găsească soluţii practice la aceste probleme.

10. Abia ajunsă la 15 membri, Uniunea Europeană a şi început pregătirile pentru o nouă extindere la un nivel fără precedent . La mijlocul anilor 1990, fostele state ale blocului sovietic (Bulgaria, Republica Cehă, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia), cele trei state baltice care au făcut parte din Uniunea Sovietică (Estonia, Letonia şi Lituania), una dintre republicile fostei Iugoslavii (Slovenia), precum şi două state mediteraneene (Cipru şi Malta) au început să bată la uşa UE.

UE a salutat şansa de a contribui la stabilizarea continentului european şi de a extinde beneficiile integrării europene asupra acestor democraţii tinere. Negocierile privind statutul de viitor membru au fost deschise în decembrie 1997. Extinderea UE la 25 de state a avut loc la 1 mai 2004 când 10 dintre cele 12 ţări candidate au aderat la Uniune. Bulgaria şi România au urmat la 1 ianuarie 2007.