Cetăţenii europeni au dreptul de a trăi în libertate, fără frica persecuţiei sau a violenţei, pe tot cuprinsul Uniunii Europene. Cu toate acestea, criminalitatea internaţională şi terorismul reprezintă unele din cele mai îngrijorătoare fenomene pentru europeanul de azi.

Integrarea în domeniul justiţiei şi afacerilor interne nu a fost prevăzută în Tratatul de instituire a Comunităţii Europene. Totuşi, în timp, a devenit clar faptul că libera circulaţie a persoanelor implică necesitatea ca fiecare cetăţean să beneficieze de acelaşi grad de protecţie şi de acces la justiţie oriunde pe teritoriul Uniunii. Astfel, a fost creat treptat un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, modificând succesiv tratatele fondatoare prin Actul Unic European, Tratatul privind Uniunea Europeană (Tratatul de la Maastricht) şi Tratatul de la Amsterdam.

I. Libera circulaţie

Libera circulaţie a persoanelor pe teritoriul UE creează probleme de securitate statelor membre, deoarece acestea nu mai au control asupra graniţelor interne. În compensaţie, este necesară adoptarea unor măsuri pentru întărirea securităţii la graniţele externe ale Uniunii. De asemenea, se impune sporirea cooperării forţelor de poliţie şi autorităţilor judiciare în vederea combaterii criminalităţii transnaţionale care ar putea profita de libertatea de circulaţie.

Una dintre cele mai importante acţiuni pentru facilitarea circulaţiei pe teritoriul Uniunii s-a realizat în 1985, când guvernele Belgiei, Franţei, Germaniei, Luxemburgului şi Ţărilor de Jos au semnat un acord la Schengen, un mic oraş de frontieră din Luxemburg. Aceste state au hotărât să elimine controalele vamale asupra persoanelor, indiferent de naţionalitate, la frontierele lor comune, să armonizeze controalele la frontierele externe ale UE şi să adopte o politică comună în materie de vize. Aceste state au format, aşadar, o zonă fără frontiere interne cunoscută sub denumirea de spaţiu Schengen.

În prezent, acquis-ul Schengen a fost integrat complet în tratatele europene, iar spaţiul Schengen s-a extins treptat. Astfel, la sfârşitul anului 2007, acesta cuprindea toate statele membre ale Uniunii (mai puţin Bulgaria, Cipru, Irlanda, Regatul Unit şi România), dar şi Islanda şi Norvegia, care nu fac parte din UE, dar aplică normele Schengen în totalitatea lor.

II. Politica de azil şi imigraţie

Europa se mândreşte cu tradiţia sa umanitară de a primi străini şi de a oferi azil pentru refugiaţi. În prezent, guvernele statelor Uniunii Europene trebuie să facă faţă unui număr crescând de imigranţi, atât cu statut legal, cât şi ilegal, într-un spaţiu lipsit de frontiere interne.

Guvernele UE au hotărât armonizarea reglementărilor în acest domeniu, astfel încât cererile de azil să fie examinate conform unor principii de bază recunoscute în întreaga Uniune Europeană. În 1999, statele Uniunii şi-au fixat ca obiectiv adoptarea unei proceduri comune în materie de azil şi acordarea unui statut egal pe tot cuprinsul Uniunii Europene persoanelor care au obţinut azilul. Au fost adoptate anumite măsuri tehnice, cum ar fi stabilirea unor standarde minime pentru acceptarea solicitanţilor de azil şi pentru acordarea statutului de refugiat.

A fost creat, de asemenea, Fondul European pentru Refugiaţi, cu un buget anual de 114 milioane de euro. În ciuda cooperării la scară largă dintre guvernele naţionale, crearea unei politici comune în materie de azil şi imigraţie rămâne un obiectiv nu a fost încă atins pe deplin.

III. Combaterea criminalităţii internaţionale şi a terorismului

Pentru a crea o politică comună viabilă în materie de azil şi imigraţie, Uniunea Europeană trebuie să implementeze un sistem eficient de gestionare a fluxurilor de migraţie, de control la frontierele externe şi de prevenire a imigraţiei ilegale. Este necesar un efort susţinut pentru combaterea bandelor criminale care practică traficul de persoane şi care exploatează fiinţele vulnerabile, în special femeile şi copiii.

Traficanţii de fiinţe umane îi exploatează pe cei vulnerabili – este
nevoie de un sistem de cooperare internaţională pe linie de poliţie.

Criminalitatea organizată devine din ce în ce mai sofisticată şi acţionează în mod curent în reţele europene sau internaţionale. Terorismul a dovedit deja că poate lovi cu brutalitate oriunde în lume.

În acest context, a fost creat Sistemul de informaţii Schengen (SIS) . Este vorba despre o bază de date complexă care le permite forţelor poliţieneşti şi autorităţilor judiciare să facă schimb de informaţii despre bunuri furate, cum ar fi vehicule şi obiecte de artă, sau despre persoanele pe numele cărora s-a emis un mandat de arestare sau o cerere de extrădare.

Una din cele mai eficiente metode de capturare a infractorilor este urmărirea fondurilor dobândite pe căi ilegale. Din acest motiv, cât şi pentru eliminarea surselor de finanţare a organizaţiilor criminale şi teroriste, UE a elaborat o legislaţie care urmăreşte combaterea spălării banilor.

Cea mai importantă realizare din ultimii ani în domeniul cooperării dintre forţele de ordine a fost crearea Europol , un organism al Uniunii Europene cu sediul la Haga, care este format din ofiţeri de poliţie şi funcţionari vamali. Aria de acţiune a Europol cuprinde: traficul de droguri şi de vehicule furate, traficul de persoane, reţelele clandestine de imigraţie, exploatarea sexuală a femeilor şi a copiilor, pornografia, falsificarea, traficul de material radioactiv şi nuclear, terorismul, spălarea banilor şi falsificarea monedei europene.